„A fost un drum spre mine însămi” — Povestea Narcisei Naomi Ioniță, șefa de promoție 2025 a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației (USV) care n-a visat niciodată acest titlu

„Gândul că ei, copiii, merită cea mai bună versiune a mea, m-a motivat să merg mai departe și să mă pregătesc cât mai bine”, mărturisește ea. 

Dorința de a le oferi un sprijin autentic și resurse valoroase a fost forța care a învins descurajarea. În cele mai dificile momente, credința i-a oferit echilibrul necesar. 

„Mi-am amintit că nimic nu este întâmplător, că nu sunt singură în această călătorie, că Dumnezeu a pregătit toate resursele necesare pentru a merge mai departe”, spune cu convingere. 

Alături de sprijinul familiei, de încurajările colegilor și de susținerea cadrelor didactice, acest fundament spiritual i-a permis să continue cu încredere. 

„Fiecare pas, fiecare etapă are un rost și contribuie la o schimbare reală care trebuie să înceapă cu mine”, concluzionează Narcisa.

Rolul de lider într-un mediu academic aduce cu sine așteptări, dar și provocări subtile. Narcisa Naomi Ioniță a învățat să gestioneze cu înțelepciune aceste dinamici, alegând constant să privească lucrurile printr-o lentilă a echilibrului. 

„Se simte în funcție de cum alege el să se privească pe sine și pe ceilalți”, afirmă ea. Deși a simțit responsabilitatea de a răspunde așteptărilor colegilor și profesorilor, nu a perceput presiunea invidiei ca pe o constantă. „Cred că am ajuns în punctul în care fiecare învață pentru sine, pentru nevoile și obiectivele reale pe care le are, nu doar pentru note și recunoaștere”, adaugă tânăra.

Gestionarea tăcerii, admirației, competiției sau chiar a singurătății a venit dintr-o înțelegere profundă a valorii fiecărui coleg. 

„Fiecare are ceva special de oferit, iar valoarea mea nu este mai presus de a celorlalți”, explică ea cu luciditate. Mediul creat de profesori a avut un rol esențial: „Profesorii nu au cultivat o competiție nesănătoasă, ci un mediu în care colaborarea și sprijinul reciproc au fost nu numai posibile, ci și încurajate”.

Sprijinul și aprecierea sinceră dintre colege au reprezentat un pilon solid în această dinamică de grup. 

„Sprijinul și aprecierea reală, dar și reciprocă dintre mine și colegele mele, m-au ajutat să depășesc momentele grele”, spune Narcisa. Alegerea conștientă de a evita capcana competiției distructive a fost esențială: „Am ales mereu să evit presiunea competiției distructive și invidia, încercând să ofer sprijin cu inima deschisă tuturor”.

În ciuda responsabilităților copleșitoare din anumite momente, maturitatea și coeziunea grupului au transformat experiența într-una de solidaritate autentică. 

„Am gândit și am acționat ca o echipă... o echipă imperfectă, ce a trecut prin multe suișuri și coborâșuri, dar asumată și dispusă la colaborare pentru binele comun al grupului”, mărturisește Narcisa.

Dincolo de aparențe, Narcisa rămâne profund recunoscătoare pentru calitatea umană a colegelor sale. 

„Nu pot pretinde că știu ce emoții sau gânduri s-au ascuns, însă pot să afirm cu inima împăcată și mândră de acest colectiv, că am avut alături colege de o maturitate și echilibru remarcabile”, subliniază ea. 

Această atmosferă de respect și sprijin reciproc a contribuit decisiv la reușita și la armonia grupului. Ca mulți alți studenți, Narcisa Naomi Ioniță a privit inițial activitățile extracurriculare drept un element opțional, un adaos neesențial la formarea academică. 

„La început, și eu consideram activitățile extracurriculare drept ceva «opțional», neesențial pentru formarea mea”, recunoaște ea cu sinceritate.

Experiența trăită în cadrul universității i-a schimbat însă radical perspectiva. 

„Aceste activități au fost o adevărată punte către o cunoaștere mai profundă a sinelui și a celorlalți, oferindu-mi și o relaxare binevenită față de presiunea academică”, spune Narcisa. 

Prin ele a învățat că educația nu se rezumă la acumularea de cunoștințe teoretice, ci implică dezvoltarea unor abilități sociale și emoționale esențiale. 

„Am învățat să privesc educația ca pe un întreg”, adaugă ea, „care include nu doar cunoștințele teoretice, ci și abilitățile sociale și emoționale necesare pentru a deveni un educator complet”. Implicarea în voluntariat și participarea la activitățile extracurriculare i-au deschis ochii asupra complexității și frumuseții învățării prin relaționare: „Copiii trebuie să învețe nu doar din manuale, ci și din interacțiunea cu ceilalți și din lumea în care trăiesc”, subliniază Narcisa.

O experiență concretă care i-a schimbat profund perspectiva a fost vizita la București, organizată de conf. univ. dr. Otilia Clipa. 

„Am avut oportunitatea de a vizita Ministerul Educației, de a explora Palatul Parlamentului și mai multe școli cu viziuni și perspective diferite asupra învățământului”, povestește ea. 

Contactul direct cu profesioniști pasionați din domeniu a fost revelator: 

„Am plecat cu gândul că voi fi o binecuvântare pentru ceilalți, dar am realizat că eu însămi am fost binecuvântată de oamenii dedicați pe care i-am întâlnit”.

O altă etapă definitorie a fost participarea la un proiect Erasmus+ dedicat incluziunii școlare. 

„A fost o adevărată provocare și o lecție de viață”, își amintește Narcisa. Depășirea barierelor personale și interacțiunea cu oameni din medii culturale diverse au amplificat și mai mult înțelegerea sa empatică asupra educației: „Am înțeles cât de importantă este acceptarea și înțelegerea reciprocă într-o lume tot mai complexă”, afirmă ea.

Privind înapoi, Narcisa percepe fiecare astfel de experiență ca parte a unui plan mai amplu de creștere personală și profesională. 

„Fiecare pas pe care îl facem, fiecare întâlnire pe care o avem și fiecare obstacol pe care îl depășim fac parte dintr-un plan menit să ne ajute să creștem și să contribuim la binele comun”, spune cu recunoștință.

Mediul universitar a jucat un rol determinant în această formare holistică. 

„Sunt profund recunoscătoare pentru mediul universitar în care am avut privilegiul să activez, un cadru în care activitățile extracurriculare sunt nu doar tolerate, ci încurajate și promovate”, subliniază Narcisa.

 Implicarea activă și sprijinul cadrelor didactice au fost esențiale în modelarea unei gândiri critice și empatice: 

„Această susținere contribuie decisiv la cultivarea unei gândiri critice, a empatiei și a capacității de adaptare — calități indispensabile în exercitarea unei profesii cu impact social atât de puternic precum cea didactică”.

Privind către viitor, Narcisa Naomi Ioniță își imaginează cum ar putea arăta un sistem educațional care să răspundă cu adevărat nevoilor tinerilor. Dacă ar avea la dispoziție o platformă națională pentru a adresa direct decidenții în politici educaționale, ar începe cu trei solicitări fundamentale. Prima ar viza o implicare mult mai activă în educația părinților. 

„Este nevoie să se elimine barierele dintre generații și să se creeze un parteneriat real între familie și școală”, subliniază Narcisa. Programele de informare, sprijin și comunicare deschisă între părinți și profesori ar contribui la construirea unui mediu educațional coerent și susținător: „Numai astfel se poate asigura un mediu coerent și susținător, care să răspundă nevoilor reale ale copiilor”.

O a doua prioritate ar fi susținerea cadrelor didactice dedicate și competente. 

„Calitatea actului educațional depinde în mare măsură de profesori care, prin vocație și pregătire, reușesc să creeze un cadru în care elevii se simt în siguranță, respectați și motivați să învețe”, afirmă tânăra absolventă. 

În viziunea sa, selecția și sprijinirea unor profesori cu adevărat devotați ar transforma educația într-un proces viu, autentic, centrat pe copil. Al treilea punct pe agenda sa ar fi redescoperirea și protejarea copilăriei. Într-o societate tot mai accelerată, Narcisa consideră esențial ca cei mici să aibă timp și spațiu pentru a fi... copii. 

„Copiii au nevoie să experimenteze, să se joace, să se dezvolte natural, fără a fi împinși prematur către maturitate”, explică ea. 

Recuperarea acestui echilibru este, în opinia sa, vitală pentru formarea unor adulți echilibrați și empatici.

Viziunea sa nu este utopică, ci profund ancorată în realitatea educațională. 

„Aceste direcții reprezintă mai mult decât simple idealuri; ele sunt pași esențiali în construirea unui sistem educațional care să răspundă cu adevărat nevoilor și aspirațiilor copiilor și tinerilor”, afirmă Narcisa. 

Chiar dacă schimbarea nu poate veni peste noapte, ea crede cu tărie în forța pașilor mici, dar susținuți: 

„Am înțeles că orice transformare autentică începe cu pași mici, dar fermi și susținuți în timp”.

Privind spre viitor, Narcisa Naomi Ioniță își conturează clar rolul pe care vrea să îl joace în lume. Nu se vede limitată de granițele unui domeniu anume, ci animată de un ideal care transcende orice etichetă profesională.

 „Idealul meu profund este să contribui la o schimbare autentică și durabilă în lume”, afirmă ea. Această schimbare se bazează pe valori care îmbină dimensiunea umană cu cea spirituală: „Vreau să fiu o voce care vorbește despre o prezență mai înaltă, despre Cineva care depășește orice înțelegere umană și care aduce răspunsuri și soluții reale la provocările vieții”.

În acest parcurs, Narcisa nu caută afirmare personală sau titluri. Misiunea sa rămâne una profund orientată spre impactul asupra celor mici:

„Să ajut copiii să crească frumos, nu doar intelectual, ci și emoțional și spiritual”, este obiectivul care o animă. 

Relația sa cu Dumnezeu reprezintă sursa de inspirație și echilibru: 

„Integrez relația cu Dumnezeu ca o sursă de putere și inspirație, fără a impune presiuni sau obligații, ci printr-un exemplu autentic și deschis”, subliniază Narcisa.

Domeniile științei, educației și civismului îi oferă cadrul potrivit pentru a transforma această viziune în realitate. „Văd în ele mijloace esențiale pentru a împlini scopul meu mai înalt”, spune ea. Munca alături de copii este mai mult decât o profesie, este o chemare: 

„Pentru mine, lucrul cu copiii reprezintă o chemare sacră și o misiune cu adevărat esențială”.

Narcisa își dorește să contribuie la redefinirea educației, oferindu-i profunzimea și umanitatea de care copiii au nevoie: 

„Îmi doresc să transform această profesie, adesea privită superficial sau banalizată, într-un spațiu în care fiecare copil poate fi încurajat să crească, să se descopere și să se dezvolte armonios”. În această viziune, educația devine o artă a formării caracterelor: „Cred că educația nu este doar despre transmiterea de informații, ci despre modelarea unor caractere puternice, sensibile și responsabile”.

Rămânerea în aceste sfere nu este o limitare, ci o alegere conștientă și plină de sens.

 „Este un drum pe care îl parcurg cu convingerea că fiecare pas, fiecare gest și fiecare cuvânt pot deveni o lumină pentru cei din jur”, mărturisește Narcisa, cu o claritate care definește întreaga sa viziune profesională și umană.

Într-o societate în care performanța este adesea măsurată în note și medalii, Narcisa Naomi Ioniță oferă o perspectivă mai profundă și umană asupra succesului: 

„Le-aș spune celor care cred că succesul se reduce la note și medalii că adevărata măsură a reușitei este mult mai profundă și complexă”, afirmă ea cu convingere.

Pentru Narcisa, succesul nu se rezumă la rezultate academice sau la recunoașterea formală. 

„Este vorba despre a deveni o persoană echilibrată, capabilă să-și urmeze chemarea, să fie empatică și să contribuie sincer la binele celor din jur”, explică ea. 

Această viziune pune accentul pe dezvoltarea integrală a tinerilor, nu doar pe palmaresul lor vizibil. Validarea reală, în opinia sa, începe cu autocunoașterea și autenticitatea.

„Validarea reală începe în momentul în care un tânăr reușește să se cunoască pe sine, să își accepte vulnerabilitățile și să se dezvolte într-un mediu care îl susține și îl încurajează să fie autentic, nu doar performant”, spune Narcisa.  Această validare nu se termină odată cu diplomele sau premiile, ci continuă prin relațiile pe care un tânăr le construiește și prin impactul pozitiv pe care îl are în comunitate: „Ea continuă prin relațiile construite, prin influența pozitivă asupra comunității și prin capacitatea de a rămâne fidel propriilor valori”.

În viziunea sa, educația ar trebui să depășească cu mult acumularea de cunoștințe sau competiția. 

„Școala ar trebui să fie un spațiu în care fiecare copil poate redescoperi bucuria copilăriei, poate învăța să fie responsabil și să crească cu încredere”, subliniază ea. Iar rolul educatorilor și al societății este esențial în această direcție: „Avem datoria să facilităm această creștere integrală”.

Pentru Narcisa, succesul autentic rămâne o călătorie continuă, profund personală și orientată spre contribuția în binele comun. 

„Succesul adevărat este un drum continuu, o călătorie de transformare și de slujire, nu doar o colecție de realizări exterioare”, conchide ea.

Anii de facultate nu au fost lipsiți de momente de îndoială profundă pentru Narcisa Naomi Ioniță. Printre cele mai dificile întrebări pe care și le-a pus a fost una care i-a însoțit adesea momentele de cumpănă: „Sunt eu cu adevărat suficientă? Pot să aduc o schimbare reală sau voi rămâne doar la nivelul unui vis neîmplinit? Ce moștenire va rămâne în urma mea?”. Aceste întrebări au apărut mai ales în clipele de oboseală sau de nesiguranță, când parcursul părea presărat cu obstacole. „Această întrebare m-a urmărit în momentele de îndoială și oboseală, când drumul părea anevoios și nesigur”, povestește Narcisa. Răspunsul nu a venit peste noapte, ci a fost construit treptat, odată cu maturizarea interioară și consolidarea credinței. 

„Am ales să mă încred în planul desăvârșit al lui Dumnezeu”, afirmă ea cu convingere.

Pentru Narcisa, identitatea și valoarea personală nu se măsoară în succese vizibile sau în etichete sociale. 

„Pentru mine, identitatea nu se măsoară doar prin realizările văzute sau etichetele sociale, ci prin legătura profundă cu Isus — sursa adevăratei puteri, iubiri și sens”, explică ea. Din această legătură izvorăște și dorința ei de a lăsa o moștenire autentică: „Tot ceea ce sunt eu, vreau să vorbească despre El”.

Chiar dacă perfecțiunea nu este un ideal pe care și-l impune, Narcisa privește cu seninătate drumul parcurs. 

„Nu simt că am eșuat, pentru că, deși nu sunt perfectă și drumul este plin de provocări, credința mea mă eliberează de povara perfecțiunii”, afirmă ea. Fiecare zi este pentru ea o nouă oportunitate de a fi un sprijin real pentru ceilalți: „Privesc fiecare zi ca pe o nouă oportunitate de a fi un sprijin real pentru copiii și oamenii pe care îi voi întâlni”.

A fi „eu” înseamnă, în viziunea sa, a reflecta această credință în fapte și în atitudinea de zi cu zi: 

„A fi «eu» înseamnă a fi o reflectare a acestei credințe, a unui angajament profund de a sluji și de a iubi necondiționat”. Este conștientă că schimbarea este un proces, nu un rezultat instantaneu: „Știu acum că schimbarea începe cu mine, dar este un proces care implică răbdare, credință și o dedicare continuă”.

Sprijinul celor din jur și încrederea în sensul fiecărui pas îi oferă forța necesară pentru a continua. 

„Nu sunt singură în această călătorie; sprijinul celor din jur și încrederea în rostul fiecărui pas îmi dau puterea să continui”, spune ea. Iar moștenirea pe care își dorește să o lase nu este una materială, ci una spirituală, menită să inspire și să transforme: „Sper ca moștenirea mea să nu fie una strict materială sau efemeră, ci una spirituală și vie, care poate inspira și transforma vieți, pentru că are rădăcini adânci în ceea ce este veșnic”.

Privind cu luciditate și cu inima deschisă către sistemul educațional al țării sale, Narcisa Naomi Ioniță ar adresa României Educate o scrisoare care îmbină recunoștința cu speranța și cu un profund simț al responsabilității.

„Sunt mândră să fiu româncă și cred cu tărie că România este o țară binecuvântată — o țară în care am avut privilegiul de a crește, a învăța și a-mi descoperi chemarea”, ar scrie ea. 

Dincolo de imperfecțiuni, consideră că România oferă un cadru liber, în care fiecare poate alege să își urmeze visele și să se dezvolte. Acești ani de studiu și implicare i-au adus și o maturizare a perspectivei asupra schimbării în educație. 

„Adevărata schimbare în educație începe cu noi, cu fiecare om care alege să facă un pas concret înspre bine”, subliniază ea. În acest sens, Narcisa nu mai crede în discursuri fără acoperire, ci în responsabilitatea personală și în acțiuni reale: „Schimbarea începe cu acceptarea acestei realități și cu decizia fermă de a acționa, cu pași mici, dar siguri”, adaugă ea.

Recunoștința ei se îndreaptă și spre familia care a sprijinit-o cu discreție și demnitate: 

„Părinții mei nu au avut întotdeauna acces la studii superioare. Ei au ales să muncească cu demnitate, să investească în viitorul copiilor lor, fără să se plângă”.

Acest exemplu de perseverență o inspiră profund. Chiar dacă sistemul educațional din România are provocările sale, Narcisa apreciază și aspectele pozitive. 

„România rămâne un spațiu relativ sigur pentru copii, lipsit de presiunile toxice ale unor vicii și pericole sociale exagerate”, observă ea. Aceasta este o fundație pe care crede că merită să o păstrăm și să o întărim.

Viziunea ei pentru viitor este clară: 

„Putem crea un sistem educațional flexibil, inovativ, centrat pe copil și pe nevoile lui integrale — nu doar pe note și medalii”. 

Scrisoarea sa către România Educată devine astfel o mărturie a unei speranțe active și a unui angajament personal: 

„Speranța că, împreună, vom putea clădi o educație care nu doar să formeze minți, ci și să cultive caractere, să aprindă pasiuni și să inspire la fapte bune”. Dincolo de cuvinte, Narcisa își asumă un angajament ferm: „Contribui la această schimbare prin fiecare acțiune pe care o pot face, prin fiecare copil pe care îl pot ajuta să crească frumos și prin fiecare suflet pe care îl pot atinge cu dragoste și înțelegere”.

În final, mesajul său este simplu, dar puternic: 

„Îți mulțumesc, România pentru că exiști ca ideal, ca șansă și ca chemare. Cu credință și curaj, vom continua să construim, pas cu pas, o țară în care educația să fie cu adevărat un dar pentru fiecare copil”.

* Interviul a fost realizat de echipa COACH USV – Prof. univ. dr. Elena-Brândușa Steiciuc, Drd. Oana Grosu și lector dr. Sergiu Raiu – pe baza unui set de întrebări propus de redacția InHouse, revistă editată de Autoritatea Națională pentru Cercetare, România. Mulțumim șefei de promoție 2025 a Facultății de Științe ale Educației din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava pentru deschidere și implicare. Material realizat cu sprijinul Proiectului PNRR-I10 nr. 9/31.01.2023 – COACH USV.