Interviu cu & despre actorul Iustinian Turcu

(Foarte) tânărul actor din Sibiu, Iustinian Turcu, a debutat recent și în volum. Nu cu unul de piese de teatru, cum poate s-ar fi așteptat mulți dintre noi, ci cu poeme. Niște poeme scrise, întâi de toate, ca o formă de rezistență contra realității căreia autorul nu-i (mai) făcea față. Noi ne-am iubit în pandemie (Ed. Armanis) este concretizarea unei fragilități asumate, vii.

Marți, 30 noiembrie, la Casa Muzeelor din Iași a avut loc ultimul eveniment din seria Sinestezia, un performance ce îmbină poezia, muzica și artele vizuale și unde au contribuit cinci artiști având ca punct de plecare acest volum. Artiștii au mizat pe o călătorie la limita dintre uman și abstract, o coborâre către sine și o urcare către improvizația coordonată. Elementele de poezie, acting și mișcare au fost asigurate de actorii Ali Deac și Iustinian Turcu (Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu), universul sonor a fost creat de Sebastian Vîrtosu (violoncel) și Eduard Draude (creație muzicală electronic), iar tabloul a fost completat vizual de proiecții video armonizate de artistul Andrei Cozlac.

Mai jos vă propunem o discuție dintre Iustinian Turcu și Gabriela Vieru despre poezie, poeți, teatru și, desigur, indirect, despre frumusețe.

1. Statutului de actor foarte apreciat, tocmai i l-ai adăugat și pe acela de poet. Ce te-a împins să “migrezi” și în zona aceasta? 

Nu m-am gândit niciodată că voi "migra" în zona poeziei sau că voi fi poet. Nici acum nu mă simt poet și nici nu știu cum se simte un poet. Nici actor nu mă simt, simt doar că fac ceva ce am nevoie și simt, și vreau să fac. Am început să scriu dintr-o nevoie. Într-o vară călduroasă, în 2018 parcă, m-am îndrăgostit nebunește, cu dureri în piept, cu fluturi în stomac, cu senzații de sufocare, ca un adolescent. Și pentru că dragostea nu era posibilă și nu s-a consumat, dintr-un prea plin de emoții pe care nu știam cum să le gestionez, am început să scriu. Odată ce am revenit cu picioarele pe pământ,  m-am și oprit din scris. Ba chiar reciteam și râdeam de bazaconiile scrise. 

Debutul pandemiei din 2020 m-a dezechilibrat foarte tare, profesional și personal. Profesional nu știam ce se va întâmpla cu mine, actorul. Oare o să îmi mai fac meseria? Și dacă da, în ce condiții? Oare ar trebui să mă orientez spre altceva cât încă mai sunt tânăr și nu e prea târziu? A fost groaznic. Însă motivul principal pentru care m-am reapucat de scris a fost povestea de dragoste pe care am trăit-o în acea perioadă, la debutul pandemiei. În timp ce scriam, observam cât de mult mă maturizasem în doi ani de zile. Simțeam că sunt o persoană de 50 de ani blocată într-un corp de 26 de ani. Aveam nevoie să scriu, așa că am scris. 

2. Crezi că poezia și teatrul funcționează bine împreună? Cum e fuziunea celor două, după părerea ta? 

Eu zic că funcționează foarte bine. La începutul carierei mele de actor, fugeam de poezie. Nu știam să recit sau să frazez poezia, iar asta mă speria și mă îndepărta. Acum mă simt mai aproape de poezie. La admitere la facultate te prezinți cu un repertoriu care, pe lângă monoloage, povestiri și cântece, trebuie să conțină minimum 10 poezii. Primii pași spre actorie îi faci prin poezie. 

3. Poeziile tale sunt foarte vizuale, construite aproape regizoral. Ermetismul și abstractizarea sunt departe de tine. Crezi că asta e o consecință a mediului în care activezi în mod obișnuit? 

Am avut norocul (și am muncit mult pentru acest noroc) să lucrez cu regizori mari încă din studenție. Anca Bradu, Radu Afrim, Radu Nica, Silviu Purcărete, sunt printre primii regizori cu care am lucrat și de la care am învățat enorm, am furat enorm, inclusiv vizual. Când lucrez la un spectacol nou, de multe ori mă surprind cum caut să pornesc de la o imagine, și nu neapărat de la un gând sau o intenție, așa cum suntem de regulă învățați în facultate. De multe ori și în viață observ că îmi este mai ușor să explic ceva printr-o imagine sau printr-o senzație decât prin cuvinte. Se pare că mecanismul se aplică și când scriu. 

4. Ce poeți “clasicizați” te inspiră? Dar contemporani? Pe cine apreciezi în mod deosebit? 

Sunt îndrăgostit de sonetele lui Shakespeare, de poeziile scrie de Emily Dickinson sau Paul Verlaine, de poeziile lui Marin Sorescu, Ion Minulescu... sunt atât de mulți! De curând am început să citesc un volum de poezie europeană nordică. 

5. Cum a avut loc contactul cu poezia performativă și cum te-a influențat el? 

Patricia m-a sunat în urmă cu o lună de zile și mi-a povestit despre Sinestezia. Apoi, știind că de curând lansasem primul meu volum, Noi ne-am iubit în pandemie, m-a întrebat dacă aș putea să fac un moment artistic care să pornească de la poeziile mele. Mi-a dat răgaz câteva zile să mă gândesc la un concept, pentru că doream să fie ceva mai mult decât un recital obișnuit, și iată că am ajuns de la Sibiu la Iași, într-o cameră de hotel, unde încă mă întreb cum va fi performance-ul de mâine. Am lucrat la Sibiu cu Ali Deac, iar la 400 de km distanță, la Iași, Andrei Cozlac lucra proiecțiile video și Eduard Draude, muzica. Am avut câteva întâlniri online, iar în această seară, cu o zi înainte de reprezentație, ne vom vedea pentru prima dată și vom pune totul cap la cap. 

6. Dacă în teatru reacția publicului e imediată, în poezie lucrurile nu mai stau chiar așa. Ce așteptări ai, așadar, de la poemele tale? Ce te aștepți să producă? 

Mă aștept să placă sau să nu placă, să  atingă sau nu. Nu îmi este totuna, dar știu că gusturile sunt atât de diferite. Până acum am primit feedback-uri pozitive. 

7. Mulți poeți tineri care scriu se feresc, cel puțin în primii ani, să publice în volum. Cum s-a manifestat această dorință la tine? Ai avut ezitări? 

Nu am vrut să public. După cum am zis mai sus, am scris dintr-o nevoie. Însă, treptat, am început să trimit prietenilor ce scriam. Ei m-au încurajat să public, iar eu m-am lăsat dus de nas. Ei sunt de vină! 

Cred că poezia e foarte intimă, și să te expui prin ea consider că este un act de curaj. În cazul meu a fost un act de inconștiență,  pur și simplu m-am lăsat dus de val și mă bucur foarte mult că m-am lăsat!

8. Unde situezi poezia performativă în România peste 20 de ani? Ai încredere că va atrage publicul de partea ei? 

Din păcate nu îmi pot imagina unde se va situa peste 20 de ani. Trăim niște schimbări în momentul de față și încă nu îmi dau seama unde duc. Având în vedere că predau la universitate studenților, de multe ori mă gândesc că peste 20-30 de ani, dacă voi mai trăi și voi mai fi în învățământ, este posibil să nu mai fie valabil ceea ce încerc eu să le transmit din experiența mea. De curând am văzut că multe lucrări de la muzeul Luvru din Paris pot fi vizionate online. Având în vedere contextul pandemic, mi se pare o idee foarte bună, însă de multe ori mă gândesc că există posibilitatea/riscul ca studenții - viitorii artiști sau generația tânără să se formeze așa și să rămână la nivelul mediului online. Pentru mine a fost o experiență unică atunci când am vizitat Luvru în urmă cu câțiva ani. Îmi este greu să văd ce va fi peste 20 de ani și nici nu cred că ar trebui să știu. Ne adaptăm sau rămânem în ce știm noi? Vom vedea.