Dintr-o scânteie, cenușă…

După o simplă ceartă a noastră

Am simțit cum ies scântei

Din cuvintele ce le rosteai, și totuși

Părea a fi ceva atât de banal

Încât n-am vrut să ofer importanță.

Ai dispărut subit, iar eu, așteptându-te

Am început să mă aprind puțin câte puțin

Din scânteile provocate de tine,

Până când s-au transformat în flăcări

În lipsa apei care să m-adape,

M-am transformat în cenușă!

Mi-am continuat existența precum un praf

Adierile de vânt mă plimbau

Pe fel și fel de suprafețe, unde,

Nu aveam de gând să rămân vreodată.

Și după ani și ani, te-ai întors…

Precum o plantă ofilită în lipsa luminii

Mă rugai cu disperare să te ajut,

Să-ți produc oxigenul necesar viețuirii

Poate că încă aveai impresia

Că sunt același copac, din trecut

Neștiind că m-ai distrus timpuriu

Și că din cenușă,

Nu se mai face lemn niciodată!

Sursă foto: Aniko Arts