Între concepție și percepție. Expunerea imperceptibilului sub formă de concept

  Imperceptibilitatea sub formă de abstractizare atrage atenția constant, vine în context ca inovație, stârnind curiozitate. Plasând lucrări de artă în tehnici diferite în același spațiu expozițional, privitorul pășește nu numai într-o galerie de artă, ci și într-o buclă a senzațiilor. Interconectarea lucrărilor reprezintă, de altfel, omogenitatea de care are nevoie o expoziție de succes. Nu doar lucrările expuse reprezintă factorul principal, ci și povestea din spatele lor, sentimentul pe care acestea îl transmit, energia investită de cei care le-au realizat. Ochiul uman percepe lucrarea expusă ca un obiect care trezește spiritul analitic, care încearcă să îi descifreze mesajul, însă privirea trebuie educată pentru a vedea dincolo de vizibil. Autenticitatea unui sentiment este redată de puterea interioară care te lasă să experimentezi o trăire fără a provoca îndoială. Orientările minții au la bază intuiția, însă când vine vorba de un artist, acesta se manifestă prin fantezia creatoare, care se împletește mereu cu memoria sa. Fiecare individ în parte observă și percepe lucrurile diferit, astfel încât valoarea unei expoziții constă și în profilul psiho-intelectual al creatorului de artă.

  În centrul Galeriei ApARTE de la Facultatea de Arte Vizuale și Design Iași regăsim miezul de unde pleacă, de fapt, interconexiunea: trei tablouri așezate vertical, parcă ierarhizate în funcție de greutatea contrastelor. Proiect de decorație murală realizat de Iulia Constantin invită la descifrarea geometrizării folosite în concordanță cu nuanțele puternice care oferă gravitate, la căutarea elementelor existente în toate celelalte lucrări expuse. Datorită așezării sale, proiectul cheamă la o dublă interpretare: reprezintă matricea care, orice ai face, îți fură privirea în mod magnetic și constant, sau, poate, elementul care își demonstrează coerența doar aflat într-o ipostază de personaj principal. Pe de altă parte, puterea de exprimare este dată de faptul că toate cele trei lucrări sunt plasate împreună, cumulate într-un întreg omogen: individual, ar reda altă poveste, altă interpretare. Greutatea oferită de plasarea unui număr mare de elemente în același chenar poartă cu sine o dependență antitetică, menită să contrabalanseze spațiul general al galeriei.

  Interconectivitatea este accentuată perpetuu cu fiecare lucrare expusă. Punând laolaltă un cumul de elemente, artistul transformă ready-made-ul într-o poveste încărcată de emoție și conexiuni. O fotografie privită individual nu stârnește același sentiment daca aceasta este privită în ansamblu cu celelalte. Stilul de panotare umple o sete de echilibru pe care ochiul uman o cere. Privind fotografiile așezate în acest fel, Untitled construiește o privire a invizibilului care desemnează cu adevărat realitatea: simbolismul, stările psihologice stârnite de vizibil, intuitivitatea. Toate fotografiile care întregesc proiectul au ceva în comun: modalitatea de a reda într-un mod brut o imagine întâlnită în viața de zi cu zi, care nu primește credit necesar astfel încât să fie numită obiect de artă. De ce acel scaun de lemn este lăsat la voia întâmplării, la colțul unei clădiri desenate? De ce a doua jumătate a fotografiei este dominată de natură, încărcată de verde, venind în completarea nuanței clădirii? De ce este doar un singur scaun și de ce nu e nici măcar o persoană prezentă în niciuna din fotografii? Oare nu găsim aici privirea invizibilului despre care vorbește J. L. Marion în Crucea vizibilului? Să eliberăm imaginea – de câte ori, n-am provocat acest lucru! Și, în sfârșit, imaginea a fost eliberată. Avem acum într-un mod irevocabil ceea ce vrem. Imaginea e liberă de orice cenzură, de orice limită tehnologică.

 Fotografia scaunului este în dreapta unei altei reprezentări care, sec, oferă o șansă la a mai încerca să înțelegi contextul. Dar înainte de toate, contextul trebuie înțeles, ori doar simțit? Proiectul fotografic nu face decât să îți trezească simțurile estetice pe care, la bază fiecare le avem în noi. Sentimentul tenebros lăsat de fiecare umbră existentă în fiecare fotografie încăpățânează memoria să caute povestea din spate. Adevărul este că niciodată nu o va găsi, pentru că, oricât te-ai strădui, este imperceptibil.

   Titlul pare decis înaintea realizării lucrărilor. Acest laitmotiv al expoziției îndeamnă la a-l căuta în fiecare obiect expus în galerie, trecând pe la fiecare, căutând imperceptibilul, cât și perceptibilul din spatele lui. Tactilitate realizată de Carina Burghelea, reprezintă o fotografie digitală care, în aparență, este o floare albă, surprinsă în mod neprelucrat, cu lumini și umbre care îi surprind adevărata natură. În realitate, însă, este o floare artificială, modelată dintr-un material asemănător cu plastilina. Așa cum îi spune și numele, se observă tactilitatea surprinsă: pe petalele florii sunt vizibile amprentele, reliefurile sunt imitația perfectă a unui crin proaspăt care duce cu gândul la puritate, la detalierea unui pact între tactil și vizibil. Este această lucrare sub semnul imperceptibilului care anunță vertiginos sentimentul unei necunoscute? Floarea, personajul principal, nu este încadrată complet în fotografie, așadar convoacă la imaginație: ce-ar fi fost dacă ea ar fi înrămată perfect în chenar? Ar fi stârnit alt sentiment daca am putea vedea obiectul complet? Care este factorul central, de fapt, floarea de crin sau amprentele de pe aceasta? Să nu mai vorbim despre faptul că totul se învârte în jurul unei imagini alb-negru, care parcă subliniază și mai tare faptul că privitorul trebuie să caute substratul: Simțul tactil este al patrulea simț cu care este înzestrată mintea, și, chiar daca are o importanță mai mică în ceea ce privește cantitatea de informații cumulate prin intermediul lui, el devine vital atunci când este vorba de crearea suportului pentru percepția tuturor celorlalte informații. Dacă dispare văzul, cel care îl poate înlocui cu succes este simțul tactil .

  Printre lucrările de la expoziție se numără sculpturi care întregesc compoziția de ansamblu. Cel care le-a realizat, Iulian Eusebiu Țugui, student la Facultatea de Arte Vizuale și Design, a precizat că subiectele alese nu au decât legături puternice cu trăirile sale interioare. Femelă prădător apărându-și puiul, lucrare realizată în tehnică de turnare, este îndreptată spre celelalte lucrări panotate, stând cu spatele la public. În acest mod se accentuează sentimentul de protecție pe care îl oferă, iar starea de maternitate este redată de puiul care are parte de o dublă protecție: o dată, de corpul mamei care se ondulează deasupra lui, cât și umbra femelei care se proiectează jos, creând un câmp păzitor. Imperceptibilul este redat de abstractizarea personajelor: sculptura nu ne oferă doar imaginea unei mame protective, ci și sentimentul complex care primează înaintea vizibilului. Lumina care atinge lucrarea joacă un rol masiv, creând o umbră sub femelă. Se dezvoltă o dublă identitate a personajelor: partea materială, lucrată atent și în mod armonios, și umbra, care are funcția de dublă ocrotire. Lucrarea se împletește cu succes cu suprafața pe care este așezată: într-un cadru monocrom, suplinit de un joc fantastic de lumini și umbre. Femelă prădător apărându-și puiul reprezintă, de fapt, o imagine metaforică a întregii expoziții: dacă nu ar fi puiul, mama nu ar mai avea ce să protejeze, iar ei nu își exprimă consistența decât împreună, fiind dependenți unul de celălalt. De aceea poate au fost plasați chiar în centrul spațiului expozițional.

  Modul de panotare joacă un rol fundamental în expoziția Imperceptibil. Lucrările își demonstrează compatibilitatea creând conexiuni. Accentele monocromatice care se găsesc aproape în fiecare lucrare invocă la meditație printr-un simplu ”de ce?” care te face să cauți povestea din spate. Mintea umană refuză să primească ce nu poate percepe, de aceea caută mai departe explicații, schematizând forțat o interpretare care să facă sens. Asemenea unui puzzle, lucrările se împletesc, formând un total. Primează tactilitatea și derivatele acestui simț, complimentată de umbre date de lumină care dublează sau estompează adevărul. Așadar, jocul dintre acestea două, palpabilitate și umbră, nu face decât să înmulțească energia investită de cei care au creat lucrările, și să furnizeze un gând care rămâne mult timp după întimpărit în minte: gândul spre imperceptibil.

Bibliografie • Marion, Jean-Luc, Crucea vizibilului, La Difference, Paris, 1991 • Țurcanu, Cristian Constantin, Arta de a trăi, SOLARIS, 1996