Elegia fragilității. Expoziția ,,Dust in the Wind", semnată de artistul vizual Dănuț Adrian Chidon-Frunză

În salonul istoric al Muzeului Unirii ( muzeu ce aparține de Complexul Muzeal Național Moldova Iași), spațiu unde memoria trecutului se conjugă cu întrebările prezentului, artistul vizual Dănuț Adrian Chidon-Frunză și-a deschis expoziția „Dust in the Wind”, pentru perioada 26.08.2025-24.09.2025, sub egida Uniunii Artiștilor Plastici – Filiala Iași. La finisajul expoziției, în data de 24.09.2025, gazda atentă, doamna Brândușa Munteanu, alături de curatorul prof. univ. dr. Constantin Tofan și criticul de artă prof. univ. dr. Petru Bejan, a configurat un cadru de noblețe intelectuală, completat de discursul inspirat al jurnalistei și criticului de artă Mimi Necula, care evocă expoziția ca un exercițiu de introspecție și ca un moment al adevărului relativ.





Ceea ce impresionează în lucrările lui Chidon-Frunză este tensiunea dintre figurativ și abstract. Unele compoziții păstrează structura recognoscibilă a unui spațiu urban – clădiri masive, străzi verticale, deschideri către un cer neliniștit –, în timp ce altele se reduc la geometrii pure, la raporturi de culoare și formă. În ambele cazuri, accentul nu cade pe detaliu, ci pe stare, pe tonalitatea generală. Culorile reci – albastrul, violetul, griul – domină numeroase lucrări, evocând melancolia, neliniștea, angoasa. Ele se așază pe pânză în straturi succesive, cu tușe groase, în relief, care dau senzația unei materii picturale dense, încărcate de memorie. Roșul aprins apare ca o ruptură, ca un semn al pasiunii sau al catastrofei, asemenea unei scântei de viață ce tulbură uniformitatea cenușie. În alte tablouri, galbenul intens aduce o energie paradoxală: nu luminoasă în sens idilic, ci tensionată, ca o lumină prea puternică ce dezvăluie fragilitatea formelor. Pictura Lui Chidon Frunză, amintește domnul prof. univ. dr. Tofan , devine un câmp de forțe: între stabilitatea arhitecturii și fluiditatea atmosferei, între luciditate și vis, între ironie și gravitate.



Expoziția se așează firesc sub semnul poeziei, respirând din adâncul ei aceeași vibrație a fragilității pe care versurile lui T.S. Eliot din Ținutul pustiu o evocă: „Îți voi arăta spaima într-un pumn de praf”. În acest ecou, atmosfera lucrărilor trădează neliniștea și spaima, dar și fascinația născută din conștiința efemerului. Într-un registru apropiat, Czesław Miłosz amintea că „adevărul artistic nu este etern, ci fragil precum respirația celui care îl percepe”. Tocmai această idee se lasă citită în felul în care artistul lucrează materia: nu ca pe un edificiu definitiv, solid și imuabil, ci ca pe o suprafață predispusă mereu la destrămare, la topirea în incertitudinea timpului. ,,Dust in the Wind” pare a fi și o meditație pascaliană. Blaise Pascal, confruntat cu „tăcerea veșnică a spațiilor infinite”, vorbea despre om ca despre o trestie fragilă, dar o trestie gânditoare. La Chidon-Frunză, omul nu apare în chip explicit, dar este pretutindeni prezent prin absență: străzile goale, ferestrele întunecate, arhitecturile suspendate trimit la umanul care a trecut și s-a risipit, lăsând în urmă doar umbre. Pictura sa devine o poezie vizuală, o elegie dedicată clipei trecătoare. În spiritul lui Rainer Maria Rilke, pentru care frumusețea este „începutul terorii pe care abia o putem îndura”, frumusețea acestor lucrări nu este una liniștitoare, ci tulburătoare, fragilă, ironică, uneori sumbră, după cum sublinia și criticul de artă Petru Bejan.



Mimi Necula, în discursul său, surprinde cu finețe acest amestec între gravitate și ironie. Gravitatea se simte în culorile apăsătoare, în compozițiile ce sugerează angoasa și inutilitatea, dar ironia nu lipsește: ea este vizibilă în suprapunerile geometrice, în disproporțiile voit accentuate, în jocul dintre real și abstract. Această ironie nu are rolul de a trivializa, ci de a submina siguranța privitorului, de a-l obliga să regândească ceea ce consideră stabil.

„Dust in the Wind” este o meditație asupra asupra destinului și asupra fragilității, precarității noastre. Este, cum bine nota Mimi Necula, „un moment al adevărului” – nu absolut, ci relativ, personal, filtrat prin culorile propriului nostru cer interior. Într-o lume în care totul pare să se destrame, pictura lui Dănuț Adrian Chidon-Frunză ne oferă, paradoxal, o formă de stabilitate: aceea a interogației, a întrebării care nu își găsește un răspuns definitiv. Iar în această întrebare, care ne obligă să privim înăuntrul nostru și către infinit, se află adevărata noblețe a artei.
Publicat în Cultură, Arte vizuale, Recenzii, Idei, Expoziție
Nicio persoană nu a recomandat încă
Recomandă acest articolCategorii: Cultură, Arte vizuale, Recenzii, Idei, Expoziție
Etichete: contribuitori
Răspunsuri
Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.
Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.
După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.