Despre filosofie și iubire
24 februarie, 2022 - Ucraina tocmai fusese invadată de Rusia lui Putin. Toată lumea în șoc, îngrijorată. Iată că, exact în aceeași zi, câțiva tineri luminoși și dornici de a face ceva cu sens, se pregăteau pentru deschiderea unui club de literatură și filosofie: Club de abureală culturală, după cum și-au stabilit sloganul. Încă de la prima întâlnire, vreo 20 de tineri, împreună cu tatăl unuia dintre elevi, au discutat eterna deja problemă: la ce mai e bună cultura?! Și discuțiile au tot continuat, periodic, despre literatură, pictură, film, filosofie, istorie.
Din ce am înțeles, au fost ceva discuții referitoare la sloganul ales, critici venite mai ales din partea unor profesori de ai elevilor. Aș crede, alături de tinerii noștri colegi, că într-adevăr cultura trebuie să coboare în agora, să se împrietenească cu ea, și nu să fie undeva pe un piedestal, eventual, într-un palat de cleștar.
După o perioadă de pauză, aflu că au fost reluate dezbaterile cu și mai mare pasiune, tinerii întâlnindu-se la 2-3 săptămâni într-o atmosferă ,,junimistă” pentru o adevărată sesiune de ,,cultură și băutură”, după cum au mărturisit (tinerii fiind acum majori!). Au și început a scrie pe Portalul Timpul, fondând revista TIMPUL Noua Agora - club de abureală culturală.
Am început proiectul Timpul - Portal de Cultură tocmai cu această idee în minte: de a oferi un spațiu de dezbatere și exprimare tinerilor dornici să asimileze și să promoveze cultura. Proiectul a prins aripi în Republica Moldova, unde au fost create numeroase reviste de cultură Timpul pe portal. Când văd entuziasmul acestor tineri, de la noi, dar și din Republica Moldova, mă gândesc că ar trebui repornit proiectul. Și îl vom reporni!
Vizitați revista Timpul Noua Agora pentru că veți fi încântați de articolele tinerilor noștri colegi. Link la câteva articole:
,,Idealul în iubire - două tablouri: Eros și Thanatos la Klimt și Munch”, de Vlad Manea: https://portal.revistatimpul.ro/timpul-noua-agora/idealul-in-iubire-doua-tablouri/
,,Sărutul lui Klimt, o liturghie profană. Despre Eros și icoane: https://portal.revistatimpul.ro/timpul-noua-agora/sarutul-lui-klimt-o-liturghie-profana-despre-έρος-si-icoane/
Și manifestul grupării: https://portal.revistatimpul.ro/timpul-noua-agora/despre-noi/
Publicat în Actualitate
Nicio persoană nu a recomandat încă
Recomandă acest articolCategorii: Actualitate
Etichete: contribuitori
Răspunsuri
Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.
Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.
După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.