Captivi în infinit, cu Radu Carnariu

În expoziția „Nevoi Monumentale”, care a fost vernisată pe 15 iunie 2023 și va dura până pe 31 august 2023, la galeria ArtEast, Radu Carnariu explorează imaginarul din jurul „nevoii”, așa cum se reconstruiește, hibridizează, metamorfozează ea în realitatea hiper-contemporană. Pentru aceasta face un adevărat tur de forță al mijloacelor artistice utilizate, apelând deopotrivă la pictură, desen, metaloplastie, colaj, grafică digitală în colaborare cu inteligența artificială și tehnici video.
Dana Lungu, curatoarea expoziției, prezintă proiectul autorului astfel: «Radu Carnariu fuge cu viteza epocii sale. Pentru el, nimic nu este prea nou. Orice schimbare din aerul timpului nostru este detectată cu antene ultrafine, teoretizată inteligent, dizolvată cu ironie analitică și mai ales cercetată cu instrumente artistice conceptuale dintre cele mai surprinzătoare și sofisticate. »
Autorul însuși mărturisește că : «Acest proiect artistic prospectează ironic imaginarul „nevoii” din perspectiva noilor contexte relaționale determinate de impactul fără precedent al tehnologiei, al inteligenței artificiale, în special, asupra vieții umane și al mediului, dar și asupra modului în care redefinim imaginea și imaginația artistică. Conceptul de „nevoie” este cercetat vizual la intersecția dintre ficțiune și fapt în raport cu hedonismul supra-consumist contemporan pe baza unor metafore imagistice post-artificiale, precum „centralele nucleare bioluminscente” sau „constelațiile comerciale”, determinate printr-un joc dialogal critic dintre AI și artist».[1]
Radu CARNARIU s-a născut în 1979, trăiește și lucrează în Iași, susținând o activitate artistică intensă pe scena națională și internațională. A absolvit Universitatea de Arte „George Enescu”, Facultatea de Arte Vizuale și Design. În 2012 a obținut doctoratul în domeniul artelor vizuale cu o lucrare dedicată fantasticului și suprarealismului. A avut 19 expoziții personale (grafică, pictură, instalație, obiect, ready-made, sculpto-obiect, instalație in situ) în Iași, București, Berlin și expoziții colective și de grup în Iași, București, Belgrad, Chișinău, Godsbanen, Budapesta, Roma, Sophia, Tel Aviv, Buedelsdorf, Taipei. În 2011, i s-a acordat premiul pentru grafica UAP Iași și a primit alte peste 7 premii și distincții pe plan național și internațional.
Este interesat de studiul efectelor sociale, politice și cognitive ale artei critice asupra relației dintre mentalitate, imaginație și comportament.
Unele dintre proiectele sale precum „Dracolax +”, „Holy Advertising”, „Statement-ism”, „Boogie Man Generation”, „Eyes Wide Fat” sau „Argumented Reality” evidențiază ironic unele contexte ale acestor efecte prin abordări vizuale paradoxale, ce vizează provocarea sau modificarea capacității de conștientizare a publicului cu privire la diverse teme marcante pentru realitatea/ realitățile zilelor noastre.
Călăuzindu-se după propriul său concept precum că “arta fantasticului este singura pasăre care poate depăși viteza luminii fără aripi“,[2] Radu Carnariu încearcă, prin intermediul tablourilor sale, să ne vindece de acel sentiment de spaimă sau angoasă. Compozițiile sale par să ne explice această stare prin stranietatea tulburătoare specifică artei fantastice. Ne traduce prin elementele de limbaj plastic (puncte, linii, forme, culori, valori) și mijloacele de expresie artistică (ritmicitate, tensiuni cromatice, linii de forță, centre de interes, dinamism), tot ce este necunoscut, dar și neascuns, într-un ironic înspăimântător. Astfel, intenția fantasticului din lucrările sale, este să ne dezvăluie lucruri care sunt de obicei tainice, enigmatice, oculte, nepătrunse, lucruri pe care nu vrem să le vedem: sânge, mumii, vampiri, tot ce ține de macabru, de sinistru. Creațiile sale suscită cea mai veche și mai puternică emoție a umanității – frica.
În arsenalul său artistic putem descoperi cu ochiul liber imagini, parafraze și note de subsol ce fac trimiteri la arta lui Arcimboldo, Hieronymus Bosch, Bruegel, Goya dar și la parabolele lui Rabelais, Voltaire, Swift, Urmuz, Eugen Ionescu, Daniil Harms și Kafka și alți maeștri ai artei absurdului.[3]
Proiectul „Nevoi monumentale” are o notă meditativă de o absurditate tulburătoare, dar deloc sinistră, subtil ironică dar care în același timp e și un avertisment că “somnul rațiunii naște monștri” dacă umanitatea se va mai complace mult în leagănul hedonismului tehnologic. Acest șoc cognitiv face ca privitorul să se simtă, ca și artistul, captiv în infinit.
Publicat în Cultură, Arte vizuale, Expoziție
Nicio persoană nu a recomandat încă
Recomandă acest articolCategorii: Cultură, Arte vizuale, Expoziție
Etichete: contribuitori
Răspunsuri
Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.
Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.
După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.