Dor de mamă, dor de tată

Rusu Laurențiu, satul Corlăteni, 12 ani

Copilărie departe de părinți

Eu sunt fiul părinților mei, am și un frate, deci ar trebui să avem și o familie. Dar familia noastră mai mult este prin rețelele de socializare decât adevărată. Părinții mei lucrează peste hotare, iar eu și fratele mai mic suntem în grija bunicii, și bunica e familia noastră. Cel mai bine ar fi dacă mama și tata ar fi permanent în viața noastră, să ne vadă real cum creștem, să se bucure alături de noi de succesele noastre la învățătură, să-i povestesc mamei cum am petrecut ziua, să se bucure...

Lipsa mamei o înlocuiește bunica. Ea e bună și ne alintă în măsura pe care o merităm. Ea face tot ca să nu simțim mult absența părinților, dar ea e bunica!

De fapt nimeni nu o poate înlocui pe mama, pentru că ea este unica. Cât de tare ar vrea bunica să ne protejeze de greutățile vieții, dar ... Eu o iubesc mult, o ajut în toate și îi sunt recunoscător, dar pe mama nu o înlocuiește.

Cu mama vorbim zilnic, dar e la distanță, ea e departe, nu poate transmite internetul dragostea pe care o am pentru ea și nici invers. Vreau să fie mereu lângă mine, că doar așa trebuie să crească copiii. 

Când vine mama acasă îmi aduce multe cadouri, dar eu mă bucur de prezența ei mai mult decât de daruri. Cum să-i spun mamei că la vârsta asta mai mult n-am să fiu, că eu cresc. Aș vrea să mă sărute înainte de culcare, să-mi spună povești, chiar uneori și să mă certe, dacă greșesc. Asta nu o va mai putea face niciodată. Golul acesta din suflet nimic nu poate să-l umple, nici cadourile scumpe, nici surprizele.

Ca orice copil am dorințe. Aș vrea să întorc timpul și să nu mai plece mama și tata nicăieri. Sunt sigur că am trece toți împreună prin toate greutățile vieții, numai să nu plece mama de acasă. Colegii mei de clasă povestesc despre cum părinții îi ajută la teme, îi însoțesc peste tot, dar eu mă descurc singur la vârsta mea, iar atenția mamei doar seara o aud, în loc de poveste!

Când ea îmi spune că se simte rău, sunt foarte îngrijorat și mă rog pentru însănătoșirea mamei și vreau cât mai curând să-mi spună că totul este bine. Aceste zile sunt și mai triste, fiindcă mama e departe, iar eu nu o pot ajuta cu nimic.

Să fii departe de părinți nu este ușor deloc, e ca și cum ți-ar lipsi o parte din suflet și rămâi neputincios în fața vieții. Le sunt recunoscător părinților că au grijă de mine și fratele meu, ne educă, doresc să fim ascultători, harnici și cuminți. Ei fac tot posibilul ca să trăim bine, să nu ducem lipsuri, dar cel mai mare neajuns, de fapt, este lipsa lor.

Atunci când părinții se reîntorc pentru puțin timp acasă, ei se străduiesc să ne cumpere multe lucruri, să facă reparație în casă și în ogradă. Dar sufletul meu nu-l vor putea repara niciodată! Material vom avea de toate, dar o copilărie tristă mă va urma pe tot parcursul vieții.

Sunt sigur, că atunci când voi deveni matur și voi avea copiii mei, n-am să lipsesc niciodată de lângă ei.

Trihuc Stelian, satul Borosenii Noi, 12 ani

Mi-e dor de tine, tată

„Mi-e dor de tine tată,

Mi-e dor de brațul tău,

Te aștept să vii acasă,

Fără tine-mi este greu”.

A mai trecut o zi din calendarul așteptării, dar timpul e departe încă până a te revedea. Îți scriu din nou pe foaie de caiet, chiar dacă telefonul tocmai l-am închis, căci știi tată nu tot ce doare îți pot spune. Ești departe de noi și nu vreau să te fac să suferi, de aceea îmi aștern sufletul pe fila albă, nici mamei nu pot toate să i le spun. Și ea are sufletul uscat de dor.

Îmi amintesc câte ți le-am cerut: telefon, haine scumpe și altele, dar nu știam atunci, tată, cât o să mă coste ele. Azi am de toate și îți mulțumesc, sunt bine, sănătos, dar în suflet am un gol imens. Mama le reușește încet pe toate și are grijă ca eu și surioara mea să ne simțim iubiți și protejați, oricum lipsești dumneata și din ce în ce mai greu îmi este. Sunt mare, tată, pe toate le înțeleg, sunt bărbat în casă, căci așa mi-ai spus când ușa ai închis-o. Încerc să nu te dezamăgesc. În casă, tată, de tine toate îmi amintesc, iar când nimeni nu mă vede, iau parfumul tău și îmi parfumez perna, așa adorm și-mi imaginez că ești cu mine. Noaptea în vis te aștept să vii. Sora-i mică, nu le înțelege pe toate, ea încă visează la păpuși de cele mari. Cum să-i explic că nu asta este important? Când văd cum pleacă fiii cu tații lor la pescuit sau la fotbal, sufletul îmi plânge și chiar de sunt „bărbat”, așa cum obișnuiești să-mi zici, uneori nu-mi pot stăpâni lacrimile. De-aș putea să întorc timpul, nu
ți-aș mai cere nimic, doar un lucru mi-aș dori, să stai acasă lângă noi, să nu mai pleci nicăieri. Am învățat pe toate să le fac: să tai lemne, să fac focul în sobă, pe mama o ajut în toate, la școală depun efort să învăț bine, dar știi de ce? Fiindcă vreau să am și eu o profesie, să lucrez aici în țară, căci atunci când voi avea și eu un fecior, să scrie pe hârtie doar cât de fericiți suntem împreună. Bunica la fel plânge în năframă și ne întreabă când o să te întorci. Sărbătorile de Paște se apropie și cu cine va merge la bunelul la mormânt?

A mai trecut o zi din calendarul așteptării... Tată, noi cu mama și cu surioara te așteptăm să vii acasă!

Dovgani Carina, satul Șaptebani, 14 ani

Formular

‒ Numele și prenumele?

‒ Eu, cea cu o copilărie trăită departe de părinți.

‒ Locul de naștere?

‒ Moldova. Țara-leagănul copiilor cu lacrimi în ochi din cauza lipsei părinților. Țara sfâșietorului dor al părinților ce și-au lăsat odraslele acasă.

‒ Părinții?

‒ Am numai mamă.

‒ Ocupația ei?

‒ Muncește într-o țară străină în sudoarea frunții, doarme cu capul sprijinit în palmele trudite pentru somnul meu dulce.

‒ Tata?

‒ Semnificația acestui cuvânt o găsesc doar în DEX.

‒ Rudeniile cele mai apropiate?

‒ Buneii – ființele care-mi veghează fiecare clipă din viața mea.

‒ Cum îți petreci zilele de naștere?

‒ Din cele 13 zile de naștere pe care le-am avut, mama a fost alături de mine de 4 ori: când am împlinit 4, 6, 8 și 14 ani. Când lipsea în această zi, mă suna și mă felicita, dar buneii de fiecare dată se străduiau să transforme această zi într-o adevărată sărbătoare.

‒ Ce rol joacă buneii în viața ta?

‒ Bunica m-a învățat cum să țin corect lingura, acul, creionul, cum să spăl vesela și să-mi aranjez hainele. Are niște mâini de aur; croșetează, coase, brodează, știe să amenajeze cu gust rafinat masa de sărbătoare și mi-a transmis aceste deprinderi ce-mi vor fi de folos. Bunicul făcea totul astfel încât să fiu încălțată, îmbrăcată și bine hrănită. Îmi amintesc că nu-l vedeam zile întregi, pentru că lucra.

‒ Care a fost cea mai tristă zi din viață?

‒ În seara de Revelion, cu doi ani în urmă, am împodobit pomul de Crăciun, iar a doua zi bunica s-a îmbolnăvit subit. După ce chemasem ambulanța, a fost internată în secția de reanimare, necesita transfuzia sângelui și o operație urgentă. Medicul a spus că ea nu are șanse de însănătoșire, dacă va fi supusă unei intervenții chirurgicale. Dar Dumnezeu face minuni... Peste două luni bunica a revenit acasă.

‒ Prin ce greutăți ai trecut în acea perioadă?

‒ Au venit zile triste. Bunica stătea la pat, toate grijile casnice au căzut pe umerii mei. Eram nevoită să prepar mâncarea, să spăl hainele, să aprind focul și să am grijă de bunel.

‒ Dacă ar fi posibil să întoarcem timpul, ce ți-ai dori?

‒ Dacă aș putea întoarce timpul, mi-aș dori ca mama să nu plece din țară, fiindcă toți avem nevoie de ea. Am înțeles că nici un lucru nu poate fi mai scump decât familia. Banii sunt niște hârtii ce au valoare materială, dar sănătatea, familia și iubirea sunt valorile spirituale care nu pot fi înlocuite.

‒ Cum îți imaginezi viitorul?

‒ Încă nu știu pe care drumuri mă va purta soarta. Dar visul meu cel mai mare este să-mi întemeiez o familie. Doresc să am doi copii gemeni (mama are o soră geamănă) și să fiu alături de ei la bine și la greu. Visez să devin un cetățean demn de a face schimbări în țara mea. Moldova mi-o imaginez liberă, prosperă, civilizată, cu copii și adolescenți fără lacrimi în ochi din cauza lipsei părinților. O copilărie trăită departe de părinți este dureroasă. Fiecare copil nu trebuie să fie singur acasă.

(Impresionată de creația lui Grigorie Vieru și inspirată de poezia „Formular”).

Perju Vladimir, satul Șaptebani, 15 ani

Mi-au furat copilăria

Mă numesc Perju Vlad și am cincisprezece ani. Părinții mei lucrează în Rusia. În ultimii ani mama mea, Stela, pleacă peste hotare doar pe timp de vară, când eu sunt în vacanță și nu merg la școală, iar tata Ian aproape tot anul se află la Moscova, acolo el lucrează în domeniul construcției. Tata vine rar acasă. Până la pandemie venea o dată la trei-șase luni acasă. Acum, din cauza COVID-19, nu l-am văzut de un an și opt luni. El lucrează mult pentru a întreține familia. Îl văd și aud doar la telefon. Când mama pleca mai des peste hotare, rămâneam cu buneii de pe tată, părinții mamei nu i-am cunoscut.

O zi obișnuită din viața mea începe cu treburile casnice. De obicei, o ajut pe mama. Dis-de-dimineață îl telefonez pe tata și vorbesc puțin cu el, nu vreau să-l sustrag de la lucru. Apoi revin la treburile casnice, străduindu-mă să fac totul cum ar fi făcut tata dacă era acasă. De exemplu: tai lemne, fac curățenie prin ogradă, mă duc la bunei pentru ai ajuta, fiindcă ei sunt deja în vârstă și le vine greu să muncească fizic. Seara vorbesc cu tata pe diferite teme. Așa mă educă, la telefon.

Ziua mea de naștere, de obicei, o petrec cu mama, sora și buneii. Dar totuși prima felicitare o aud de la tăticul meu, chiar dacă este departe de mine. Alte sărbători, precum Anul Nou, Crăciunul și Paștele trec la fel, dar niciodată nu rămân fără atenția tatălui.

Când ambii părinți sunt plecați peste hotare, buneii și sora nu mă lasă să mă simt trist. Apelurile telefonice mă ajută să depășesc această stări, fiindcă părinții îmi umplu sufletul cu emoții pozitive, de parcă ar fi alături de mine. 

Dacă aș putea schimba ceva în viața familiei mele, aș face așa ca părinții să nu se ducă departe și să fim mereu alături. Vreau să pot să-mi îmbrățișez strâns părinții și să le spun tot ce am pe suflet. Dacă ar fi să mă teleportez în trecut și să-l găsesc pe tatăl meu, i-aș spune să învețe mai bine, ca să se poată angaja la un lucru în țară, cu un venit mai bun. Să-i spun ce simte un copil când părinții sunt departe.

Aș vrea să transmit un mesaj tuturor copiilor, părinții cărora sunt lângă ei: nu pierdeți momentele în care puteți fi cu toată familia și puteți face împreună lucruri frumoase. Ajutați-vă părinții și buneii, doar acum încă sunteți cu ei. Apoi vă veți duce la studii undeva departe, vă veți crea familiile voastre și nu veți avea astfel de ocazii. Aș face orice pentru ca toți membrii familiei mele să fie grămăjoară. Dar totuși sunt fericit că trăiesc timpuri în care îi pot vedea pe cei dragi la telefon. În trecut acest lucru era imposibil.

Mi-e nespus de greu. Poate anume aceste greutăți mi-au sensibilizat sufletul, m-au făcut milos, blajin, sentimental. Au fost momente când a trebuit să fiu, la vârstă fragedă, și stâlp în casă, și confident surorii, și nepot cuminte buneilor, și să fiu gospodar.

Eu știu să gătesc, să meșteresc, învăț cum pot și mi-am acumulat un bagaj mare de răbdare. Pot orice, doar copil nu pot să fiu. Mi-au furat copilăria...