„Dealul” artistei vizuale Ana-Maria Aprotosoaie-Iftimi - tăcerea pământului și respirația cerului sau destinul privirii?

Unele locuri se arată întâi ca simple contururi ale geografiei: o ridicare de pământ, o linie a orizontului. Dar, atunci când privirea revine la ele cu perseverență și tandrețe, aceste locuri încep să-și dezvăluie chipul. În expoziția „Dealul. Povești cu Soare răsare și Soare apune”, deschisă la Galeria „Studio 7/9” a Uniunii Artiștilor Plastici din Iași și vernisată pe 21 august 2025, artista vizuală Ana-Maria Aprotosoaie-Iftimi ne invită să recunoaștem cum un peisaj aparent obișnuit, banal poate deveni destin. Sub moderarea prof. univ. dr. Cristian Ungureanu, prorector al U.N.A.G.E. Iași, expoziția a fost însoțită de prezentările lect. univ. dr. Maria Bilașevschi, critic de artă, ale prof. univ. dr. Constantin Tofan și ale prof. Verginia Petrovici, antroposof și fondatoare a Liceului Teoretic Waldorf din Iași, fiecare aducând, prin propria sensibilitate, o perspectivă distinctă asupra dialogului dintre artă și viață. Atmosfera vernisajului a fost îmbogățită de Corul Aletheia, dirijat de prof. univ. dr. Dorina Comănescu, care a oferit audienței un interludiu muzical de un rar rafinament.

Lucrările prezentate surprind Dealul în momente diferite ale zilei și ale anotimpurilor: răsărituri fragile, pictate în roșuri calde și transparente; apusuri dramatice, unde violetul și portocaliul se topesc înainte de a se stinge; peisaje nocturne, dominate de lumina lunii, în care liniștea capătă accente elegiace. În alte tablouri, colina se află sub ceruri tulburate de nori, dar rămâne mereu punctul de stabilitate, semn al continuității.

Limbajul plastic al artistei mizează pe transparențe și suprapuneri cromatice, apropiate de acuarelă, unde conturul se dizolvă pentru a lăsa lumina să construiască spațiul. Cerul ocupă adesea cea mai mare parte a compoziției, iar norii devin personaje ale tabloului, nu simple decoruri. Această sensibilitate față de atmosferă trimite, inevitabil, cu gândul la Turner, pictorul care a lăsat lumina să devină protagonist absolut, transformând peisajul într-o experiență a efemerului și a sublimului. În lucrările Anei-Maria Aprotosoaie-Iftimi, aceeași vocație pentru lumină este prezentă, dar se încarcă de blândețea unei conviețuiri intime cu locul.

Fiecare tablou se deschide nu doar ca peisaj, ci ca un fragment de poveste scrisă în culori . Răsăriturile și apusurile nu marchează doar ciclul zilei, ci și transformările sufletului. Blaga spunea că nu trebuie să „strivim corola de minuni a lumii”, iar această artă se află sub același semn: misterul nu este explicat, ci păstrat viu, transmis în culori care fascinează.

Expoziția are și forța unui ritual. Repetiția contemplării adâncește legătura cu locul, transformându-l într-un reper interior, într-un chip al lumii. Într-o epocă dominată de imagini virtuale și de priviri grăbite, aceste lucrări propun altceva: un timp al atenției, al apropierii, al comuniunii cu natura.

Apropierea de loc, trimite la reflecțiile lui Heidegger despre felul în care omul locuiește lumea. În viziunea sa, locuirea nu se reduce la a fi așezat undeva, ci la a lăsa lucrurile să-și arate prezența și să ne accepte în orizontul lor de sens. ,,Numirea cheamă lucrurile în ființa lor”, scria filosoful. Tocmai aici se regăsește sensul afirmației artistei: „Pentru altcineva poate să fie un deal, pentru mine este Dealul.” Prin privire și numire, locul este smuls din anonimat, devine unic, devine un reper de viață. A picta Dealul înseamnă, în fond, a locui în el. Astfel, expoziția capătă dublă dimensiune: este pe de o parte o explorare a luminii, așa cum făcea Turner, iar pe de altă parte o explorare a locuirii, în sensul lui Heidegger. Culoarea, stratificată în transparențe fine, creează impresia unei respirații neîntrerupte, unde contururile se pierd și atmosfera prinde densitate, ca o mărturie a felului în care locul își schimbă chipul și, la rândul său, schimbă, în taină, și pe cel care îl contemplă.

„Dealul. Povești cu Soare răsare și Soare apune” este o pledoarie pentru a reînvăța să privim, să contemplăm. Este o lecție despre felul în care realitatea nu este doar dată, ci și creată prin atenția noastră. Și este, mai ales, dovada că un loc, oricât de modest, poate deveni chip al lumii și al vieții noastre atunci când îl întâmpinăm cu răbdare, cu iubire și cu artă.