Despre povestea sentimentelor

Nu putem vorbi despre poezie decât simțind-o sau, cel puțin, aceasta este impresia pe care orice cititor al volumelor Aproape dragoste și 2 o experimentează. Pătrunzi într-un univers ce îți reamintește de imperfecțiunea iubirii și frumusețea ei dureroasă, de limitele și darurile cuvintelor, greutatea de a așeza ce simți în cuvinte și magia momentelor când sentimentele le transcend, iar cititorul simte propria lui fărâmă de adevăr în poezia citită. Ceva din propriul suflet, din parcursul uman, individual și, totodată, universal ajunge la tine. Îți regăsești propriile căutări si speranțe, propriile dureri, te vezi în căutarea ta și a iubirii, iar singurătatea este mai puțin copleșitoare. Poate că frumusețea poeziei stă și în puterea ei de a mai îndulci singurătatea, dincolo de timp și spațiu, de a aduce oamenii împreună în căușul sufletului, în sânul acelui sine arhetipal, de unde toți ne tragem și unde încercam să ne întoarcem când ne rătăcim. Îți reamintești că e posibil ca o secundă din viața ta să dureze 500 de ani pentru alte viețuitoare, iar asta e poezia și blestemul timpului.

Volumul cel mai recent al lui Dan Podaru, 2, aduce în atenția cititorilor tema iubirii, uneori împărtășită, alteori dureros de neîmplinită, eul liric fiind pătruns de o melancolie molipsitoare în fața imposibilității trăirii povești de dragoste. Artele poetice sunt sporadice. Poezia Regina, titlu metaforă pentru poezie, relevă relația pe care eul liric o are cu forța creatoare, care îi controlează viața și care devine îi stăpân: „Explozie de cuvinte/ Poezia se scrie în minte/ Sau pe bilete de călătorie.../ Fără IT sau tehnologie./ Totul e autentic... necenzurat./ Trăim real... nu simulat.”

Versurile facile, rimele firești și motivele inspirate din viața casnică, din traiul în doi ori din cotidianul contemporan creează poeme delicate. Unele dintre ele, mai ales cele scurte, au impactul unor maxime pline de înțelepciune: „Am trăit murind regește/ Și-am murit pentru a trăi/ Sunt eternul enigmatic/ Și copil pentru o zi.”

Lipsite de patetism, de artificii estetice și compoziționale, poeziile lui Dan Podaru reușesc să surprindă vălul mai firav decât o pânză de păianjen, al simțămintelor umane, cum iubim, cum încercăm să gândim și să găsim firul Ariadnei ce ne duce spre lumină. De aceea, poezia este mai frumoasă când este trăită, iar Dan Podaru oferă cititorilor acest dar.

Pentru a vă convinge că poezia lui Dan Podaru merită citită, lăsăm spre lectură două poeme:

IMAGINI

Te iubesc fără cuvinte
Și zbor
Atât de jos... încât simt un nor...
Timpul a trecut...
Pas cu pas
Tot ce simt... tot ce a rămas...
E... absența cuvintelor...
În prezența ta

ECOUL

Ești genericul vieții mele
Ești vedeta amintirilor
Ești suspansul timpului rămas.
Ești romanul ecranizat.
Ești vedeta de pe covorul roșu...
Ești ecoul... rămas în cinematograf.