Drumul pietrelor – de la stabilitate la efemeritate

O instalație artistică originală, realizată din pietre,  numită „A Walk in the Park”, a fost montată recent în Piața Unirii din Iași. Lucrarea  a stârnit diverse reacții  din partea privitorilor. La prima vedere, obiectele par niște mormane de pietre aruncate la întâmplare în Piața Unirii. Un „grup de activiști” a trimis o scrisoare Primăriei, prin care se cere „să fie precizat criteriul prin care este catalogat orice obiect ca operă de artă atât timp cât nu denotă un model lucrat de creator, nu este atestat de o instituție culturală și nu are un certificat de însemnătate istorică”.[1]                          

Contrariată de această furtună iscată într-un pahar de teorii critice realist-socialiste  îndrăgostite doar de formă, dar nu și de conținut, am aflat că instalația artistică  „A Walk in the Park” este creația artistului Cristian Rusu și că această operă conceptuală  își dorește să pună lupa pe ruinele vieții cotidiene, provocate inclusiv de evenimente precum: cutremure și războaie. Lucrarea este expusă în Piața Unirii din Iași între 19 și 28 mai 2023,  pe toată perioada desfășurării evenimentului Romanian Creative Week 2023. Această instalație artistică apare ca un fapt banal prin înșiruirea unor pietre de dimensiuni destul de mari în toată Piața Unirii, creând iluzia unui labirint. Lângă instalație găsim un panou prin care suntem informați că „Manifest of Now este o platformă critică de artă în spațiul public unde artiştii invitați discută prin lucrările lor mari teme actuale”.

Rusu ne spune într-un interviu publicat de Agerpres[2] că lucrarea „A Walk in the Park” este „experiența spaţială a contactului real şi problematic cu ceva ce nu vedem chiar zilnic: ruinele din cotidianul nostru şi, mai nou, ruinele datorate războaielor sau ale cutremurelor. Labirintul este, pe de-o parte, unul fizic, dar el este şi în mintea noastră. Noi îl creăm, dar tot noi îl demontăm. Asta doar dacă vom şti să recompunem ceva nou din ruinele date, printre care ne plimbăm.”

Cristian Rusu trăiește și lucrează în Cluj ca artist vizual iar  preocuparea sa principală este cercetarea spațiului. Prin folosirea de tehnici variate precum desenul, fotografia, video, instalația și combinând viziuni utopice cu concepte spațiale și arhitecturale, el interoghează interacțiunea dintre estetică, sensibilitate și ideologie. Este scenograf la Teatrul Național Cluj și asistent universitar doctor la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj, Facultatea de Teatru și Televiziune.

Care e mesajul artistic al instalației „A Walk in the Park” a creatorului clujean Cristian Rusu pentru ieșeni, pentru români, pentru europeni? Ce reprezintă „Manifest of Now” pe plan local, național și chiar global?

Filozofii, istoricii de artă și artiștii definesc manifestul ca o probă în instanță, pusă în spectacol pentru a atrage atenția.

Ideologii spun că manifestul este o declarație publică a unui individ sau a unei asociații de indivizi ale căror acțiuni sunt de importanță publică, făcând cunoscute acțiunile anterioare și explicând motivele pentru acțiunile anunțate ca fiind viitoare. Gândind subtil, după cum afirma și criticul literar american Steven Marcus, se poate spune că manifestul artistic, prin forța sa transpersonală și de amploare marchează „accederea conștiinței sociale și intelectuale la o nouă etapă de incluziune”. Se pare că manifestul artistic a devenit parte integrantă a unei sensibilități moderne. Acesta apare tot mai distinct ca o dramă de neegalat prin reprezentare, diagnosticare și ansamblu profetic de judecată vizionară asupra lumii moderne. Manifestul artistic este o scriere de „acțiune incandescentă”, după cuvintele lui Marcus.

De-a lungul timpului, manifestele artistice (începând cu cel al simboliștilor) au avut un impact semnificativ asupra istoriei artei și a modului în care sunt înțelese și percepute lucrările de artă. Eficacitatea manifestului artistic, a cărui operă se va desfășura într-o altfel lume, unde au loc altfel de bătălii estetice cu consecințe si finaluri diferite, depinde de contextul conceptului sau al instalației artistice, precum și de inteligența și de talentul artistului.

Un război sau un cutremur lasă în urma sa ruine, fizice și psihice. În aceste condiții, arta nu mai trebuie să fie în slujba trândăviei, a luxului, a voluptăților sau a epicureismului; arta nu trebuie să refuze să aibă o misiune superior morală, nu trebuie să refuze să fie un document al timpurilor sale.

Privită apolinic, lucrarea lui Cristian Rusu  poate fi un labirint al vieții noastre, care ne poate duce acolo unde vrem să ajungem, dându-ne speranță, echilibru, căldură solară. Dacă o privim dionisiac, poate fi disperarea, anxietatea, tragismul omului care, din plictiseală și de prea mult bine, și-a distrus echilibrul, liniștea, siguranța, identitatea, pierzând Edenul, pierzând îngerii luminii, care s-au transformat în pietre. O lucrare a prezentului, dacă o judecam în cotidian, dar și una anticipativă, care stârnește emoții și groază în același timp, mai ales pentru cei care au trăit momentele unui cutremur devastator, ale unui război, ale unei supuneri în fața stresului cotidian. Să trecem prin labirint și să ajungem ușor către liman, cu un sentiment al bucuriei că vom găsi rapid drumul spre normalitate, ca într-un joc de copii.

Ca să înțelegi frumosul, pacea, liniștea și bucuria e ca și cum ai înțelege drumul pietrelor de la elenism la ebraism, de la stabilitatea pietrelor la efemeritatea lor. Bine ar fi ca tot ce se întâmplă în contemporaneitate să rămână doar într-o lucrare de artă cu caracter temporar, deși nu știm dacă un drum pavat cu bune intenții care să ne scoată la liman este sau nu mântuirea noastră, în această lume pierdută în beția lui Dionisos.

„Neinițiații” și alte grupuri de „activiști” comentează răutăcios la adresa celor care, cu voci firave,  încearcă să ne explice că pietrele aruncate prin Piața Unirii sunt o formă de artă „nu-știu-cum”. Considerându-se fără de păcat în evaluarea „monstruoasei instalații artistice” a lui  Rusu, tot ei „aruncă piatra”, adăugând cu cinism că „dacă e sa fim cinstiți, atunci putem spune că fiecare dintre noi e un mic artist, zilnic, atunci când în intimitate creează «ceva», după care avem bunul simț să tragem apa.”

Adevărul rătăcește oare prin ziare, la televizor, pe pereții Facebook-ului, sau îl ține captiv Marcel Duchamp[3] în buzunar? În calitate de mic discipol în ale istoriei artei, vreau sa vă împărtășesc că, atunci când am văzut și auzit pentru prima oară de „Fântâna” lui  Duchamp, mi-am pierdut uzul rațiunii, dar apoi am meditat profund lângă puțul gândirii. Să fie, oare, instalația artistică a lui Rusu, „A Walk in the Park”, vreun izvor demn de apele adânci ale „Fântânii” lui  Duchamp?

Cine e Marcel Duchamp? Este pictorul care  a jucat un rol decisiv în evoluţia artei moderne. Până la Primul Război Mondial, acesta a respins operele mai multor artişti contemporani şi le-a încadrat în ceea ce el numea „artă retinală”, menită doar să încânte privirea. În schimb, Duchamp vroia să „pună arta înapoi în slujba minţii.”

Se știe că „Fântâna”[4] maestrului  Duchamp a fost una dintre cele mai influente și controversate opere de artă ale secolului XX, care a pus sub semnul întrebării conceptele tradiționale despre artă și obiecte artistice.

De ce n-ar fi și instalația artistică „A Walk in the Park”  a lui Rusu , o piatră de încercare pentru secolul nostru artistic?

---

[1] https://www.aktual24.ro/presshub-protest-la-iasi-impotriva-unei-instalatii-artistice-un-grup-cere-primariei-sa-arate-certificatul-de-insemnatate-istorica/

[2] https://www.agerpres.ro/ots/2023/05/24/cristian-rusu-artistul-care-a-realizat-lucrarea-manifest-a-walk-in-the-park-expusa-la-iasi–650563

[3] A fost un pictor francez, cetățean american din 1955) format în mediul cultural (1887-1968), inventatorul readymade-ului

[4] https://wblog.wiki/ro/Readymade