Dincolo de vedere, pictura ca memorie vie a lumii în "Dreamtime Australia"

        Există expoziții care propun vizitatorului o experiență estetică, invitându-l să contemple frumosul; există altele care construiesc un discurs critic, punând în centrul atenției mecanismele culturale, sociale sau politice ale lumii contemporane; și există, în fine, acele expoziții rare care reușesc să apropie publicul de o dimensiune mai profundă, aproape ontologică, a realității. Dreamtime Australia, proiectul Anei Maria Parasca, aparține fără îndoială acestei a treia categorii. Este o expoziție care nu se mulțumește să arate, nici să explice, ci dorește să reactiveze o energie primară, să readucă în atenție o raportare arhaică, dar încă vie, la lume, la timp, la existență însăși. Inspirată de una dintre cele mai coerente cosmologii ale umanității Dreamtime, „Timpul Visului” al culturilor aborigene australiene, artista își construiește demersul nu ca pe o simplă explorare tematică, ci ca pe un proces de reconectare la un mod de a înțelege realitatea în care sacrul nu este o proiecție exterioară, ci structura intimă a lumii.

        În mentalitatea occidentală, timpul este adesea perceput ca o linie, un traseu care avansează dinspre trecut, prin prezent, către viitor. În imaginarul Dreamtime, timpul nu curge, ci pulsează; nu se deplasează, ci respiră. Este o dimensiune în care trecutul, prezentul și viitorul coexistă într-o realitate continuă a creației, iar lumea nu este rezultatul unui moment originar închis, ci al unui proces perpetuu de reactivare. Acest mod de raportare la timp este esențial și în modul în care Ana Maria Parasca își articulează seria de lucrări. Picturile nu spun povești în sens narativ, nu descriu evenimente, ci par să reactiveze energii, fluxuri, vibrații. Privitorul nu este condus printr-o succesiune de imagini, ci este introdus într-o matrice a prezenței, într-un câmp de sens care se dilată și cuprinde, invitând la o altfel de privire, la o altfel de atenție.

            Lucrările care alcătuiesc expoziția – reunite sub titluri precum Univers, Păzitorul Timpului, Drumul Visului, Respirația Pământului, Implozie, Izvorul Vieții, Copacul Vieții, Ochiul Atotvăzător, configurează un sistem simbolic coerent, în care fiecare piesă contribuie la construcția unei cosmologii plastice. Nimic nu pare întâmplător: ritmul compozițional, structurile circulare, dinamica cromatică, modul în care planurile se suprapun și se penetrează reciproc creează senzația unui univers viu, traversat de o forță interioară în permanentă mișcare. Pictura respiră. Și, în această respirație, ea propune o distanțare de logica strict rațională a interpretării, invitând în schimb la o receptare care implică simultan intelectul, trupul și afectul.

          Un element central al expoziției este modul în care sacrul nu apare ca temă ilustrată, ci ca principiu de organizare a realului. În mitologia aborigenă, ființele ancestrale creează lumea nu doar ca formă fizică, ci ca ordine simbolică și spirituală. Ele stabilesc legile existenței, trasează liniile energiilor și conferă lucrurilor sens. Această dimensiune originară a sacrului este prezentă, într-un mod subtil, dar pregnant, în creațiile artistei. Ele nu se raportează la sacru ca la o reprezentare a ceva transcendent, plasat „dincolo”, ci ca la o prezență imanentă, care animă materia, spațiul, culoarea. În lucrări se simte o vibrație ritualică, o serenitate tensionată, o forță calmă care nu vrea să uimească, ci să aducă aproape, să apropie privitorul de un fel de liniște interioară ce nu este inertă, ci plină de viață.

       Această raportare la sacru este întărită de structurile vizuale adoptate. Limbajul plastic trimite uneori la arta rupestră, la urme, la semne, la acele inscripții ale începutului care, mai mult decât să „descrie”, atestă o relație între om și lume. Alteori, anumite moduri de reprezentare amintesc de X-ray art, acea tehnică specifică imaginarului aborigen în care ființele sunt reprezentate din interior, prin structurile lor interne, ca și cum realitatea ar fi transparentă și esența lucrurilor ar deveni accesibilă privirii. Această transparență simbolică nu este niciodată ostentativă; dimpotrivă, ea se construiește prin sugestie, prin stratificare, prin tensiunea dintre vizibil și invizibil.

         Dintre multiplele simboluri care traversează expoziția, Șarpele Curcubeu ocupă un loc privilegiat. Figura mitologică este fundamentală în culturile aborigene: ființă ancestrală asociată apei, genezei, apariției râurilor și ciclurilor vitale, este, în același timp, mediator între forțele telurice și cele cosmice. Este principiul ordonator al lumii naturale și garantul continuității dintre lumi. În multe tradiții, el apare ca semn al fertilității, al regenerării, al capacității vieții de a se reînnoi la nesfârșit. În creațiile prezentate, Șarpele Curcubeu nu apare ca un simplu element figurativ ușor recognoscibil. Mai degrabă îl simți în mișcarea compoziției, în dinamica liniilor, în vibrația cromatică. Este o energie curgătoare, un traseu al mișcării care pare să traverseze lucrările, legând elemente disparate într-o structură coerentă. Acolo unde culoarea pulsează mai intens, unde forma se dilată și se strânge, unde spiralele par să conducă privirea în adânc, acolo pare să se manifeste această forță originară. Este o prezență și o circulație, nu un „obiect” reprezentat, iar acest fapt dovedește maturitatea demersului artistic: artista nu cade în capcana ilustrativului, ci integrează simbolul în structura însăși a limbajului plastic.

Deși înrădăcinată într-o mitologie geografic îndepărtată, expoziția nu are nimic exoticizant. Ea nu tratează cultura aborigenă ca pe un „material estetic” interesant prin alteritate, ci ca pe o posibilă cheie de lectură a lumii. Această autenticitate se datorează și faptului că artista a trăit timp de zece ani în Australia, perioadă în care a studiat artele vizuale și a intrat în contact direct cu universul cultural australian, nu din exterior, ci din interiorul unei experiențe de viață asumate. Cultura nu este pentru ea un subiect împrumutat, ci una trăită, înțeleasă, interiorizată. În loc să „importe” un imaginar, artista intră într-un dialog profund cu el, căutând să înțeleagă ce din această cosmologie poate fi recunoscut ca universal, ca aparținând unei zone profunde și comune a umanului.

       În acest sens, titlurile lucrărilor sunt revelatoare: Izvorul Vieții, Copacul Vieții, Păzitorul Timpului, Univers, Ochiul Atotvăzător, Drumul Visului. Aceste formule nu aparțin exclusiv culturilor aborigene; ele aparțin repertoriului simbolic universal, fiind recognoscibile și rezonatoare pentru orice privitor, indiferent de proveniență culturală. Expoziția devine astfel spațiu de mediere între mitologia locală australiană și mitologia personală a fiecărui spectator. Fiecare privitor își poate proiecta propriile frici, credințe, speranțe, propriile imagini interioare asupra acestor lucrări care, prin gradul lor de abstracție și poeticitate, nu impun, ci oferă, nu limitează, ci deschid.

      Dincolo de discursul simbolic și conceptual, expoziția impresionează și prin calitatea picturală propriu-zisă. Materia picturală este vie, mobilă, atent dozată. Culorile se articulează nu doar ca valori cromatice, ci ca forțe. În unele lucrări predomină nuanțele calde, solare, în altele apar accente acvatice, profunde, în altele dinamica cromatică pare să recreeze turbulențele energiei, pulsațiile lumii. Există o grijă pentru echilibru, dar și pentru tensiune; pentru structură, dar și pentru libertate. Structurile circulare și spiralele – uneori evidente, alteori abia sugerate – organizează spațiul compozițional și dau senzația de mișcare internă. Imaginea nu este niciodată statică; chiar și atunci când compoziția pare echilibrată, există înlăuntrul ei o vibrație subtilă, o vibrație de intensitate interioară. Se simte o pictură trăită, nu doar construită: un demers care presupune reflecție, dar și intuiție, disciplină, dar și abandon controlat. Acest echilibru între luciditate și sensibilitate este unul dintre marile atuuri ale expoziției.

       Textul conceptual al expoziției subliniază faptul că Dreamtime Australia nu își propune doar să prezinte lucrări, ci să creeze un spațiu de contemplare și reconectare. Această intenție devine evidentă în modul în care expoziția este percepută ca ansamblu. Nu avem un parcurs impus strict, ci mai degrabă o invitație la răgaz, la prezență, la un fel de „a fi cu imaginile”. În acest sens, expoziția funcționează aproape ca un ritual interior, în care privitorul este chemat nu să „consume” imaginile, ci să intre în dialog cu ele, să se lase atins de vibrația lor, să își asculte propriile rezonanțe interioare în prezența acestor hărți simbolice ale existenței. Este, poate, unul dintre cele mai valoroase aspecte ale proiectului: capacitatea lui nu doar de a comunica o idee aceea a unei lumi sacre, vii, energetice, ci de a produce o experiență care să pună privitorul în contact, chiar dacă pentru câteva secunde, cu această dimensiune uitată sau ignorată a vieții.

        Într-un context cultural în care arta este adesea presată să fie fie spectaculoasă, fie polemică, fie instantaneu inteligibilă, Dreamtime Australia își asumă curajul de a propune altceva: o întoarcere către interior, către simbol, către ritm lent, către profunzime. Nu este o artă ostentativă, ci o artă a răbdării și a prezenței. Nu este o artă a rupturii, ci a continuităților. Nu este o artă a stridenței, ci a intensităților cernute prin sensibilitate și reflecție. În acest sens, proiectul artistei este nu doar estetic reușit, ci și etic relevant: el reamintește că arta poate încă să fie loc de vindecare simbolică, de rearanjare a legăturilor dintre om, natură, memorie și transcendență.

      Expoziția Dreamtime Australia are loc într-un spațiu cu încărcătură simbolică aparte: Centrul Internațional de Artă Contemporană – Baia Turcească din Iași, un loc care păstrează memoria straturilor istorice ale orașului și funcționează astăzi ca un nod cultural viu, dedicat artei contemporane. Vernisajul are loc sâmbătă, 20 decembrie 2025, ora 18:00, iar expoziția poate fi vizitată în perioada 20.12.2025 – 9.01.2026. Evenimentul beneficiază de prezentarea lect. univ. dr. Maria Bilașevschi, președinta U.A.P.R. Filiala Iași, și de coordonarea prof. univ. dr. Cristian Ungureanu, prorector al Universității Naționale de Arte „George Enescu”. Atmosfera deschiderii este completată de un moment artistic al Corului de colindători Dignus, introducând expoziția într-un cadru de sărbătoare și comunitate culturală. Spațiul CIAC, cu arhitectura sa profundă și rezonanța lui istorică, devine astfel cadrul perfect pentru un proiect care explorează memoria, sacralitatea și dimensiunea profundă a existenței.

Dreamtime Australia este o expoziție densă, coerentă și delicată în același timp. Ea construiește un discurs vizual și spiritual care pune în dialog o cosmologie ancestrală cu sensibilitatea contemporană, fără artificii, fără spectaculos facil, fără tentația simplificării. Lucrările Anei Maria Parasca au forță, dar și tandrețe; au claritate simbolică, dar și mister; au construcție, dar și respirație liberă. Expoziția invită la încetinire, la contemplare, la acea „altă privire” care nu caută explicații imediate, ci sensuri care se revelează în timp. Într-o lume fragmentată, accelerată și adesea superficială, expoziția propune o reîntoarcere la profunzime, la sacru ca dimensiune a realului, la pictura ca act de memorie, vibrație și prezență.