„Încerc să înţeleg dezideratele fiecărei generaţii de studenţi şi să-mi adaptez, la cerinţele acestora, atât conţinuturile disciplinelor pe care le predau, cât mai ales modalităţile de comunicare şi colaborare” - – interviu cu Prof. univ. dr. CS I Dumitru Bulgariu - Partea II

Centrul de Orientare, Asociere și Consiliere în Cariera de Cercetător COACH USV* (https://coach.usv.ro/) din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava care oferă servicii de consiliere psiho-socio-educaționale, sesiuni de mentorat și coaching pentru studenți, masteranzi, doctoranzi, cadre didactice și cercetători care vor să urmeze o carieră în cercetare sau sunt deja pe acest drum din întreaga Regiune de Dezvoltare N-E a României, continuă seria publicării de articole despre cercetătorii cu rezultate științific marcante. În acest articol continuăm publicarea interviului cu dl. prof. univ. dr. CS I Dumitru Bulgariu de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Facultatea de Geografie și Geologie, Departamentul de Geologie, prima parte fiind publicată pe 6 august 2025 (AICI). Universitarul ieșean, specialist în Geologie a avut amabilitatea de a răspunde unui ghid de interviu, iar în această a doua parte a interviului vorbește despre experiența sa în cadrul proiectelor de cercetare internațională și motivația colaborărilor academice, despre traiectoria intelectuală și mentorii care i-au marcat formarea, dar și despre proiectele actuale și planurile de cercetare pentru viitor, cu accent pe impactul pe care îl poate avea asupra societății și a regiunii Nord-Est a României.

1. Ştim cât de importante sunt colaborările internaţionale, iar Dvs. aveţi numeroase contacte în universităţi din străinătate. Vă rugăm să ne prezentaţi un proiect de cercetare internaţional pe care îl consideraţi ca fiind cel mai relevant. Cum vă motivează aceste colaborări ?

Am fost întotdeauna adeptul deschiderii şi colaborărilor, atât a celor internaţionale, cât şi a celor naţionale, fiecare în parte fiind foarte importante nu numai pentru dezvoltarea instituţională în ansamblu, cât mai ales pentru dezvoltarea profesională a fiecărui cercetător. Nu putem avea o dezvoltare preogresistă reală decât integrându-ne în comunitatea academică internaţională şi ţinând pasul cu tendinţele europene şi internaţionale din educaţie şi cercetare. Atât în Europa, cât şi în alte ţări din lume, există numeroase universităţi şi institute de cercetare prestigioase de la care „avem ce învăţa” în domeniul educaţiei şi cercetării ştiinţifice, iar pentru aceasta este imperios necesar să stabilim colaborări pe diverse paliere, atât la nivel instituţional, cât şi la nivel individual.

La începutul carierei universitare am beneficiat şi eu de sprijinul comunităţii ştiinţifice internaţionale, care s-a concretizat în realizarea unor stagii de specializare. Emergent din realizarea acestor stagii, pentru activitatea mea didactică şi de cercetare importante au fost trei lucruri: (i) mi-am însuşit o serie de aspecte ce ţin de planificarea, realizarea şi implementarea proiectelor educaţionale sau de cercetare ştiinţifică, respectiv valorificarea şi diseminarea rezultatelor cercetărilor; (ii) posibilitatea de a lucra în laboratoare cu infrastructură performantă şi să colaborez cu cercetători remarcabili, de înaltă ţinută academică; (iii) relaţiile personale de colaborare pe care le-am dezvoltat ulterior cu specialişti prestigioşi din domeniile de cercetare în care activez şi eu.

Deşi doar un număr foarte restrâns de proiecte pe care le-am propus au fost considerate (pe plan naţional) ca fiind „oportune şi necesare” pentru dezvoltare şi implementare, totuşi menţinerea şi dezvoltarea relaţiilor de colaborare internaţionale mi-au fost foarte utile. M-aş referi aici doar la câteva exemple care mi se par concludente. În primul rând, aceste relaţii de colaborare au facilitat realizarea de către studenţii mei a unor stagii de specializare la universităţi sau institute de cercetare prestigioase (o parte dintre studenţi devenind ulterior membrii activi ai acestor instituţii). În al doilea rând, am beneficiat (atât eu, cât şi studenţii mei) de sprijinul logic (acces la baze de date, software de specialitate, aparatură de laborator etc.) oferit de colaboratorii din străinătate, chiar şi în afara unor acorduri de colaborare preexistente (pe „filieră personală, directă”, cum mai spunem uneori), ceea ce mi-a permis dezvoltarea unor teme individuale de cercetare. Nu în ultimul rând, am avut posibilitatea de a mă consulta cu specialişti renumiţi pe diferite aspecte ştiinţifice, didactice şi culturale, discuţiile având pentru mine un rol important în cristalizarea unor idei sau ipoteze.

În prezent purtăm discuţii cu colaboratorii din străinătate în vederea derulării a două proiecte de interes şi importanţă actuală (cel puţin aceasta este convingerea noastră), care vor antrena  nu numai universităţi şi institute de cercetare, ci şi firme din domeniu interesate de aceste aspecte. Unul dintre proiecte vizează dezvoltarea şi implementarea unor procedee ecologice de valorificare a componentelor utile (în special a elementelor chimice strategice) din resurse secundare. Al doilea proiect are ca obiectiv studiul integrat al poluării resurselor de sol. În ceea ce priveşte aceste proiecte, am un plus de optimism indus de faptul că o bună parte dintre cercetătorii cu care „negociem” sunt foşti studenţi care lucrează în universităţi şi institute de cercetare din străinătate sau sunt reprezentanţi ai firmelor de profil interesate de aceste proiecte de cercetare. Dacă aceste proiecte se vor materializa va fi un câştig pentru toţi colaboratorii. În caz contrar va fi un lucru benefic pentru dezvoltarea colaborărilor ştiinţifice internaţionale viitoare, în care foştii şi actualii studenţi vor avea un rol important.

• Cum vă definiţi traiectoria intelectuală de până acum şi care au fost principalii Dvs. mentori ca elev la Liceul „Mihai Eminescu” din Botoşani, apoi la Universitatea ieşeană? Cum vi-i amintiţi? Cum v-au marcat din punct de vedere intelectual şi uman?

Traiectoria mea profesională... ar fi mai multe de povestit, însă nu vreau să epatez spunând şi eu că a fost foarte dificil, am avut de depăşit multe obstacole etc.  Mi-ar plăcea să cred că traiectoria mea profesională este una „normală”, emergentă din pasiunea pentru profesie, muncă asiduuă şi o anumită doză de noroc.

Mă consider un „norocos” fiindcă am avut şansa să întâlnesc şi să colaborez cu o serie de iluştri profesori şi mari specialişti din domeniu, oameni extraordinari cărora, într-un fel sau altul, am avut onoarea să le fiu discipol sau simplu „învăţăcel”. Şi nu vreau să fac nici exerciţii de politeţe sau demagogie. Am tot respectul şi consideraţia pentru toţi profesorii şi mentorii pe care i-am avut de-a lungul timpului, iar eu mă consider ca fiind, într-o anumită măsură, rodul „investiţiei” pe care aceştia au făcut-o cu bună-credinţă şi bunăvoinţă în mine. Sper ca realizările mele să se fi ridicat la înălţimea aşteptărilor pe care le-au avut de la mine. O parte dintre ei au trecut deja la cele veşnice... şi nu de puţine ori le simt lipsa. îmi amintesc de fiecare dintre ei şi încerc să-i onorez cu respectul şi consideraţia cuvenite. Ceilalţi... care au mai rămas, mă bucur de fiecare dată când ne întâlnim.

De la toţi profesorii şi mentorii, pe care am avut norocul şi onoarea să-i am, m-am străduit să învăţ cât mai multe, fiindcă am avut ce învăţa de la fiecare în parte. Desigur, de la unii am învăţat mai multe, iar de la alţii mai puţine. Dacă de la unii profesori şi mentori am învăţat mai puţine lucruri, înclin să cred că este vorba mai degrabă de limitările mele cognitive.

Din şcoala generală (dintr-un sat „uitat de timp” din judeţul Botoşani) îmi amintesc mai cu seamă de Dumitru Arnăutu (învăţătorul meu), Alexandru Luca (profesorul meu de matematică) şi Eugenia Pârvu (profesoara mea de chimie şi biologie). Le admir şi acum calmul şi răbdarea cu care m-au abordat (la acea vreme făceam parte din categoria „obrăznicăturilor” şcolii) şi încrederea pe care mi-au insuflat-o pentru „a merge mai departe”. În liceu, o amprentă puternică şi-au pus Vasile Pricopi (profesorul meu de matematică) – de la care am învăţat ce înseamnă rigurozitatea, ordinea şi disciplina în „gândire şi în fapte”, Panaite Forţu (profesorul meu de fizică) – de la care am învăţat că „nu există probleme fără soluţii” atât timp cât ai mai multe perspective de abordare, Maria Lehăduş (profesoara mea de chimie) – de la care am învăţat ce înseamnă perseverenţa şi faptul că „nu totdeuna ştii ceea ce îţi place”, realizând astfel că şi chimia poate fi frumoasă şi utilă, Tabita Nelimbrovschi (profesoara mea de biologie) – care ne-a cultivat bunul simţ, eleganţa, decenţa şi nu în ultimul rând „omenia”. De la toţi profesorii pe care i-am avut în liceu am învăţat câte ceva, înţelegând mai târziu că rolul lor era să ne educe şi să ne instruiască nu pentru „preamărirea” lor, ci pentru reuşitele noastre de mai târziu. Am înţeles atunci că profesorii mei erau înainte de toate „oameni” şi în egală măsură dascăli care ne-au slujit şi ne-au îndrumat cum au ştiut mai bine.

La sfârşitul liceului nu aveam de gând să dau admitere la „Chimie”. Întâmplător sau nu, am fost admis la Facultatea de Chimie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, specializarea Chimie fizică. Aici o parte dintre profesori au fost şi ei elevii foştilor mei profesori. în ziarul „Opinia studenţească”, când eram în primul an de facultate, a apărut un articol cu titlul „Panaite Forţu – profesorul fără de care amfiteatrele universităţii ar fi rămas goale”. Nu am scris eu articolul. Însă, după ce l-am citit am început să înţeleg cât de greu este să fii profesor şi ce responsabilităţi trebuie să-ţi asumi.

Cu certitudine, toţi profesorii mei din timpul facultăţii au avut rolul şi rostul lor în formarea mea profesională. Un loc aparte în ceea ce priveşte orientarea mea profesională şi posibilitatea de a-mi găsi vocaţia l-au avut domnul Acad. Cristofor Simionescu (prin a cărui efort a fost înfiinţat Centrul de Cercetări Geografice la Filiala din Iaşi a Academiei Române – unde, peste câţiva ani, urma să activez şi eu... probabil a fost un joc al hazardului, sau nu), domnul prof. univ. dr. Vlad Artenie (profesorul meu de Biochimie) – cel care m-a îndrumat la elaborarea tezei de diplomă şi cel care m-a iniţiat în activitatea de cercetare (după 25 de ani de la terminarea facultăţii, pe atunci profesor la Facultatea de Biologie, mi-a înapoiat teza de diplomă, iar pe pagina a doua a scris „Am fost onorat să-ţi fiu coordonator. Aş fi fost împlinit dacă am fi colaborat şi în calitate de colegi... însă, mai mult decât cele spus la un loc, sunt mândru de ceea ce ai devenit !”), domnul prof. univ. dr. Alexandru Cecal (profesorul meu de Radiochimie) – de al cărui sprijin şi înţelegere am beneficiat de la începutul carierei mele (şi poate nu întâmplător, în folclorul atudenţesc, era cunoscut sub numele de „Tata Cecal”), doamna prof. univ. dr. Catinca Simion (profesoara mea de Chimie analitică şi Metode de analiză) – de la care am învăţat (şi a avut doamna grijă să învăţ !) ce înseamnă rigurozitatea în chimia analitică şi în cercetarea ştiinţifică (se prea poate ca de la domnia-sa să fi moştenit calităţile de „afurisit” cu care m-au înobilat mai târziu studenţii mei), domnul prof. univ. dr. Gheorghe Maftei (profesorul meu de Fizică teoretică) – de la care am învăţat că bunul simţ transcende oricăror legi şi teorii, iar „limitele”, utile în fizica teoretică sau matematică, sunt doar concepte care nu trebuie să ne îngrădească imaginaţia, gândirea şi visele, domnul prof. univ. dr. Ion Sandu – un om admirabil în răbdarea şi efortul de care a dat dovadă încercând să mă înţeleagă, să mă îndrume şi să mă ajute de fiecare dacă când lucrurile nu „mergeau tocmai bine”.

După terminarea studiilor universitare, mi-am început cariera ca preparator la Departamentul de Geologie de la Facultatea de Geografie şi Geologie, unde, deşi eram „străin” am fost „adoptat” cu deschidere şi bunăvoinţă de către colectivul de cadre didactice şi cercetători. Aici, am avut susţinerea şi sprijinul colegilor, unii dintre ei constituindu-se în adevăraţi mentori. Un rol aparte în formarea mea profesională şi dezvoltarea carierei mele didactice şi de cercetare l-au avut domnul prof. univ. dr. ing. Nicolae Iorga (profesorul al cărui asistent am fost, îndrumătorul meu de doctorat şi cel care, discret şi cu eleganţă, mi-a oferit tot sprijinul şi toată libertatea de a-mi dezvolta propriul stil în didactică şi cercetare; domnia sa nu mi-a fost model ci doar m-a ajutat să mă modelez şi să mă formez profesional... din păcate pentru o perioadă prea scurtă, căci prea devreme timpul nu a mai avut răbdare cu domnia sa...), prof. univ. dr. ing. Viorel Erhan (Şeful Departamentului la acea dată) – omul care mi-a insuflat încredere, curaj şi optimism, un bun sfătuitor care m-a ajutat necondiţionat atunci când căutam soluţiile potrivite pentru problemele cu care m-am confruntat (obiectiv, echidistant... fără a încerca vreodată să „mă pună la punct”; între noi, cei tineri debutanţi la acea vreme, îi mai spunea şi „Bădiţa” şi nu cred că doar aşa de dragul folclorului...), prof. univ dr. Titus Murariu – care m-a iniţiat şi de la care am învăţat ce înseamnă studiile geologice şi geochimice de teren, cum să simt şi să gândesc geochimia, nu într-o manieră foarte delicată, însă „clar şi la obiect” şi fără să „vorbim discuţii”).

în cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie am avut norocul şi onoarea să-i întâlnesc pe domnul Acad. Alexandru Ungureanu (nu am fost discipolul domniei sale, însă orice discuţie pe care am avut-o cu domnia sa a fost o binecuvântare pentru creierul meu...), doamna prof. univ. dr. Irina Ungureanu (de la care am încercat să învăţ maniera integrat-interdisciplinară de abordare a problemelor de mediu, precum şi o sumă importantă de aspecte ce ţin de atitudinea, etica şi deontologia univeristară), domnul prof. univ. dr. Gheorghe Lupaşcu – cel care m-a iniţiat în Ştiinţa solului şi m-a sprijinit în cercetările pe care le-am realizat nu numai în acest domeniu, iar în stil său, direct şi inconfundabil, mi-a oferit sprijinul chiar înainte ca eu să-l cer şi, dar nu în ultimul rând, domnul prof. univ. dr. Constantin Rusu – sub îndrumarea căruia am început cercetările în cadrul Centrului de Cercetări Geografice şi împreună cu care am realizat numeroase proiecte de cercetare şi îndrăznesc a spune că domnia sa a fost cel care a pus „cireaşa pe tort” în ceea ce priveşte cariera mea didactică şi de cercetare (întâmplător, sau nu, colaborarea noastră dăinuie şi astazi).

De pe poziţia de „învăţăcel” am avut şansa să beneficiez de consultanţa ştiinţifică şi sprijinul domnului Acad. Mircea Săndulescu, domnului Acad. Radu Dimitrescu, domnului Acad. Gheorghe Udubaşa, precum şi a unor distinşi colegi de la Universitatea din Bucureşti (domnul prof. univ. dr. Gheorghe Popescu, domnul prof. univ. dr. Marin Şeclăman), de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca (domnul prof. univ. dr. ing. Ion Balintoni, domnul prof. univ. dr. ing. Ioan Mârza, doamna prof. univ. dr. Lucreţia Ghergari, domnul prof. univ. de. Pompei Cocean), de la Universitatea de Vest din Timişoara (domnul prof. univ. dr. Gheorghe Ianoş, domnul prof. univ. Petre Urdea), de la Universitatea de Ştiinţele Vieţii din Iaşi (domnul prof. univ. dr. ing. Ioan Avarvarei), de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului Bucureşti (domnul Acad. Nicolae Florea, domnul Acad. Radu Lăcătuşu) ş.a.

Chiar şi acum într-un fel mă simt tot ca un discipol sau „învăţăcel” atât în raport cu colegii, cât şi cu studenţii mei. De la fiecare am câte ceva de învăţat. Şi sper ca şi ei să aibă câte ceva de învăţat de la mine.

• Ce proiecte aveţi acum pe masa de lucru? Ce vă propuneţi în calitate de cercetător pentru 2025? Ce impact va avea activitatea Dvs. asupra societăţii şi în special asupra zonei de dezvoltare Nord-Est a României?

În acest moment avem în lucru două proiecte mai de anvergură şi cu „bătaie mai lungă”. Unul dintre proiecte, Resursele de sol din Regiunea de Nord-Est a României – starea de fapt şi tendinţe de evoluţie, vizează creionarea unui tablou cât mai realist asupra potenţialului efectiv şi al vulnerabilităţilor resurselor de sol din Regiunea de Nord-Est a României, respectiv realizarea unor prognoze privind tendinţele de evoluţie în contextul schimbărilor de mediu, a prevederilor Pactului Verde European şi a mutaţiilor socio-economice şi geopolitice actuale. De asemenea, avem în vedere realizarea unei analize interdisciplinare aprofundate asupra dinamicii proceselor de degradare şi de poluare a solurilor şi, nu în ultimul rând, dezvoltarea unor metode şi procedee de tratare şi ameliorare a solurilor degradate sau poluate.

Aspectele menţionate au mai fost abordate, într-un fel sau altul, în diferite studii anterioare, context în care s-ar putea pune întrebarea: de ce această tematică şi care sunt elementele de noutate şi utilitate pe care le-ar aduce proiectul nostru ? Principala resursă naturală a României a fost, şi va rămâne, resursa de sol, iar „[...] dacă sol nu e, nimic nu e !”, cum spunea Acad. Radu Lăcătuşu. În plus, grija pentru această resursă naturală şi gestionarea ei durabilă nu se pot limita numai la abordări strict tehnico-ştiinţifice. Solul reprezintă mai mult decât o „resursă naturală”. În fapt, solul este principalul nostru „partener de existenţă” (cum spunea Acad. Nicolae Florea). O abordare sistematică a problematicii resurselor de sol bazată pe aceste principii elementare, cu siguranţă poate aduce nu numai elemente de noutate ştiinţifică, cât mai ales o sumă de aspecte cu utilitate practică. O sinteză a acestor aspecte va fi prezentată la sfârşitul lunii octombrie în acest an, în cadrul unei prelegeri organizată de Filiala Iaşi a Academiei Române.

Aş face o mică paranteză. Sub egida Academiei Române a apărut monografia „Resursele minerale ale României” (coordonatori: Emil Constantinescu şi Nicolae Anastasiu), o carte monumentală şi extrem de necesară nu numai mediului academic din România. Din punctul meu de vedere, această monografie ar fi fost aproape perfectă dacă includea şi un volum dedicat resurselor de sol ale României.

Al doilea proiect pe care îl avem în lucru, Dezvoltarea unor procedee de separare recuperativă a componentelor utile din resursele secundare, deşi are o „istorie” mai lungă, în contextul geopolitic şi socio-economic actual a căpătat un plus de importanţă. În abordarea noastră separarea şi valorificarea componentelor utile din resursele secundare, pe lângă aspectele care privesc randamentele şi fezabilitatea economică, trebuie neapărat să ţină cont de necesitatea protejării mediului. Ca urmare, studiile noastre vizează exclusiv dezvoltarea unor metode şi procedee de separare care îndeplinesc în primul rând cerinţele de ordin ecologic. Componentele utile vizate de noi sunt reprezentate, în principal, de elementele chimice (metale şi nemetale) de importanţă industrială, precum şi cele considerate „strategice”. Dintre resursele secundare pretabile la valorificare, avem în vedere o tipologie ceva mai largă, cu abundenţe şi ocurenţe semnificative în România (dar nu numai): steril minier, diferite deşeuri industriale sau domestice, deşuri electronice, cenuşele de la termocentrale pe bază de cărbune, anumite categorii de depozite aluvionare sau zăcăminte de minereuri sărace.

Rezultatele obţinute până acum în cadrul proiectelor amintite au atât valenţe ştiinţifice, cât mai ales valenţe aplicative. Ne-am axat predominant pe aspectele de ordin pratic, utilitarist, în ideea ca rezultatele cercetărilor noastre să fie utile şi pentru dezvoltarea, cel puţin, a Regiunii de Nord-Est a României.

Rezultatele obţinute în cadrul primului proiect ar putea fi utile atât instituţiilor adminstrativ-teritoriali în luarea deciziilor privind gestionarea fondul funciar, cât şi femierilor sau investitorilor. Pentru anul 2025 avem în vedere realizarea de testări la nivel micro-pilot pentru două procedee de ameliorare şi realibilitare a solurilor, tratarea cu biomasă încărcată cu microelemente nutritive – aplicabilă solurilor afectate de deficit de microelemente nutritive (fenomen frecvent în cazul solurilor din Regiunea de Nord-Est a României), respectiv chemoremedierea cu „smart polymers” biocompatibili – aplicabilă solurilor poluate sau afectate de diferite tipuri de degradări. Ambele metode au potenţial aplicativ bun şi se pretează la utilizări practice, cu investiţii minime.

În cazul celui de al doilea proiect, rezultatele obţinute până acum sunt mai mult decât promiţătoare din punct de vedere al aplicabilităţii practice. Implementarea lor în practică, cu investiţii nu foarte mari, ar putea oferi Regiunii de Nord-Est a României o serie de oportunităţi viabile de dezvoltare. Pentru anul 2025 ne-am propus testarea la nivel de micro-pilot, în regim de lucru continuu, a două instalaţii de separare a metalelor din steril minier de flotaţie (electrodepunere cu celule fotoelectrice şi adsorbţie pe biomasă „low cost”).

Am putea include în categoria proiectelor cu „bătaie lungă” definitivarea şi publicarea unor monografii (Metode de cercetare şi analiză a solurilor; Resursele de sol din Regiunea de Nord-Est a României; Geochimie analitică) şi cărţi universitare (Chimie generală cu elemente de geochimie; Geochimie fizică; Metode instrumentale de analizăîn geoştiinţe; Ecotoxicologie), proiecte la care lucrez de câţia ani buni.

Pentru anul 2025 pe agenda de lucru sunt incluse o serie de aspecte emergente din proiectele menţionate anterior, însă şi alte lucruri care „au apărut pe parcurs”: (i) dezvoltarea unor noi ipoteze şi concepte din domeniul geoştiinţelor: neopedogeneza; ipoteza apariţiei unor noi forme de ocurenţă a compuşilor chimico-mineralogici în solurile actuale; implicaţiile materiei organice antropice în procesele de humificare şi verificarea ipotezei privind generarea unor forme mixte (pedogenetică – antropică) a substanţelor humice; verificarea ipotezei evoluţiei solurilor actuale prin stări de „echilibru metastabil” (echilibre forţate) ş.a.; (ii) realizarea unor studii pedogeochimice detaliate asupra andosolurilor, a solurilor evoluate pe nisipuri şi a unor tehnosolurilor din mediile urbane şi periurbane; (iii) publicarea volumului V din seria monografică „Studii şi cercetări în geoştiinţe”; (iv) publicarea de articole ştiinţifice în reviste de specialitate şi participarea la manifestări ştiinţifice. Fără îndoială că vor mai apărea şi alte chestiuni. Cu o bună organizare şi gestionare a timpului, mai ales că nu sunt implicat în activităţi de management instituţional, obiectivele pe care mi le-am propus pot fi atinse.

Agenda de lucru pentru activitatea de cercetare aferentă anului 2025 a fost gândită astfel încât să nu-mi perturbe activitatea didactică. Aşa cum am mai subliniat anterior, prioritară pentru mine este activitatea didactică.

                                             Prof. univ. dr. Elena-Brânduşa Steiciuc, Director COACH USV

                                             Drd. Oana-Andreea Grosu, Consilier pe probleme de Psihologie

                                             Lector dr. Sergiu Raiu, Consilier pentru probleme de Sociologie

* Acest material a fost realizat cu sprijinul Proiectului cu codul 9/31.01.2023 „Crearea și dezvoltarea Centrului de orientare, asociere și consiliere în cariera de cercetător pentru Regiunea de dezvoltare Nord-Est a României în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (COACH USV)