Filme cu oameni și animalele omului

Hross í oss (2013, Benedikt Erlingsson, Islanda. Rom: Cai şi oameni): Ce ştiţi despre Islanda? Dar despre o rasă locală de cal: calul... islandez? Benedikt Erlingsson realizează o splendidă poveste, un fel de saga nesfârșită, scandinavă, despre oamenii şi caii Islandei… O poveste, care, după tonalitate, melodie, ritm, aminteşte mult de filmul lui Andrei Koncialovski, Белые ночи почтальона Алексея Тряпицына… O poveste despre oameni şi cai deci, în care, de dragul dragostei oamenilor, dragostea cailor este pedepsită cu moartea, în care, alteori. calul îl duce pe omul care-şi caută pierzania până şi hăt pe mare, şi îl aduce la ceea ce acesta din urmă căuta – moartea, o poveste despre cum omul supravieţuieşte în măruntaiele calului, o poveste în care calul supraviețuiește prin grija omului. Moarte, viaţă, prietenie, devotament, mândrie, disperare, dragoste, – un film - poezie!
Fehér isten (2014, Kornél Mundruczó, Ungaria – Germania – Suedia. Rom: Dumnezeul alb): Filmul a fost premiat la Cannes cu prestigioasa distincţie Un certain regard. Povestea deranjază precum deranjază orice acuzaţie evidentă şi punere în faţa unei culpe şi abuz de putere. Deznodământul filmului evocă celebrul The Birds de Alfred Hitchcock. Numai că la Hitchcock, păsările atacă oamenii fără un motiv explicit, pe când Hagen, câinele din film (premiat şi el la Cannes!), are toate motivele să organizeze o adevărată rebeliune a neamului canin. Căci Hagen a fost abandonat de către tatăl fetei departe de casă; este prins apoi de nişte interlopi şi transformat, printr-un antrenament extrem de dur, în câine de luptă. După ce învaţă a sugruma adversarii şi dupӑ ce învinge în prima sa confruntare (care s-a dus până la moarte), reuşeşte să fugă. Este prins din nou şi dus la un centru specializat, unde vede cum sunt eutanasiați câinii care nu-şi găsesc stăpâni. Dacă până în acest moment al filmului se mai păstrează o tramă realistă, mai departe intrăm în zona hitchcockiană: răzvrătirea câinilor! Toţi câinii din azil reuşesc să fugă şi începe o sângeroasă cursă de răzbunare, condusă de Hagen. Unul după altul sunt sugrumaţi toţi acei care l-au făcut să sufere. Această cursă reversibilă, căci haita lui Hagen, moarte după moarte, parcă revine la originea tuturor relelor, nu poate să nu-l aducă faţă-n faţă cu stăpâna lui şi tatăl acesteia… Un film superb despre fidelitate şi trădare, despre putere şi abuz de putere, despre părinţi şi adolescenţi, despre dragoste şi iertare… De privit!
Publicat în Print MD
Nicio persoană nu a recomandat încă
Recomandă acest articolCategorii: Print MD
Etichete: TIMPUL MD Nr. 4
Răspunsuri
Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.
Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.
După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.