CINA CEA DE TAINĂ

„Cina cea de Taină” este o pictură murală realizată de pictorul italian renascentist Leonardo da Vinci, între anii 1495–1498. Pictura reprezintă scena Cinei celei de Taină a lui Iisus cu cei doisprezece apostoli, în special momentul când Iisus anunță că unul din apostolii Săi Îl va trăda.

Toți cei doisprezece apostoli au reacții diferite la auzul anunțului. De la stânga la dreapta:

• grupul 1: Sf. Ap. Bartolomeu, Sf. Ap. Iacob fiul lui Alfeu si Sf. Ap. Andrei - sunt toti surprinsi
• grupul 2: Iuda Iscarioteanul, Sf. Ap. Petru și Sf. Ap. Ioan - Iuda poartă roșu, albastru și verde și este în umbră, părând retras și surprins; Sf. Ap. Petru pare ușor furios, cel mai tânăr apostol, Sf. Ap. Ioan, pare să se aplece spre Sf. Ap. Petru
• grupul 3: Sf. Ap. Toma, Sf. Ap. Iacob fiul lui Zevedeu și Sf. Ap. Filip - Sf. Ap. Toma este supărat, Sf. Ap. Iacob pare uluit, cu brațele în aer; între timp, Sf. Ap. Filip pare să solicite niște explicații
• grupul 4: Sf. Ap. Matei, Sf. Ap. Iuda Tadeul ruda Domnului și Sf. Ap. Simon Zilotul - atât Sf. Ap. Iuda Tadeul, cât și Sf. Ap. Matei sunt întorși spre Sf. Ap. Simon, poate pentru a afla dacă are vreun răspuns la întrebările lor legate de anunț

„Cina cea de Taină” măsoară 460 cm × 880 cm și acoperă un perete de capăt al sălii de mese de la mănăstirea Santa Maria delle Grazie din Milano, Italia. Lunetele de deasupra picturii principale, formate din tavanul cu trei arcuri ale trapezei, sunt pictate cu steme Sforza.

Peretele opus al trapezei este acoperit de fresca „Răstignirea” de Giovanni Donato da Montorfano, la care Leonardo a adăugat figuri ale familiei Sforza în tempera, acestea s-au deteriorat aproape în același mod ca și „Cina cea de Taină”.

O primă restaurare a picturii „Cina cea de Taină” a fost încercată în 1726 de Michelangelo Bellotti, care a completat secțiunile lipsă cu vopsea în ulei, apoi a lăcuit întreaga pictură murală. Această reparație nu a durat bine și a fost încercată o altă restaurare în 1770 de către Giuseppe Mazza. Aspectul picturii la sfârșitul anilor 1970 se deteriorase grav. Din 1978 până în 1999, Pinin Brambilla Barcilon a condus un proiect major de restaurare pentru a stabiliza pictura.

Există două exemplare timpurii ale picturii „Cina cea de Taină”, despre care se presupune că sunt lucrări ale asistenților lui Leonardo. Copiile au aproape dimensiunea originalului și au supraviețuit cu o mulțime de detalii originale încă intacte. Unul, de Giampietrino, se află în colecția Academiei Regale de Arte, Londra, iar celălalt, de Cesare da Sesto, este instalat la Biserica Sf. Ambrogio din Ponte Capriasca, Elveția.

O a treia copie (ulei pe pânză) este pictată de Andrea Solari și este expusă în Muzeul Leonardo da Vinci al Abației Tongerlo, Belgia.

„Cina cea de Taină” a fost frecvent menționată sau reprodusă în cultura occidentală, în arta modernă.

În 1955, Salvador Dali a pictat „Taina Cina cea de Taină”. Este reputată a fi una dintre cele mai văzute picturi din colecția Galeriei Naționale de Artă din Washington, D.C. Sculptorul Marisol Escobar a redat „Cina cea de Taină” ca un ansamblu sculptural tridimensional în mărime naturală, folosind lemn pictat și desenat, placaj, piatră brună, ipsos și aluminiu. Această lucrare se află la Muzeul Metropolitan de Artă din New York.

Autoarea Mary Shelley descrie impresia ei despre pictură în narațiunea ei de călătorie, „Rambles in Germany and Italy”, publicată în 1844: „Mai întâi am vizitat fresca inimitabilă a lui Leonardo da Vinci. Majestatea și iubirea – acestea sunt cuvintele care le-ar descrie – unite cu o absență a oricărei viclenie care exprimă natura divină mai vizibil decât am văzut-o vreodată în orice altă imagine”.

Manipularea spațiului, stăpânirea perspectivei și afișarea complexă a emoțiilor umane au făcut din „Cina cea de Taină” una dintre cele mai recunoscute picturi din lumea occidentală și printre cele mai celebre lucrări ale lui Leonardo da Vinci.

Surse: https://www.metmuseum.org/, https://news.artnet.com/, https://basilica.ro/, https://doxologia.ro/, https://en.wikipedia.org/.