O lume în care diferența nu separă

            Cum ar arăta o lume în care diferența nu ar mai crea distanță? O lume în care prădătorul și animalul vulnerabil ar putea rămâne alături, în care specii ce nu s-ar întâlni niciodată ar împărți același spațiu, iar omul ar accepta, fie și numai pentru durata unei imagini, să nu mai fie centrul acesteia? Expoziția În aceeași lume pornește tocmai din această posibilitate. Animale apar în interioare care ne sunt familiare: lângă fotolii, mese, ferestre, corpuri de iluminat sau suprafețe de apă. Zebra, girafa, elefantul, calul, bufnița, leopardul ori căprioara sunt desprinse din habitatul lor și aduse într-un spațiu construit după măsura omului. Și totuși, nimic nu are caracterul unei invazii. Animalele nu pătrund violent în acest teritoriu. Îl locuiesc.

                De aici vine stranietatea calmă a picturilor. Elena Iftinca păstrează recognoscibilitatea formelor, dar modifică raporturile dintre ele. Realitatea nu este abandonată, ci ușor deplasată. Un cal și o bufniță împart același interior; o pasăre se așază pe trompa unui elefant; leopardul și căprioara stau unul lângă celălalt fără ca relația dintre prădător și pradă să se consume. Într-o altă compoziție, figura umană apare între urs și girafă, fără să domine scena. Este una dintre prezențele ei. Titlul În aceeași lume devine astfel mai puțin o afirmație și mai mult o propunere. „Aceeași” nu înseamnă asemănătoare. Diferențele de specie, dimensiune, forță sau habitat rămân vizibile. Pictura nu încearcă să le șteargă, ci își imaginează pentru ele un loc comun. Animalul traversează istoria artei purtând semnificații dintre cele mai diverse: simbol, atribut iconografic, expresie a forței sau fragilității, obiect al observației, alter ego al omului. O schimbare importantă se produce în modernitate, când animalul nu mai este doar reprezentat, ci devine uneori o altă posibilitate de a privi lumea. La Franz Marc, unul dintre fondatorii grupării Der Blaue Reiter, animalele sunt asociate regenerării spirituale, păcii interioare și unei comuniuni cu natura; MoMA amintește chiar preocuparea artistului pentru posibilitatea de a concepe lumea din perspectiva animalului.

                     Nu este vorba de a căuta o filiație directă între Marc și Elena Iftinca. Distanța dintre limbajele lor este evidentă. Dar există un punct de întâlnire fertil: animalul nu mai este doar motiv pictural. Devine purtătorul unei alte relații cu lumea. Dacă Franz Marc îl integra într-o natură transfigurată prin culoare, Elena Iftinca face aproape mișcarea inversă: aduce animalul în interiorul contemporan și îl lasă să tulbure ordinea familiară a acestuia. În compoziția cu zebrele și piscina, această deplasare funcționează foarte bine. Geometria interiorului, ordonată și rece, întâlnește ritmul organic al dungilor. Apa dublează corpurile prin reflexie, iar imaginea începe să oscileze între prezență și aparență. Animalul nu mai este doar subiectul tabloului; el devine mijlocul prin care spațiul însuși este reconsiderat.

            Un rol esențial îl are albastrul. El trece dintr-o lucrare în alta și pare să ignore limitele obiectelor: se regăsește în corp, apă, arhitectură, umbră și lumină. Uneori rece, alteori saturat ori apropiat de violet, albastrul creează o continuitate care face posibilă această lume improbabilă. Nu mai descrie pur și simplu lucrurile, ci le aduce sub aceeași atmosferă. În istoria modernă, este greu ca o asemenea autonomie acordată albastrului să nu evoce, fie și de la distanță, experiența lui Yves Klein. Pentru Klein, albastrul ultramarin devenise mijlocul unei treceri de la material către imaterial și către ideea de infinit. La Elena Iftinca, sensul este însă diferit. Nu avem monocromie, iar figura nu este abandonată. Albastrul nu golește imaginea, ci o leagă. Face ca animalul, interiorul și obiectul să pară aparținând aceleiași substanțe vizuale. De aceea, cromatica nu trebuie citită doar ca element de seducție. Ea susține chiar ideea expoziției: lumi diferite ajung să împartă același câmp pictural.

              La fel de importantă este privirea. Multe dintre animale nu sunt surprinse în acțiune, ci în repaus, într-o stare de atenție. Unele se privesc între ele; altele se întorc către noi. Și atunci raportul se schimbă. Nu mai suntem doar cei care observă. John Berger formulează în celebrul eseu Why Look at Animals? Problema distanței pe care modernitatea a introdus-o între om și animal: ființe cândva aflate în centrul existenței umane ajung marginalizate și transformate în obiecte ale privirii și spectacolului. În picturile Elenei Iftinca, ceva din această distanță pare recuperat. Animalul este readus aproape. Mai mult, prin privirea sa, el pare să ne restituie actul de a privi.

               Este poate unul dintre cele mai sensibile aspecte ale expoziției. Privim animalul, dar avem uneori impresia că suntem, la rândul nostru, priviți. Și atunci apropierea propusă de aceste imagini nu mai este doar spațială. Devine o problemă a recunoașterii celuilalt. Există, fără îndoială, o dimensiune aproape utopică în această lume. Specii incompatibile, raporturi naturale de forță și fragilitate, distanțe geografice imposibile sunt suspendate pentru câteva clipe. Dar pictura nu construiește un paradis naiv. Diferența rămâne permanent vizibilă. Tocmai ea face întâlnirea semnificativă.

                 Forța acestor lucrări se găsește astfel mai puțin în insolitul prezenței animalului și mai mult în ceea ce acesta produce în interiorul imaginii: schimbări de scară, ritmuri, reflexii, raporturi dintre forma organică și geometria spațiului, schimburi de priviri și o cromatică ce traversează limitele dintre corp și mediu. În aceeași lume vorbește, în fond, mai puțin despre animale decât despre apropiere. Despre felul în care privim ceea ce este diferit de noi și despre posibilitatea de a-i recunoaște existența fără să încercăm să îl facem asemenea nouă. Poate că aceasta este și întrebarea pe care lucrările o lasă în urma lor: cât de aproape putem ajunge de celălalt fără să-i anulăm diferența? Elena Iftinca propune un răspuns prin pictură: o lume în care diferențele rămân, dar nu mai sunt granițe. O lume în care diferența nu separă.

             Expoziția personală În aceeași lume, semnată de Elena Iftinca, este prezentată la Galeriile de Artă U.A.P.R. – Arcada Central Art Space, str. Alexandru Lăpușneanu nr. 7–9, Iași. Proiectul este curatoriat de Maria Bilașevschi, Lăcrămioara Stratulat și Cristian Ungureanu și poate fi vizitat în perioada 17–29 septembrie 2026; vernisajul a avut loc pe 20 septembrie.