Înfruntând KGB-ul

(continuarea fragmentului dat în numărul precedent al Revistei (P.12-13) )

Reporter: Maestre, dar parcă spuneați că au încercat și pe dumneavoastră.

Vladimir Beșleagă: Păi, da, au încercat, dar au renunțat. Dar știi de ce? Pentru că și-au dat seama că n-o să le meargă cu mine. Ascultă, eu am terminat școala medie cu medalie de aur, eu am intrat fără examen la universitate, am fost numit șef de grupă, cutare, cutare, și taman atunci când am intrat eu la universitate, nici jumate de an nu trece și tatăl meu este băgat la pușcărie. Băgat la pușcărie pe 20 de ani. Eu mă mir cum de nu m-au exmatriculat. Dar era o lege a lui Stalin și anume că fiul nu răspunde pentru faptele tatălui. Așa era o lege. Dar dacă nu eram eu eminent, dacă nu eram așa, cred că mă expulzau și cine știe ce destin aș fi avut. Dar direct, nu. Pentru că știau că nu o să meargă. Alții au fost și au prins, cum se zice, s-au prins, s-au angajat în sfârșit. Dar direct n-au încercat, așa cum au încercat pe alții. De ce? Nu pot să-mi spun, să mă dumiresc.

R.:Aha

V.:„Dar știi care era treaba? Eu nu mănânc, eu beau doar ceaiuri. Auzi Caralena, cum mănânc, cum îmi e somn. Cum mă culc, îndată adorm. Cum mă scol, cum aș mânca, cum mănânc, cum m-aș culca. Dacă eu mănânc aici o pizza, eu adorm aici și mă duc mâine dimineață acasă.”

R.:„Așa, maestre, vreau să vă întreb, dar în anturajul dumneavoastră ați bănuit pe cineva, oameni, prieteni apropiați?”

V.: „Au fost! Am avut diferiți care au făcut carieră dar nimeni nu i-a spus și nimeni nu i-a știut, și nimeni nu i-a bănuit pentru că totul se făcea în secret.

R.:„Acuma, încă o întrebare.”

V.:„Știi pe cine racolau ei? Pe cei care aveau anumite slăbiciuni, anumite păcate, anumite deficiențe de caracter. De exemplu, a existat un tip la universitate, pe urmă critic literar care se numea Gheorghe Mazilu, care era gay, și pe bază de gay, l-au racolat și el era racolat.”

R.:„Ca și Valeriu Urseni.”

V.:„Proabil. El era racolat, s-a divulgat în câteva rânduri pentru că ei căutau slăbiciuni. Pentru că dacă ai o slăbiciune, un defect, un viciu, o „ceva”, te prinde la mână.”

R.:„Eu eram alcoolic în perioada aceea.”

V.:„Apăi, iaca puteau să te exploateze, să te agățe după chestia asta.”

R.:„Dar vreau să vă spun că la universitate, pe toți studenții îi chemau în cabinet și propunerea asta li s-a făcut pe rând, la fiecare. Și până la urmă, ei au făcut o selecție și au ales...”

V.:„Da, da. Ei aveau metodele lor de racolare, de șantaj. Mai ales șantaj pentru ceva.”

R.:„Acuma, uitați-vă, unul dintre colegii noștri scriitori, a mărturisit la un moment dat fiind la o beție, că ar fi fost racolat. Dar n-a făcut-o public. Dar, a mărturisit așa după ani și ani.”

V.:„Ascultă. În toate țările există servicii secrete. Și în America, și în Germania, și peste tot. Depinde ce fac ei, cu ce se ocupă. Ei au misiunea  de a proteja Securitatea Statului. Pe când la Caghili, era teroare personală, era criminal, se băga în viața personală cu toate astea. Ei nu, ce putea să facă un student, ce ideologie putea să facă un biet student care trăiește din bursă, ce pericol pentru țară are el? Ce-l are a face, ce-l are armament? Dar asta era teroare psihică, ideologică. Ăsta a fost regimul cel mai barbar, regimul comunist, regimul totalitar. Și nu ca asta, la noi în Basarabia, în Republica Moldova, RSSM, capitolul cel mai periculos era românismul. Dacă tu ai ști, dacă tu citești cărți românești, gata, tu ești luat în vizor. Mai ales în anii ’70, că în ’60 am văzut că era mai liberalizat după moartea lui Stalin, când au început să apară romanele lui Marin Preda, „Delirul” și „Cel mai iubit dintre pământeni”, noi le-am obținut. Apăi alergau, mie mi-a fost confiscat „Delirul” lui Marin Preda. Eu îl obținusem de la Moscova, de la Romanenco ca să îl citesc, ce scria el acolo. Un alt coleg de-al nostru care se numea Mălănciuc, la un congres, s-a izbit în Marin Preda, îți închipui, de la tribună, pentru că era racolat, era vândut. Și prin asta făcea capital. Dacă el, se pronunța contra românilor și literaturii române, atunci avea acces la edituri, mergea și îi dădea tiraje mari, alții făceau scenarii de filme și erau plătiți din gros. Deci era un fel de remunerare, remunerare de corupere prin bani, prin privilegii, chiar prin apartamente.”

R.:„Maestre, dar să vă întreb, uitați-vă, am aflat de la domnul Saca că el a avut probleme cu un securist,  mari probleme. A fost urmărit. Presat, a fost presat să colaboreze, că mi-a mărturisit într-un interviu.”

V.:„Dar în ce formă? Nu știu, dar de la Saca, mare informație nu puteai să obții pentru că el era foarte îndărătnic și foarte vertical.”

R.:„Da, eu nu zic că a fost racolat, dar mi-a zis că s-au făcut presiuni. Acuma, el spunea că exista un om responsabil pentru teatru, pentru uniune. Cine era pentru uniune omul responsabil?”

V.:„Eu nu pot să spun decât că țin minte că venea unu’, dar nu mai țin minte pentru că ei nu se recomandau. Când lucram eu la radio, Busuioc era racolat. Busuioc a fost racolat și a servit acolo mulți ani dar avea principiile lui. El spunea așa în romanul lui „Ai dat semnătură? Că ai să servești!”

R.:„Pe mine mă întrebați?”

V.:„Nu! Busuioc zicea „Ai dat semnătură? Acuma poți să faci ce vrei. De ce?” Așa spunea Busuioc. Busuioc își putea permite și naționaliste sau aproape naționaliste și la congres el a vorbit foarte voalat despre problemele naționale. O spus așa Busuioc „Ai dat semnătură? Acuma poți să faci ce vrei! De ce...poți să faci ce vrei?” Adică să te expui, poți să te pronunți pe seama ta. Ai dat semnătură? Gata, ți-ai semnat, cum se zice, destinul.Și cum îți spuneam eu din cartea lui, dacă ai deținut secrete mari de stat sau nu știu de ce, sau care considerau ei că sunt și că ai încălcat consemnul, ești lichidat. Pe oricine care a ieșit din cadru, gata îi atașa.

R.:„Deci, exista un om care venea la Uniune, cerea rapoarte, discuta cu personalul Uniunii.”

V.:„Da. Venea, cel care era la partid era Vasile State. El era curatorul sau responsabilul de uniune, de reviste, Vasile State care se învârtea și care era scriitor, dar erau și alții mai sus. Unul chiar am uitat, iaca, chiar acuma dacă aș putea să îmi aduc aminte, că eu lucram la radio în ’61-’62 și coboram în vale la centru și era o vinerie aici unde acuma nu mai este. Și îl văd pe Busuioc, stă la o masă dar nu la masă, stă în picioare și trag la măsea și glumesc unul cu altul, celălalt, când pe urmă aflu că el vorbea cu responsabilul uniunii pentru scriitori, care el se bătea pe burtă și vorbea cutare, cutare. Dar cum îi spunea lui că avea un nume interesant cu V. Păcat că a plecat din viață acest Tudor Butnaru, că acesta era deschis, el are și o carte editată dar este foarte sumară. Dar era un om special, atașat, delegat ca să supravegheze activitatea scriitorilor. Făcea rapoarte, rapoarte, rapoarte... Dar, erau și autori care aveau curajul. Vezi care e chestia? Dacă până la moartea lui Stalin, în perioada dictaturii, orice abatare se termina cu moartea după aceea, s-au mai atenuat pedepsele, pur și simplu nu te publica. De exemplu, în ’72 Vasilache prezintă la editare partea a doua a poveștii „Cucoșul roșu”, basmul și în basmul ăsta se discută un secretar de partid. Și atunci, că era ciobanul la putere cu bățul, se organizează o discuție la editură și îl face praf pe Vasilache. Și cine l-a acuzat, cine a fost procurorul, acuzătorul cel mai mare, ciobanul. Ăsta era omul sistemului, omul devotat regimului. De ce? Pentru că tatăl lui în ’40, fiind pro sovietic, a fost primarul satului. Când au venit înapoi românii în ’41, l-au cam strâns de „oușoare”. Pe urmă, au venit iar rușii în ’44, tatăl lui de acuma bătrân, l-au promovat pe fiul lui prin școli, prin partid, l-au făcut director de editură, până la urmă l-au făcut președinte al uniunii scriitorilor. 22 de ani a stat alături de Boțu, până a murit sărmanul Boțu. El i-a cedat locul lui Boțu, și pe urmă peste 22 de ani a stat ca o umbră la cererea partidului și a stat alături de Boțu și a urcat înapoi în scaunul de președinte.

V.: ...din afară, orice se făcea, dușmanul este; totdeauna trebuie să fii vigilent, dușmanul nu doarme, așa spunea Stalin; apoi cât de .... societatea, organismul cel mai nobil era, el apărea societatea.

R: Dar dumneavoastră ați cunoscut printre scriitori, printre actori, oameni care de bunăvoie au aderat și au slujit KGB-ului.

B: Asta nu se face evident, asta se face în secret și în tăcere...nu cunosc, nu mă duce în ispită și nu mă ispiti, că nu cunosc. N-am, n-am, n-am...eu cred că au fost, printre ei au fost... a fost ăsta, cum îl cheamă, cel mai evident a fost Pileucă, dar eu l-am întrebat pe Busuioc: ,,Bă Busuioc, tu de ce te-ai dat cu ... ”; ,,Aaaa, păi părinții mei au fost evacuați, ei au fost evacuați cu toții în ’44 și pe urmă părinții s-au întors, dar el a rămas acolo. El făcea Școala de transmisioniști, s-au nu știu cum se numeau, la Timișoara. El a revenit în URSS ca să-și salveze părinții, ca să nu-i deporteze; dar e adevărat sau nu e adevărat, eu nu știu; dar el a fost constrâns, nu de voie bună, el a fost constrâns; dar înainte de a fi repatriat, el a stat două sau trei luni într-un lagăr de epurare, nu știu cum se numea, în rusește era altfel. 

Nicolae Costenco a fost un prozelitic convins și a fost un petrecăreț mare; pentru dânsul toate erau fleacuri; pentru dânsul a fost o călătorie să-l ducă. Dar știi că eu am văzut dosarul lui Costenco? Dar tu știi că eu l-am fotografiat? Se numește ,,dosarele Șișului”. Acolo am fotografiat o mulțime de lucruri, din ceea ce am reușit să obțin din Securitatea. Despre Costenco am aflat așa: tot timpul se vehicula ideea precum că acest Nicolae Costenco, care evident era pro, avea simpatie pro -sovietice, că el avea nu știu ce și nu știu ce. Că el ar fi fost delatat de Bogdan Istru, adică că Bogdan Istru l-ar fi vândut și l-ar fi băgat la pușcărie. Costenco era mai în vârstă sau mai evoluat decât Bogdan Istru, Costenco era finul lui Pan Halippa, el a făcut revista ,,Basarabia” sau cum se chema... ,,Viața Basarabiei”. Istru era ofițer în Armata Română și în ’40 când au venit rușii, Istru a fugit din Armata Română și a ars uniforma de ofițer român și l-a rugat pe Costenco să-l îmbrace și să-l ocrotească; și Costenco l-a ascuns. Pe urmă, în ’41, Costenco a fost arestat și deportat. În dosarul lui Costenco, că tot timpul s-a vorbit că Istru l-ar fi delatat și l-ar fi băgat, nu-i adevărat. Când a venit KGB-istul să-l aresteze pe Costenco, a venit cu al doilea personaj și al treilea personaj era Istru. Deci el a fost prezent la arestarea lui Costenco, dar nu pornește de la dânsul...el pur și simplu a fost angajat ca observator, să meargă la Costenco și să-l ia. În dosarul lui Costenco este o scrisoare, expediată cuiva, nu știu cui, dar este copia scrisorii la mine, unde scrie el așa: ,,Nu-i adevărat că Istru m-ar fi delatat, cutare, cutare...m-o delatat cutare și cutare” Cine erau acei cutare? Erau rudele, evreii, Lili Brat, soția lui cu care el s-a căsătorit înainte de a fi arestat, care era o fetișcană de 16 ani, o evreicuță, pe care Costenco a cunoscut-o la un bal de absolvire a liceului, în 40 sau în 39, și a luat-o de soție, pe această Lili Brat. Și rudele ei, moșii, unchii, nu știu ce, erau împotriva căsătoriei lor, împotriva alianței lor, și au scris împotriva lui, că eu știu că ei au scris și de aceea el a fost arestat, pentru că el nu putea să fie arestat pentru că era pro-sovietic; dar ei au insistat pentru că erau la putere și aveau...Securitatea rusească era evreizată total. Și de asta el îi scrie direct lui ăsta, cu mâna lui, o scrisoare.

Reporter: Maestre, să vă mai întreb ceva. Vreun coleg de-al nostru scriitor v-a mărturisit vreodată că a lucrat pentru KGB?

Vladimir Beșleagă: Nu, nu mi-a mărturisit nimeni. Ascultă, pot să-ți spun așa. În 64’ eu plec de la revista ’’Cultura’’, mama mea bolnavă, cu greu mă angajez la revista ’’Nistru ’’. Îl aveam acolo pe Arhip Ciubotaru. Arhip Ciubotaru era bun prieten cu Victor Teleucă. Teleucă era tipul care a făcut școala de KGB. A făcut din școală, l-au luat ca și elev, era omul KGB-ului. Și atunci când m-au văzut că fac parte din anturajul redacției ’„Nistru’’, s-au uitat așa la mine ’’Ma’ta ce faci aici? Taică, șterge-o de aici’’, adică ce caut eu, care eram ostracizat încă din 59’ de la plenara aceea, dat afară de peste tot, de la serviciu de  tot „ce cauți aici? ’’, și atunci Damian a fost cel care a spus „Să stea aici cu noi!’’. Eu am lucrat cu Arhip Ciubotaru câțiva ani și am ...? cele mai bune cărți. Arhip Ciubotaru era prieten bun cu Teleucă. Teleucă era KGB-ist mare de la naștere și ar fi făcut carieră, dar nu știa limba rusă, ăsta era păcatul lui. Lui Telucă i s-au organizat serate la cel mai înalt nivel la sala cu orgă. Lui Teleucă i s-au organizat funeralii naționale, nimănui nu i s-a mai organizat astfel de funeralii, nici lui Boțu, nici lui Ciobanu, nici lui Cărare, nici lui cutare, numai lui Teleucă, singurul, i s-au organizat funeralii în teatrul de operă. Ăsta era omul. Dar cum l-au prins, l-au racolat, povești.... Chiar te interesează KGB ul? Trebuie să vorbești cu KGB-iștii.

R: Dacă nu- i cunosc?! Aș vorbi, dar ei se ascund, nu scrie pe fruntea lor.

V.: Dar tu corupe-i !

(Continuarea în numărul viitor)

Dumitru Crudu