Două voci, un singur țărm. Expoziția „Ceruri și Ape”, semnată de artiștii vizuali: Modesta Lupașcu și Modest Bursucianu

În „Ceruri și Ape”( prezentată de dl Prorector UNAGE Iași, Prof. Univ. Dr. Cristian N. Ungureanu și de dl Decan al FAVD UNAGE Iași , Prof. Univ. Dr. Adrian Stoleriu), Modesta Lupașcu și Modest Bursucianu propun un itinerariu vizual care amintește de miturile fondatoare ale lumii și de felul în care arta pătrunde în spații în care limbajul nu mai ajunge. Expoziția se construiește în jurul unei imagini originare — lumina care desparte întinderea superioară de adâncul acvatic — dar această imagine nu este tratată ca un relicvariu al unei credințe, ci ca o poartă către multiple viziuni ale umanității asupra începuturilor.

            Picturile lui Modest Bursucianu par desprinse din acea clipă în care Hesiod își imagina cosmosul ieșind din întunericul fără formă. Cerurile, în interpretarea sa, nu sunt un teritoriu îndepărtat, ci o prezență vie care plutește deasupra apelor, asemenea liniilor de forță despre care Plotin afirma că organizează realitatea dinspre interior spre exterior. Tonurile sale, când concentrate, când desfășurate în largi deschideri cromatice, sugerează o ordine ascunsă, asemenea ritmurilor din „Imnurile” lui Novalis, unde lumea vizibilă devine indiciu al unei alte lumi ce pulsează discret în spatele aparențelor.

            De cealaltă parte, lucrările Modestei Lupașcu, construite prin  grafică digitală, evocă un timp fără margini. Aici, apa se transformă în fluxuri generate algoritmic, iar cerul devine o arhitectură luminoasă care amintește de meditațiile lui Gaston Bachelard despre elementele fundamentale. Dacă Bachelard vedea apa ca o țesătură poetică a profunzimii, artista o transpune în imagini care surprind vibrația unui univers în continuă devenire, asemenea tablourilor mentale din „Cartea schimbărilor”. În aceste lucrări, tehnologia nu se opune sensibilității, ci o prelungește, transformând-o într-o poveste vizuală în care virtualul capătă o anumită gravitate, o anumită calitate a materiei.

            De altfel, întâlnirea dintre pictura în ulei și grafica procedurală sugerează o punte între două epoci ale imaginației: una legată de gestul manual, de tradiție, de suprafața pânzei, cealaltă legată de rețele, simulări și dinamica formelor generate de procese autonome. În acest dialog, expoziția amintește de reflecțiile lui Paul Klee, pentru care arta avea menirea „de a face vizibil” invizibilul, și nu doar de a reproduce — iar aici vizibilul se deschide atât prin pigment, cât și prin lumină digitală.

            Apa, în această expoziție, nu este doar un element, ci un personaj. Poate fi oglindă, poate fi drum, poate fi abis sau ascensiune. Ea amintește de apele homerice ce se întunecă înaintea marilor plecări, de râurile lui Dante care conduc sufletele către altă ordine, de fluviile din „Muntele vrăjit” al lui Mann, unde natura devine semn al unei înțelegeri tot mai complexe. În lucrările Modestei Lupașcu, apa pare să conțină o memorie a formelor cosmice; în cele ale lui Modest, ea devine element al liniștii, un teritoriu unde se pot reciti începuturile.

            Cerul, în schimb, apare ca un martor discret. El nu domină, ci însoțește. În unele imagini se revarsă ca un vast câmp de lumină, în altele este redus la o linie subțire, asemenea conturului din „Ținutul lui Dumnezeu” al lui Faulkner, unde orizontul separă și unește destine în același timp. Aici, cerul capătă rol similar, devenind un arc peste tumultul apei și un indiciu al unei ordini superioare. În felul acesta, expoziția se apropie de viziunea lui Simone Weil, pentru care frumusețea lumii este un mod al adevărului de a se lăsa ghicit.

            Interesant este modul în care cele două orientări — tradițională și digitală — dialoghează fără a concura. Pictura aduce gravitatea materiei, greutatea timpului. Grafica digitală aduce mobilitate și posibilitatea de a imagina ceea ce nu a existat niciodată în forma văzută. Această relație amintește de observația lui Italo Calvino despre modul în care delicatețea poate ascunde o forță proprie, o structură subtilă care rearanjează lucrurile după o altă logică. În acest sens, expoziția devine un loc în care consistența pigmentului și mobilitatea graficii digitale se întâlnesc, suprapunându-se într-un peisaj interior nou, în care cele două limbaje se completează și deschid privirii o altă ordine a lumii. Poate că esența acestei expoziții se află în ideea că sacrul poate fi întâlnit în secvențele simple ale naturii. Un nor, un val, o sclipire pe suprafața apei devin semne ale unei ordini care nu se lasă explicată, ci doar trăită.  „Ceruri și Ape” nu spune o poveste despre începuturi, ci invită privitorul să înțeleagă că începuturile sunt mereu prezente, în fiecare gest de creație, fie el manual sau  în grafică digitală.

            Expoziția este  o meditație în imagini, un poem vizual în care arta nu imită universul, ci îl recreează în propriile ritmuri. Și poate că tocmai aici se află forța ei: în felul în care pune în contact două sensibilități, două epoci ale imaginii și două moduri de a privi misterul lumii.