„Încerc să înţeleg dezideratele fiecărei generaţii de studenţi şi să-mi adaptez, la cerinţele acestora, atât conţinuturile disciplinelor pe care le predau, cât mai ales modalităţile de comunicare şi colaborare.” - – interviu cu Profesor univ. dr. CS I Dumitru Bulgariu - Partea I

Absolvent al Liceului „Mihail Eminescu” din Botoşani (promoţia 1986) şi  licenţiat în Chimie – specializarea Chimie-Fizică la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (promoţia 1992), doctor în Geologie, specializarea Geochimie (2002), Prof. univ. dr. Dumitru Bulgariu este  cadru didactic la Departamentul de Geologie, Facultatea de Geografie şi Geologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi cercetător ştiinţific gradul I din 2017.

Activitatea didactică este centrată pe disciplinele Chimie generală, Metode instrumentale de analiză în geoştiinţe (specializările Geochimie şi Inginerie geologică – Licenţă); Termodinamica proceselor geochimice (specializarea Geochimia mediului – Master) şi Ecotoxicologie (specializările Mediul actual şi dezvoltarea durabilă, respectiv Riscuri naturale şi amenajări teritoriale – Master). Una dintre principalele coordonate ale activităţii didactice o reprezintă îndrumarea şi implicarea studenţilor în activităţi de cercetare ştiinţifică.

Principalele domenii şi direcţii de cercetare abordate sunt următoarele : Chimie (Complecşi organo-minerali şi compuşi supramoleculari naturali; Chimia compuşilor organici în mediul natural); Geochimie analitică (Metode instrumentale de studiu în geoştiinţe; Separatologie analitică; Metode de studiu a proceselor de speciaţie chimică în medii naturale); Geochimie fizică (Geochimia tufurilor vulcanice şi a zeoliţilor naturali; Modelarea teoretică şi experimentală a proceselor şi sistemelor geochimice; Termodinamica şi cinetica proceselor geochimice; Migraţia şi distribuţia interfazică a micro şi macro-elementelor în medii natural);  Ştiinţa solului (Pedogeneza şi pedogeochimia solurilor; Pedogeochimie analitică; Dinamica proceselor de degradare şi poluare a solurilor; Dinamica pedopeisajelor);  Ştiinţa mediului (Distribuţia, dinamica şi efectele poluanţilor în mediu; Metode inovative de depoluare; Aplicaţii ale materialelor „low cost” şi biosorbenţilor în protecţia mediului; Separarea recuperativă a componentelor utile din resurse secundare ş.a.).

Portofoliul ştiinţific al universitarului ieşean include 10 cărţi (4 cărţi universitare şi 6 monografii);  197 de articole (79 de articole în reviste şi volume indexate Web of Science);  202 participări la manifestări ştiințifice cu peste 470 comunicări;  editor / coordonator a 8 monografii; coordonator şi membru în echipele de cercetare a 15 granturi şi proiecte de cercetare. Pentru această activitate intensă a fost distins cu premiul „Ludovic Mrazec” al Academiei Române pe anul 2005 (acordat în 2007) în domeniul Ştiintelor Geonomice (pentru lucrarea „Procesul de zeolitizare a tufurilor vulcanice din România”, vol. I-II; autorii: Bulgariu D., Bulgariu L.). De asemenea, i s-a acordat  Premiul pentru cercetări inovative,  Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (în anul 2017) şi a primit în toată cariera didactică şi de cercetare 28 de premii şi medalii la Saloane de Inventică (din care 14 medalii de aur).

Reputatul specialist ieşean a avut amabilitatea de a acorda un interviu echipei COACH USV, finanţată prin Proiect european, care are menirea de a disemina  rezultatele cercetării ştiinţifice realizate în zona de dezvoltare Nord-Est a României.

1. Stimate domnule Profesor doctor Dumitru Bulgariu, aveţi o activitate de cercetare ştiinţifică impresionantă în domeniul geoştiințelor, lucrări şi publicaţii de mare impact naţional şi internaţional, premii binemeritate (de exemplu, Premiul „Ludovic Mrazec” al Academiei Române, 2007). Vă rugăm să ne prezentaţi esenţa cercetării Dvs., ce anume vă interesează cel mai mult, care sunt obiectivele specifice ale unui specialist de înalt nivel în geoştiințe ?

Dată fiind complexitatea şi, nu în ultimul rând, importanţa problematicii cercetării din domeniul Geoştiinţelor, cred că esenţiale sunt maniera interdisciplinară de abordare, deschiderea şi flexibilitatea cercetătorului în raport cu noutăţile din domeniu, respectiv necesitatea adoptării unei atitudini critice, obiectivă şi realistă. Toate acestea trebuie acompaniate însă de pasiunea instrinsecă pentru activitatea de cercetare, responsabilitate şi bun simţ. Desigur, ultima afirmaţie poate fi interpretată cu diverse nuanţări. Mă refer la faptul că, în ultimii ani, s-a conturat un „curent” care promovează (în mod inadecvat şi nefiresc) cercetarea subsecventă unor scopuri şi interese, altele decât cele fireşti, extrem de dăunătoare cercetării ştiinţifice în ansamblu. În toată activitatea didactică şi de cercetare m-am delimitat categoric de astfel de practici. Dar nu doresc să mă erijez în critic, justiţiar sau profet.

Ideea este următoarea: fără pasiune, muncă susţinută, responsabilitate şi bun simţ, cercetarea ştiinţifică, şi deopotrivă cercetătorul, se depărtează de rolurile lor fireşti. La începuturile carierei mele, unul dintre mentorii pe care i-am avut (domnul prof. univ. dr. ing. Nicolae Iorga) spunea: „Chiar dacă ceea ce ai reuşit să formulezi pe baza datelor experimentale proprii este o prostie (mai mare sau mai mică), este important ca aceasta să fie din traista ta”. Cam în aceeaşi perioadă de început, când căutam să-mi definesc direcţiile de cercetare „care mi s-ar potrivi cel mai bine”, domnul Acad. Cristofor Simionescu spunea: „[...] ideile te vor găsi ele atunci când vei fi pregătit să le accepţi şi să le înţelegi, dar până atunci... gândeşte, citeşte, experimentează şi, dacă îţi mai rămâne timp, visează”. Înţelesul acestor vorbe mi-au jalonat în bună măsură activitatea didactică şi de cercetare.

În ceea ce priveşte domeniile şi direcţiile de cercetare, în mare parte au venit de la sine, abordările interdisciplinare constituindu-se în timp ca un atribut definitoriu, dat fiind, pe de o parte formaţia mea profesională şi, pe de altă parte, caracterul specific al cercetărilor din domeniul Geoştiinţelor. Pot spune, fără rezerve, că nu eu mi-am definit domeniile şi direcţiile de cercetare, ci acestea m-au „adoptat” şi m-au definit. În principiu, activitatea mea de cercetare are trei coordonate majore: dinamica sistemelor şi proceselor geochimice, metodologia de cercetare a sistemelor şi proceselor naturale, respectiv valorificarea resurselor naturale şi protecţia mediului. Circumscrise acestor domenii, de-a lungul timpului, am abordat mai multe teme, atât de cercetare fundamentală (studiul procesului de zeolitizare a tufurilor vulcanice din România; reactivitatea acido-bazică şi redox a unor silicaţi şi aluminosilicaţi în diferite condiţii de mediu; dinamica micro - şi macro-elementelor sau a unor compuşi organici şi compuşi supramoleculari în mediile naturale; dezvoltarea unor concepte şi modele noi în geoştiinţe – modelul policiclic oscilant în sisteme geoautoclavă pentru interpretarea dinamicii proceselor geochimice, conceptul de neopedogeneză, modelul hibrid pentru structura şi compoziţia materialele humice din solurile perturbate antropic etc.; dinamica şi impactul unor poluanţi asupra solurilor – metale grele, coloranţi organici, produşi de ardere şi materiale plastice), cât mai ales de cercetare aplicativă (elaborarea unor metode şi procedee de analiză şi cercetare în geoştiinţe; dezvoltarea unor metode ecologice de valorificare avansată a componentelor utile din resurse naturale şi resurse secundare; elaborarea unor procedee ecologice de tratare, amelioarare şi reabilitare a solurilor şi ecosistemelor acvatice degradate ş.a.).

Direcţiile şi temele de cercetare au fost abordate atât punctual în cadrul „planului individual de cercetare” (subordonat în esenţă „politicilor instituţionale” privind cercetarea ştiinţifică), cât şi în cadrul unor grupuri de cercetare coagulate în jurul anumitor obiective specifice, emergente fie din proiecte şi granturi de cercetare, fie pur şi simplu din empatia şi interesul unor cercetători pentru o anumită temă sau problematică de cercetare. Indiferent însă de direcţiile şi temele de cercetare pe care le-am abordat, coordonatele directoare pentru activitatea mea de cercetare au fost calitatea, caracterul inovativ şi utilitatea studiilor, antrenarea studenţilor în activităţile de cercetare ştiinţifică şi diseminare a rezultatelor, respectiv inter- şi trans-disciplinaritatea în realizarea studiilor (ultimul aspect fiind esenţial pentru cercetările din domeniul Geoştiinţelor).

Aspectele privind vizibilitatea şi recunoaşterea contribuţiilor ştiinţifice nu au constituit un scop în sine, de natură să condiţioneze şi să subordoneze obiectivele studiilor pe care le-am realizat, calitatea acestora sau modul de diseminare a rezultatelor. Practic, vizibilitatea şi recunoaşterea cercetărilor au venit de la sine, în timp. Desigur, aceste aspecte sunt importante pentru prestigiul profesional (atât al cercetătorului, cât şi al instituţiei tutelare), însă nu au avut rol condiţional sau determinant pentru activitatea mea de cercetare. Pe de altă parte, fără a face paradă de modestie, conştient de volumul şi valoarea cercetărilor pe care le-am realizat, nu mă consider a fi „eminenţă cenuşie” sau „element de referinţă” în domeniul Geoştiinţelor. Dacă este să-mi atribui vreun merit, dintre toate câte se spune că am realizat, studenţii mei sunt cea mai importantă contribuţie pe care am adus-o domeniului Geoştiinţelor.

• Sunteţi cadru didactic la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, un adevărat exemplu de urmat pentru discipolii Dvs. Ce cursuri predaţi şi cum relaţionaţi cu studenţii, masteranzii şi doctoranzii ? Ce anume apreciaţi mai mult la un discipol ? Cum îi îndrumaţi spre cercetare ştiinţifică ?

De peste 30 de ani, la începutul fiecărui an universitar (şi „ori de câte ori este necesar”) le spun / reamintesc studenţilor că au dreptul de a fi ei însăşi, de a gândi şi de a se exprima liber, de a-şi urma visele şi de a fi fericiţi. Acest aspect reprezintă un jalon esenţial pentru activitatea mea didactică. În ceea ce priveşte calitatea de „exemplu” (care mi se atribuie într-un context sau altul...), deşi mă onorează, înclin să cred aş putea fi mai curând „de exemplu” pentru studenţii mei, fie în sens pozitiv, fie în sens mai puţin pozitiv. În această ipoteză, dacă sunt un exemplu negativ, studenţii mei vor şti cum să nu facă. Dacă sunt un exemplu pozitiv, atunci studenţii vor şti să fie ei înşişi, având concretitudinea nu a unui „exemplu” în sine, ci a unui mod posibil de a deveni ei exemple.

Disciplinele pe care le susţin, la specializările din cadrul Faculăţii de Geografie şi Geologie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, nu sunt nici cele mai „frumoase”, dar nici cele mai „urâte”, nici cele mai „dificile”, dar nici cele mai „uşoare”: Chimie generală (adaptată specificului şi necesităţilor specializărilor Geochimie şi Inginerie geologică), Metode instrumentale de analiză în geoştiinţe, Termodinamica proceselor geochimice şi Ecotoxicologie. Pentru mine toate aceste discipline sunt interesante şi utile (desigur, afirmaţia este subiectivă) şi sper ca şi studenţii cu care colaborez să împărtăşească aceeaşi opinie. Uneori se întâmplă, alteori nu.

Printre primele discipline cu care vin în contact studenţii din anul I (când sunt la stadiul de „păpădii” – frumoşi, inocenţi şi admirabili...) este „Chimie generală”. Unul dintre primele lucruri despre  care îi întreb este dacă le place chimia şi, evident, în majoritatea cazurilor, răspunsul sincer şi direct, este : nu. Una dintre observaţiile pe care le fac în acest context: „este de înţeles să nu vă placă chimia, însă cei cărora se întâmplă totuşi să le placă nu au nici o scuză”. De asemenea, subliniez şi faptul că „Chimia generală” nu este nici Biblie şi nici Evanghelie, ci doar una dintre disciplinele de studiu care poate contribui la formarea lor profesională. Nu tuturor le place chimia sau disciplinele cu un grad mai mare de „chimizare”. Ceea ce este de înţeles. însă admir şi respect efortul pe care îl fac studenţii pentru a înţelege principiile şi noţiunile de bază, fără a se limita doar la îndeplinirea „criteriilor minimale de promovabilitate” sau a cadrului conceptual al disciplinei ca atare. Ştiu că nu sunt cele mai „îndrăgite” discipline (evaluările anuale ale studenţilor fiind elocvente în acest sens), însă m-am străduit să le fac accesibile şi utile. Ţin cont foarte mult de evaluările şi opiniile studenţilor, încercând să fac conţinuturile acestor discipline mai accesibile, mai „plăcute” şi mai utile, fără a diminua însă rigurozitatea abordărilor (în special la lucrările practice) şi mai ales a evaluărilor. Ultimul aspect mi-a conferit, în folcorul universitar-studenţesc, calificativul de „afurisit” (desigur, în sens constructiv).

Am susţinut mereu că principalul meu rolul în mediul universitar este de a fi „dascăl” pentru studenţi şi prin aceasta slujind, în măsura propriilor posibilităţi, rolului fundamental pe care Universitatea trebuie să-l aibă în societate. Acesta este un alt jalon esenţial al activităţii mele didactice, pe care l-am promovat în întreaga activitate. În aceasta rezidă în mare parte şi maniera în care colaborez cu studenţii. În toate problemele „ne sfătuim” şi căutăm împreună soluţiile cele mai potrivite. Le ascult opiniile şi încerc să-i înţeleg. Nu ofer soluţii sau sfaturi. Ne „sfătuim” şi mă străduiesc să-i îndrum să-şi găsească singuri soluţiile cele mai bune pentru problemele lor. Desigur, nu reuşesc de fiecare dată. Cu acest prilejul le mai spun studenţilor că nu există „nu pot”, doar că imposibilul este mai dificil fiindcă îţi ia ceva mai mult timp până îl înţelegi. Apoi restul vine de la sine... Important este ca studenţii să aibă încredere în ei şi să creadă în puterea lor de a-şi împlini visele.

încerc să înţeleg dezideratele fiecărei generaţii de studenţi şi să-mi adaptez, la cerinţele acestora, atât conţinuturile disciplinelor pe care le predau, cât mai ales modalităţile de comunicare şi colaborare. Fiecare generaţie este unică, la fel şi fiecare student. Fără a-mi aroga atribute de filosof sau înţelept, cred că profesorii trebuie „să ţină pasul” cu tinerile generaţii. Altfel apar sincope, disfuncţionalităţi şi antagonisme (ideologice, dar şi faptice) non-constructive la toate nivelele învăţământului universitar, cu consecinţe negative atât la nivel individual (deopotrivă, cadre didactice şi studenţi), cât şi la nivel social.

Îndrumarea studenţilor în cercetarea ştiinţifică este o activitate „delicată” şi nu foarte uşor de realizat. Primul pas constă în a trezi interesul şi curiozitatea (care apoi să devină pasiune) pentru cercetarea ştiinţifică. încerc să fac acest lucru începând chiar din anul I de studii de licenţă, în cadrul disciplinelor pe care le susţin. Astfel, lucrările practice sunt concepute şi puse în aplicare ca miniproiecte de cercetare exploratorie. Discutăm problematica, obiectivele pe care le urmărim prin realizarea experimentelor, procedeul de lucru, organizarea pe echipe de lucru (maxim doi studenţi, pentru a stimula capacitatea de colaborare şi de lucru în echipe) şi fiecare în parte ne asumăm anumite responsabilităţi. Lucrarea practică se finalizează cu o „fişă de laborator” (un mini-raport de cercetare), punând accent pe prelucrarea şi interpretarea rezultatelor experimentale. La sfârşitul semestrului, fiecare echipă de lucru îşi prezintă fişele de laborator şi rezultatele experimentale în cadrul unui colocviu. La anii mai mari, o parte dintre temele de laborator sunt abordate individual (de către fiecare student), iar o parte dintre teme (cu grad de complexitate mai ridicat) sunt abordate cu întreaga formaţie de studiu (în acest caz responsabilităţile sunt „transferate” în cea mai mare parte studenţilor). Nu este o metodă perfectă, însă până acum se pare că a dat rezultate acceptabile.

În vederea elaborării lucrărilor de licenţă, diplomă sau disertaţie, modul de îndrumare este unul flexibil, deschis şi centrat exclusiv pe studenţi. Temele sunt stabilite împreună cu studenţii, fiind foarte important ca aceştia să înţeleagă ideiile de bază ale temei, obiectivele pe care şi le propun şi modalităţile de a şi le atinge. În aceste demersuri pun accent pe iniţiativa studenţilor şi originalitatea abordărilor, lăsându-le largheţea necesară pentru face uz de imaginaţie şi de a-şi dezvolta latura creativă. Pe toată durata colaborărilor recomand studenţilor (uneori fiind chiar „foarte insistent”) să participe la manifestări ştiinţifice pentru a-şi prezenta rezultatele obţinute şi să intre în contact cu comunitatea ştiinţifică. De asemenea, insist şi sprijin studenţii să publice articole ştiinţifice în reviste de specialitate. Evident, nu toţi studenţii sunt interesaţi de cercetarea ştiinţifică, respectiv de a îmbrăţişa o carieră în acest domeniu. Din acest motiv modul de abordare a tezelor de licenţă, diplomă şi disertaţie este în mare parte „personalizat” în funcţie de opţiunile studenţilor şi de orientarea lor profesională ulterioară. Însă, indiferent de caz, colaborarea mea cu studenţii nu se limitează doar la „elaborarea unei teze” de finalizare a studiilor.

Un alt aspect important pe care urmăresc să-l pun în practică este antrenarea studenţilor în echipele proiectelor de cercetare ştiinţifică, începând chiar din timpul ciclului de studii universitare de licenţă, continuând apoi colaborarea la masterat şi doctorat. De cele mai multe ori aceste colaborări continuă şi după terminarea studiilor universitare, reprezentând în fapt o coordonată definitorie pentru cercetarea ştiinţifică de la Departamentul de Geologie al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Colaborez cu studenţii şi în cadrul proiectelor de cercetare pe care le derulez sub egida Filialei din Iaşi a Academiei Române, aspect benefic atât pentru studenţi, cât şi pentru Academia Română. Principiile şi coordonatele după care mă ghidez transced „obligaţiile profesionale”, necesitând o manieră de colaborare bazată pe încrederea în capacitatea, inteligenţa şi potenţialul creativ a studenţilor.

Din punct de vedere personal, colaborarea cu studenţii atât în cadrul activităţilor didactice, cât şi în cele de cercetare ştiinţifică, coroborate cu reuşitelor lor profesionale, reprezintă cel mai ridicat nivel de satisfacţie profesională. Cu aceste afirmaţii nu doresc să fac paradă de modestie, exerciţii de „lustruire” a propriului blazon sau altele de acest gen. Pur şi simplu aşa cred şi aşa simt.

• Faceţi parte şi din Centrul de Cercetări Geografice al Academiei Române – Filiala Iaşi. Cum vă implicaţi în activitatea colegilor de acolo? Aveţi proiecte comune? Cum gestionaţi din punct de vedere al timpului personal activitatea la UAIC şi cea de la acest Centru ?

În cadrul Centrului de Cercetări Geografice de la Filiala Iaşi a Academiei Române activez din anul 2006, când am ocupat prin concurs postul de Cercetător ştiinţific (la recomandarea domnului prof. univ. dr. em. Ioan Hârjoabă – coordonatorul Centrului de Cercetări Geografice la acea dată, a domnului prof. univ dr. Constantin Rusu şi a doamnei prof. univ. dr. Irina Ungureanu). Centrul de Cercetări Geografice are două colective de cercetare interdiscipinare, unul de Geografie fizică şi Ştiinţa solului şi altul de Geografie umană. Eu am fost cooptat să activez în domeniul Ştiinţei solului, având ca atribuţii dezvoltarea cercetărilor în pedogeochimia analitică şi dinamica proceselor pedogenetice. Ulterior aria de cerectare s-a extins prin abordarea unor noi aspecte din Ştiinţa solului (poluarea şi degradarea solurilor, dinamica pedopeisajelor, impactul schimbărilor condiţiilor de mediu asupra resurselor de sol ş.a.) şi Ştiinţa mediului (distribuţia, dinamica şi efectele poluanţilor în mediu, dezvoltarea unor metode şi procedee inovative de depoluare, ecotoxicologie ş.a.).

Partea aceasta cu Ştiinţa solului nu a fost de la început o direcţie de cercetare pe care să o am în vedere (din 1992, când am ocupat postul de preparator la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi). în acel moment nu ştiam mare lucru despre „soluri” şi nici nu mi-am imaginat că Ştiinţa solului va deveni unul dintre „domeniile de suflet” în activitatea mea de cercetare. „Minunea” s-a produs în toamna anului 1996 când domnul prof. univ. dr. ing. Gheorghe Lupaşcu mi-a încredinţat câteva probe de sol pentru analize. Din acel moment Ştiinţa solului a devenit unul dintre domeniile preferate de cercetare, alături de Geochimia fizică şi Geochimia analitică.

Raportându-mă la acel moment le spun uneori studenţilor şi colaboratorilor mai tineri că există „minuni” şi oricând ni se pot întâmpla lucruri minunate. Totul este să aibă încredere în ei şi să creadă în visele lor.

Dar să revin la Centrul de Cercetări Geografice. Aici derulăm trei proiecte interne de cercetare, precum şi alte proiecte câştigate prin competiţie (finanţate în principal de USFISCDI). De la început am activat în echipa de cercetare coordonată de domnul prof. univ. dr. Constantin Rusu, colaborarea cu domnia sa, precum şi cu ceilalţi colegi din Centrul de Cercetări Geografice, dăinuind şi astăzi. Ulterior am avut şansa (cu sprijinul domnului Acad. Bogdan Simionescu şi a domnului Acad. Viorel Barbu) de a dezvolta propriile proiecte şi teme de cercetare. Dat fiind volumul foarte mare de muncă şi faptul că Centrul de Cercetări Geografice nu are un colectiv cercetare numeros, fiecare dintre noi trebuie să se implice atât în activităţile de cercetare propriu-zise (documentare şi realizarea de baze de date, studii experimentale şi analize de laborator, studii de teren etc.), cât şi în cele de diseminare a rezultatelor cercetărilor (publicaţii, comunicări la manifestări ştiinţifice, organizarea manifestărilor ştiinţifice şi susţinerea publicaţiilor proprii ş.a.), în activităţile ştiinţifice şi culturale organizate de Filiala din Iaşi a Academiei Române şi nu în ultimul rând în activităţile manageriale (planificarea, organizarea şi monitorizarea activităţilor, raportarea şi evaluarea cercetării ş.a.). Altfel lucrurile nu ar putea funcţiona.

Filiala din Iaşi a Academiei Române este unul dintre principalii parteneri de colaborare a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi în diferite domenii ştiinţifice, culturale şi educaţionale. Există mai multe proiecte comune în care sunt implicaţi cercetători ai celor două instituţii, ceea ce facilitează accesibilitatea la infrastructurile de cercetare ştiinţifică proprii (laboratoare, baze de date etc.). Acest aspect este important pentru optimizarea timpului alocat cercetărilor, atingerea obiectivelor propuse şi calitatea rezultatelor obţinute în proiectele tutelate de către fiecare instituţie în parte. La fel de important este însă şi faptul că am posibilitatea de a antrena studenţii în activităţile de cercetare desfăşurate în cadrul Centrului de Cercetări Geografice, respectiv posibilitatea ca studenţii mei să beneficieze de consultanţa de specialitate şi experienţa cercetătorilor din cadrul Filialei Iaşi a Academiei Române.

Studiile şi cercetările pe care le realizez sub egida Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi nu sunt superpozabile celor derulate în cadrul Centrului de Cercetări Geografice. Acestea sunt corelate între ele şi au o anumită continuitate. Gestionarea timpului alocat cercetărilor pe care le desfăşor în ambele instituţii este o problemă doar prin prisma faptului că, aşa cum bine ştim, timpul niciodată nu este suficient atunci când ne propunem şi suntem hotărâţi să facem ceva. Cheia este stabilirea unor ţinte realiste şi modul de organizare a timpului pe care îl am la dispoziţie. în cadrul Centrului de Cercetări Geografice programul este flexibil, esenţiale fiind calitatea rezultatelor obţinute, atingerea ţintelor propuse şi încadrarea activităţilor în termenele limită stabilite. Nu este uşor. Şi nici simplu nu este. însă, când ceea ce faci este „condiţionat” în principal de pasiune, atunci găseşti şi timp şi resurse şi mijloace.

Există un curent de opinie, de dată relativ recentă, care are ca idee „derularea” activităţilor (în special cele de cercetare ştiinţifică) din Universităţi de cele din cadrul Academiei Române, curent pe care nu-l agreez. Personal consider o aberaţie doar gândul că cineva s-ar putea gândi la o astfel de „schismă”. Fără excepţie, în toate domeniile, marii savanţi ai Academiei Române au fost şi iluştrii dascăli ai universităţilor. Mă întreb uneori cum ar fi evoluat învăţământul geologic şi geografic de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi dacă nu i-ar fi avut ca profesori pe Grigore Cobâlcescu, Ion Simionescu, Mircea Savul, Mihai David şi încă mulţi alţii ? Nu trebuie promovată o competiţie utopică, regresivă în esenţa ei, între aceste instituţii.

Va continua.

Prof. univ. dr. Elena-Brândușa Steiciuc, Director Centrul COACH USV

Drd. Oana Grosu, consilier psiholog Centrul COACH USV

lector univ. dr. Sergiu Raiu, consilier sociolog Centrul COACH USV

* Material realizat cu sprijinul Proiectului PNRR-I10 nr. 9/31.01.2023 – COACH USV.