Alfabetizare în și prin știri

Americanii au o organizație nonprofit educațională, News Literacy, de prin 2016, care construiește o mișcare națională pentru a promova alfabetizarea în știri, creând indivizi mai informați.

Au o clasă virtuală, Checkology, care oferă după cum susțin pe site-ul lor, www.newslit.org/educators, mai multe resurse și servicii pentru educatori, inclusiv o platformă de învățare online. Amănunte găsiți în broșura de pe site.

New literacy Project include subiecte precum: abilitatea determinării credibilității știrilor și altor conținuturi, identificarea diferitelor tipuri de informație și utilizarea standardelor oficiale - jurnalismul bazat pe fapte - pentru a discerne sursele credibile și conținutul de dezinformări și surse nesigure, totul în 14 lecții interactive, pe teme diferite.

Platforma este concepută pentru elevii claselor VI-XII, pentru a identifica cu ușurință informațiile false, diferența dintre realitate și ficțiune și înțelegerea importanței unei prese libere. O consecință: nu va mai apărea un alt Cristoiu, cu găina care naște pui vii.

Alegătorii se pot proteja pe ei înșiși și votul lor urmând 5 pași, conform New Literacy Project, pentru a se pune la adăpost de inducerea în eroare și de dezinformarea politică. Cei cinci pași sunt:
1. verificarea, conștientizarea emoțiilor, precum: frica, indignarea și speranța;
2. atenția la ceea ce transmiți altora, fără să citești înainte cu scepticism, întrucât altfel îți riști credibilitatea;
3. a învăța să descoperi modelele de dezinformare, postări care par să descurajeze votul (spre exemplu, cele care descriu cozi lungi la secțiile de votare);
4. a nu avea încredere în falsuri ieftine, imagini construite artificial;
5. a învăța să fii sceptic, nu cinic.

Ar fi de mare ajutor și în societatea românească(?).

Dar cine s-o facă? Mulți așa-ziși jurnaliști de știri sunt agramați sau nu cunosc toate cuvintele, nici măcar pe cele pe care le folosesc, și au un lexic subțire. Putem admite, totuși, că unele dintre cuvinte sau expresii au fost scăpări involuntare, întotdeauna corectate imediat. Cu o excepție, poate două.

Digi TV face reclamă la o școală pentru viitorii săi jurnaliști, Școală de media îi zice, dar chiar cei care se vor formatori și care sunt ei înșiși prezentatori și moderatori au scăpări de limbaj. O serie de moderatori, jurnaliști, dar și scriitori, unii dintre ei absolvenți ai unei Facultăți de Litere (România este una dintre țările cu cele mai multe facultăți umaniste, 53% față de media europeană de 35%), participă la emisiuni televizate alături de tot felul de indivizi care, pe lângă faptul că nu pricepe nimeni de ce au fost invitați, chiar și o singură dată fiind prea des, sunt fie departe de sintaxă, fie analfabeți funcționali, fie cu un vocabular mai sterp decât deșertul Atacama. Îmi aduc iar aminte de vorbele nu foarte subtile, dar pline de umor, ale unui doctor cunoscut în lumea tenisului, părăsindu-le între timp pe amândouă, care persiflau câte un modest vorbitor de dincolo de fileu: „După ce că spui vorbe puține, le mai și repeți!”.

Și să nu vă închipuiți că sunt doar oameni care n-au ajuns prea departe în viață cu școala. Nu. Sunt și miniștri (și ai Educației, și ai Culturii), funcționari de rang înalt, mari specialiști în diferite domenii, profesori universitari. Despre politicieni, numai de rău.

Nu e de ajuns că strică limba, ne distorsionează și înțelegerea pe subiectul despre care ei cred că știu ceva.

„Comicul și tragicul” situației, ca să-l parafrazez pe Eugen Ionesco, este că n-am văzut nici măcar un singur invitat dintre cei cu adevărat educați care să-și corecteze „vecinul” de platou care făcea niște greșeli de vorbire înfiorătoare.

Și nu ne referim la pronunția unor nume proprii sau comune dintr-o altă limbă. Aici este altă discuție. Comentatorii sportivi sunt proverbiali, dar din păcate și prototipuri. Cât despre anglicisme... În Italia vor fi interzise, prin lege, toate cuvintele din alte limbi!

Omul este supus greşelii, inclusiv gramaticale. A fost odată, ca niciodată, când exista o emisiune dedicată greșelilor de vorbire. Deliciu pentru unii, supliciu pentru mulți alții. Prima cred că a fost cea a regretatului meu prieten, profesorul Cezar Tabarcea. Apoi, emisiunea altui cunoscut filolog dispărut, George Pruteanu, „Doar o vorbă săț-i mai spun”. În fine ultima, dacă nu greșesc, a fost „Pastila de limbă” a scriitorului Radu Paraschivescu, scoasă cu grijă din grila Digi TV. Nu trebuie să fii filolog ca să te deranjeze. Nu mai vrea nimeni să educe România? În afară de Klaus Johannis, evident, care mai are și el nevoie de câțiva pași pe aleea vorbirii.

Avem câteva mostre de-ale limbii și gândirii din „televiziunea educată”. O mică selecție. Două posturi TV, două canale de știri, încă navigabile, dar în pericol de poluare și colmatare ca Bâstroe. Am încercat să pun și data fiecărei „scăpări”, pentru a putea fi verificate, la o adică. Sunt convins că au mai remarcat și alți telespectatori vigilenți vorbele de mai jos, și poate și altele de același comic trist, să-i spunem involuntar, dar nu le-am văzut reproduse ca semnal de avertizare niciunde.

„Controversatul domn Cosmin Prelipceanu”, am citat site-ul Libertatea, moderator adesea prea mirat, jurnalist, șeful știrilor Digi 24:

„...îl înjunghiază (pe poliţist la Londra)...” (22.03.17)

„Incendiul arde” (30.07.20);

„Intervaluri” (5.08.2020)

„Să înconjure Kievul” (24.02.22)

„...cum de le-a făcut pocitania asta?...” (8.03.23.) Corectat cu un cuvânt potrivit, „pocinog”, de colegul său Florin Negruțiu, care merită felicitări.

Anca Suciu, jurnalistă, prezentatoare, moderatoare:

J.Lopez și B.Affleck, „unul dintre cele mai populare perechi...” (25.07.2021)

„...acei 5000 de români a căror contracte expiră...”

Andreea Bratu, prezentatoare:

„Am importat de la Rusia” (23.08.21)

Carla Tănasie, jurnalistă:

„A crescut numărul de infectări ale medicilor; acum a ajuns la 1 din 9, înainte era 1 din 8 sau 1 din 7” (28.04.2020)
(Vedeți ce mult contează ora de algebră din gimnaziu?)

Ema Stoica, jurnalistă:

„Ajutorurile sociale” (10.12.21)

„Sunt undeva la aproximativ 14 grade” (8.05.21)
(Unde sunt adică? Întrebam eu televizorul, cum întreba Păcală tufanul la rădăcina căruia săpa să dezgroape căldarea cu galbeni. Undeva, unul din stereotipurile frecvente ale unui lexic limitat și prost utilizat. Dar „undeva la aproximativ” bate concurența).

Maria Moiș, jurnalistă:

„Azile” (3.01.2022)

Teodora Tompea, jurnalistă, prezentatoare:

„Economia României este cu 20 de ani în urma statelor dezvoltate ale Europei. Practic 2 generații”. (17.02.22)
(S-au micșorat și generațiile astea, au ajuns la 10 ani). Îi recomand domnișoarei o povestioară Generations Are an Invention—Here's How They Came to Be - The Atlantic.

Cristian Pîrvulescu, profesor de științe politice:

Digi 24 (6.03.23): „...Teama vine din însăși modul...”

B1TV (14.02.2023): „seizmolog” scris pe ecran sub imaginea unui vorbitor.

Marcel Boloș, ministrul „răutăcios”, la B1TV (9.12.22):

„...țări a spațiului Schengen...”

„...mecanism a spațiului european... ”

„cele 27 de țări a Uniunii Europene”

Gheorghe Pecingine, parlamentar, la B1TV (9.03.23):

„tarifuri”

Exemplele sunt prea multe ca să le includem aici. Toate din categoria „Orice om îi este teamă”, cartea lui Radu Paraschivescu, adică despre moașele în haos din politica românească. Le știți. Sunt ca mănăstirile de la Meteora.

Nu poți controla ceea ce nu poți înțelege: limba, știința și corupția.

Să vedem și câteva din „abuzurile creative” ale unui limbaj public, cum le numește Richard Rorty.

„Și, da”, „livrează”, „sincer(?)”, „până la urmă”, „pe undeva”, „face sens”, „despre ce vorbim?”, „ca și”, „coroborat” cu „ceva de genu’”, „asum”, „știi ce zic?”, „cu siguranță”.

Mai puteți adăuga. Despre tautologìi nu mai discut.

Unii dintre cei care apar la TV își completează clasele primare chiar în timpul transmisiei. Apare câte unul mai „elevat”, care folosește un cuvânt în timpul discuției, de care ceilalți nu au auzit. Cei din platou îl preiau că, de, l-a spus și domnu’ ministru, dom’ profesor etc. și apoi, îl tot folosesc, până la daună totală.

Achiesează! Un alt cuvânt care-mi provoacă urticarie când îl aud. Nu știu câți dintre cei care îl rostesc ar putea să-l definească. S-ar putea lumina dacă ar citi titlul unui articol recent, care exact asta înseamnă să achiesezi:

https://www.stiripesurse.ro/mostenitorul-ultimului-imparat-german-a-abandonat-incercarile-de-a-obtine-despagubiri-pentru-proprietati-si-bunuri-confiscate_2825955.html

Prostul obicei al folosirii unor astfel de cuvinte, sintagme, expresii este că ele pot reprezenta inițial primul pas spre originalitate, ceea ce n-ar deranja, dar, în timp, pot deveni primul pas spre majoritate și mediocritate, ceea ce ar fi un abuz dezgustător.

Libertatea de expresie are și dezavantaje multiple. Cele mai scumpe exemplare sunt în parlament.

Pas cu pas, pardon, încet, încet, că se prostește nația...