Libertatea economică în emanciparea femeii - Reformă sau necesitate?

În zilele noastre, majoritatea femeilor se bucură de o viață la care multe dintre strămoașele lor nici nu ar fi putut visa. Femeile lucrează, femeile studiază, femeile sunt în politică, femeile au afaceri, femeile votează, femeile au proprietăți, femeile sunt mai libere ca niciodată, femeile sunt mai egale ca niciodată. Chiar dacă mai avem un drum lung de parcurs, statutul femeii moderne în societate a avansat, iar lupta pentru egalitatea adevărată nu a fost niciodată la fel de influentă. Când a început totul? S-a născut cu mișcarea feminismului? Revoluția Franceză? Revoluția Industrială? Începutul erei moderne? Al Doilea Război Mondial?

Emanciparea are, în cele mai multe cazuri, rădăcini economice și „pixul” cuiva vine și întărește „șuruburile” platformei care ține întreaga mișcare puternică, înaltă și stabilă. Educația, libertatea, alegerile, votul, toate sunt susținute de schimbul economic liber consensual.
Chiar dacă unele femei lucrau încă din timpul Revoluției Industriale, majoritatea pentru că nu aveau altă opțiune, adevărata „lumină de la capătul tunelului” a fost văzută într-unul dintre cele mai puțin „feminine” evenimente din istorie: Al Doilea Război Mondial.

Femeile în Al Doilea Război Mondial - „Combatanții invizibili”
”We can do it!”

Plecarea bărbaților apți de luptă în Marele Război a pus femeile, din 1914, în multe posturi noi: cea de șef al gospodăriei, administrator al averii familiei, muncitoare în agricultură și fabrici. Totuși, marea oportunitate, chiar dacă a fost într-un context îngrozitor, a fost cel de-al Doilea Război Mondial. Deodată, femeile s-au trezit într-o lume nouă, una dominată de economia de război, o lume în care puteau dovedi că egalitatea era ceva real și realizabil.

Perioada de dinainte de război a fost puternic caracterizată de divizarea rolurilor de gen în spațiul public și privat. În general, femeia, soția, era responsabilă de îngrijirea gospodăriei, de organizarea finanțelor acesteia, de creșterea și educarea copiilor și de îngrijirea nevoilor soțului, în timp ce bărbatul, soțul, avea grijă de spațiul public, mergând la munca, aducând bani în casă și făcând afaceri. Femeile au luptat enorm pentru a putea lucra și a fi independente, iar acum, a fost șansa lor. ”We can do it!”.

Odată cu izbucnirea războiului femeile au fost trimise la muncă. Milioane de femei au fost mobilizate și trimise să lucreze în fabrici, să construiască avioane, să aibă grijă de soldații răniți, sau chiar să devină piloți, „Escadrila Albă” din România fiind singura structură militară din lume care avea doar piloți femei.Atunci a fost introdus faimosul poster de propagandă american „Rosie the Riveter”. Scopul a fost să încurajeze femeile să se alăture forței de muncă și să contribuie la efortul de război. Doar în Statele Unite ale Americii, aproximativ 6 milioane de femei s-au alăturat forței de muncă. S-a speculat atunci că au intervenit din cauza patriotismului și dorind să ajute țara. Femeia secolului XX, „supusă, evlavioasă și castă”, a plecat, peste noapte, să ducă economia pe umeri.

Înainte de război existau câteva locuri de muncă disponibile pentru femei, dar erau accesibile fie pentru cele care aveau nevoie disperată de un salariu care să le ajute să-și facă rostul, fie erau prost plătite și condițiile de muncă erau inumane și inegale, diferența de salarizare fiind mai mare ca oricând. În plus, aceste locuri de muncă erau profesii „în mod tradițional feminine” (dactilografiat, cusut, telefoniste) și trebuiau să își părăsească locul de muncă imediat ce aveau să nască.

Bărbații erau combatanți pe fronturi, femeile erau combatanți acasă. S-au „luptat” în creșe, în fabrici, în avioane, sub capotele mașinilor. Ele au făcut toate aceste lucruri, în timp ce aveau grijă de gospodării și creșteau copiii. Graficul de mai jos arată numărul femeilor care lucrau în producție între anii 1940 și 1950.

Unele femei au ales să facă o pregătire de 4 săptămâni pentru asistență medicală de zbor, iar în jur de 2 milioane, doar în Statele Unite ale Americii au ales slujbe de birou. Femeile reprezentau 8% din totalul muncitorilor în agricultură în 1940 și 22,4% din totalul muncitorilor în 1945, o creștere de 14,4%.
După decenii în care au fost acuzate că au „furat” slujbele bărbaților harnici și cinstiți care au muncit pentru a-și întreține familiile, acum li s-a cerut să intre în complexul militar-industrial.

Cercetătoarea Emily Yellin afirmă că înainte de 1940 lucrau 11,5 milioane de femei, iar alte 6,5 milioane s-au alăturat forței de muncă în timpul războiului. Pentru o scurtă clipă, societatea americană a considerat femeile în tot felul de locuri de muncă, inclusiv în construirea de avioane, iar 2,5 milioane de femei au ocupat posturi în sectorul industrial în timpul războiului. În apogeul războiului, în anii 1943 și 1944, 50% din toate femeile adulte erau angajate în Statele Unite.
„Deși femeile câștigau mai mult ca niciodată, totuși câștigurile erau semnificativ mai mici decât ale bărbaților pentru aceleași locuri de muncă.” (Academia Khan, 2008). Lumea se schimba și speranța plutea în aer, dar Războiul se termina. „Combatanții invizibili” aveau să redevină curând „gospodinele invizibile”.

Femeile după Al Doilea Război Mondial - „Gospodinele Invizibile”
”Honey, I’m home!”

După încheierea războiului, bărbații s-au întors acasă la soțiile lor, la fiicele lor, la mamele lor. A fost începutul „generației boom”. A fost o problemă, totuși. Ideea unei „familii tradiționale” era în pericol. Bărbații au simțit că soțiile lor devin prea independente și au început să le lipsească îndatoririle casnice. Și-au dorit ca totul să revină la normal. Își doreau soțiile înapoi acasă, făcând ceea ce știau să facă „mai bine”: îngrijirea casei.

După cel de-Al Doilea Război Mondial și până în anii 60, 76 de milioane de bebeluși (Pollard și Scommegna, 2014) s-au născut doar în Statele Unite, fenomen cunoscut sub numele de „baby boom”. Ororile Războiului, combinate cu absența bărbaților de acasă, traumele și un sentiment de optimism că următoarea perioadă va fi prosperă și pașnică au dus la o creștere a natalității, ducând la ceea ce este cunoscut sub numele de „familia nucleară”. Mai mult, economia Statelor Unite a ieșit din război mai prosperă ca niciodată, ceea ce a dus la creșterea nivelului de trai, făcând loc visului oricărui bărbat: creșterea unei familii cu un singur salariu (cel al tatălui).

Din această cauză, femeile au fost supuse unei presiuni sociale constante pentru a părăsi forța de muncă și a crește copiii veteranilor. Această presiune socială a venit nu numai de la soții care s-au întors acasă din primele linii ale Europei și Pacificului, ci și de la angajatorii din industrie. De exemplu, gigantul constructor de mașini Ford și-a concediat 50% dintre angajatele sale în 1946, imediat după sfârșitul războiului, în timp ce restul de 50% au renunțat din cauza circumstanțelor sociale menționate mai sus.

În plus, majoritatea femeilor care lucrau în industria militară (muniții, tancuri, avioane) au fost concediate din cauza scăderii abrupte a cererii pentru aceste bunuri după încheierea războiului și tranziției ulterioare înapoi la economia civilă axată pe consum. După război, piața muncii a fost separată atât de rasă, cât și de sex. Totuși, multe femei au rămas în forța de muncă ca funcționare, unul dintre exemple fiind meseria de secretară sau alte munci repetitive (de rutină), care aveau să devină cunoscute drept locuri de muncă pentru femei. Un alt element cheie care a îngreunat drumul către emanciparea femeilor și a tăiat optimismul în urma prezenței lor în forța de muncă în timpul războiului a fost faptul că femeilor veterane nu li s-au oferit beneficii financiare deoarece erau considerate dependente și nu furnizori.

Începând cu anii 1950 a fost implementată așa-numita „marriage bar”, care interzicea femeilor să ocupe anumite locuri de muncă (în sectorul didactic sau „muncile de birou”) din cauza stării lor civile. Odată ce o femeie se căsătorea, cariera acesteia lua sfârșit, datoria ei devenind cea de îngrijire a gospodăriei. În plus, femeile au ajuns să fie concediate în mod regulat odată ce rămâneau însărcinate, situația revenind astfel la status quo antebellum.

Cu toate acestea, femeile „norocoase” care au reușit să își asigure un loc de muncă erau adesea discriminate și primeau un salariu mult mai mic decât cel al omologilor săi de sex masculin, statutul lor fiind cel de muncitor secundar, remunerațiile fiind considerate rezervate „activităților feminine” precum cumpăratul de cadouri sau al unui nou mixer high-end.

Chiar și așa, precedentul fusese stabilit și drumul către emancipare nu ar fi putut fi blocat pentru totdeauna. Aici au venit anii 60. Pe măsură ce baby boom-ul s-a încheiat, iar pilula contraceptivă a intrat în peisaj și mișcările pentru drepturile civile au început să capete amploare, statutul femeii în societate a început să se îmbunătățească treptat. Procentul femeilor care lucrau activ a crescut de la 45,9% în 1945 la 51% în 1965, chiar dacă mediul de lucru și prejudecățile sociale rămăseseră în mare parte neschimbate.

Următoarele decenii s-au dovedit a fi mai de succes pentru mișcarea feministă, diferența dintre salarii diminuându-se și, astfel, ideea unei mame care lucrează cu normă întreagă a devenit un aspect des întâlnit în societatea noastră. Situația nu este perfectă în niciun caz și procesul a durat mai mult decât ar fi putut prevedea oricine, dar statutul femeii a atins un nivel de egalitate fără precedent.

Concluzii

Al Doilea Război Mondial a adus cu el două perioade care au afectat foarte mult locul femeilor în lumea bărbaților. În timpul războiului, femeile au fost „soldați” de încredere în „lupta” de pe frontul intern, prin susținerea efortului de război, lucrând în industrie în timp ce aveau grijă de gospodării, bărbații luptând pentru țara lor „peste mări”.

Pe de altă parte, sfârșitul războiului le-a readus la „vechile metehne”, femeile fiind văzute drept gospodine, iar cele care au reușit să-și asigure un loc de muncă au fost în mare parte discriminate sau plătite considerabil mai puțin.
În opinia mea, anii 1940 și 1950 au reprezentat o sabie cu două tăișuri pentru femeile din întreaga lume occidentală, deoarece le-au acordat privilegii, putere economică și responsabilitate, ștergând, de asemenea, aceleași privilegii după 1945.

Putem spune că drumul către emancipare a avut o tendință de progres chiar și de dinainte de război și continuă până în zilele noastre, cele două decenii tulburătoare doar punându-l în așteptare, oferindu-ne două imagini foarte diferite ale lumii secolului al XX-lea, dându-ne o nouă perspectivă asupra instabilităţii sociale şi a nevoii de reformă şi progres prezente la acea vreme.