Concursul „Rețeaua Literară” (debut)

Centrul European Pentru Excelență Culturală în colaborare cu Rețeaua literară și Pagină de Poezie, în parteneriat cu Editura Tracus Arte, sub egida PEN România, organizează cea de-a VII-a ediție a Concursului Rețeaua Literară (debut) – secțiunea poezie și proză.

Doritorii se pot înscrie în perioada 08 ianuarie - 31 ianuarie 2024, trimițând textele prin e-mail, la adresa: concurs@cepec-romania.org. Acestea vor fi însoțite de o scurtă prezentare, precum și de datele de contact. Finaliştii vor fi desemnaţi în prima parte a lunii februarie 2024. Câștigătorii Concursului vor beneficia de un sejur complet, în luna august 2024, în Tabăra de literatură „Întâlnirile de la Telciu”, unde vor participa la ateliere de scriere creativă coordonate de importante personalități ale lumii literare românești și vor avea lecturi la Telciu, Coșbuc și Bistrița.

Condiţiile de înscriere sunt următoarele: să nu fi debutat până acum în volum, iar textele trimise trebuie să aibă minim 10 pagini de poezie / minim 10 pagini de proză, cu mențiunea că nu există condiţii prestabilite în ceea ce privește fontul ales pentru paginare sau formatul în care vor fi trimise textele. De asemenea, câștigătorii concursului vor putea opta pentru publicarea unui manuscris pe care-l vor trimite editurii Tracus Arte până în toamna anului 2024 (este recomandat ca fiecare „manuscris” să aibă în jur de 50-60 de pagini în cazul poeziei și peste 100 de pagini în cazul prozei). Anul acesta, juriul celei de-a VII-a ediții a concursului este format din scriitorii: Tudor Crețu, Gabriela Feceoru, Diana Geacăr, Cosmin Perța, Mircea Pricăjan, Moni Stănilă și Gelu Vlașin.

Câștigătorii edițiilor anterioare ale concursului au fost:
Ediția I: Elena Gabriela Lazara (poezie) și Roxana Sonea (proză);
Ediția a II-a: Alexandru Văsieș (poezie) și Vlad Drăgoi (proză);
Ediția a III-a: Cătălina Matei (poezie) și Elena Navlea (proză);
Ediția a IV-a: Iris Tincu (poezie) și Ionela Mădălina Grosu (proză);
Ediția a V-a: Monica Stoica (poezie) și Andra Samson (proză);
Ediția a VI-a: Antonia Mihăilescu (poezie) și Ioana Tătărușanu (proză).
Din juriile edițiilor trecute au făcut parte cunoscuți scriitori români contemporani, din rândul cărora îi amintim pe: Claudiu Komartin, Bogdan Crețu, Radu Vancu, Adriana Stan, Nina Corcinschi, Ioana Vintilă, Miruna Vlada, Nina Vasile, Paul Cernat, Alexandru Matei, George Neagoe, Alex Goldiș, Crina Bud.

Anul acesta, Concursul „Rețeaua Literară” (debut) îi are drept parteneri media: Revista Timpul (Moldova), Revista Familia, Revista Mișcarea Literară, Revista Contemporanul, ProPolitica, RoZoom Press, Revista Vatra, AsTv Bistrița, Casa de Poezie Light ok Ink, InfoBistrita, Observator BN, TimpOnline, Revista Neuma, Săptămână Online, Revista Timpul (România).

Publicat în Actualitate

Nicio persoană nu a recomandat încă

Recomandă acest articol

Categorii: Actualitate

Etichete: contribuitori

Răspunsuri

Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.

Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.

După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.

Autentifică-te