„Măreții” ale Romei baroce în gravurile lui Giuseppe Vasi

O expoziție-medalion, prezentată recent în spațiul Muzeului de Artă din Cluj-Napoca Cu o linie scenografică suplă, epurată, de o eleganţă discretă, pusă în pagină cu mult rafinament, echilibru şi coerenţă în ceea ce priveşte structura sa narativă şi estetică, căreia proverbul „esenţele tari se ţin în sticluţe mici” i se potriveşte ca o mănuşă, expoziția temporară "Giuseppe Vasi (1710-1782). Magnificențe ale Romei antice și moderne" a animat recent spațiul Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, sub semnătura curatorială a istoricului de artă Alexandra Sârbu, cu implicarea artistului vizual Andrei Budescu, în calitate de asistent curator. Consacrată evocării uneia dintre personalităţi marcante ale artei gravurii europene din secolul al XVIII-lea, sicilianul Giuseppe Vasi (1710-1782), arhitect, pictor, desenator şi gravor, membru al Academiei Arcadia, cu o carieră artistică strălucită construită la Roma, unde a deţinut un atelier de gravură de mare succes comercial, expoziţia a prezentat, în premieră, gravurile sale aflate în patrimoniul prestigioasei instituţii muzeale clujene, în număr doar de cinci, toate aparţinând, însă, unei opere editoriale de dimensiuni absolut impresionante, intitulată Delle Magnificenze di Roma antica e moderna (Despre Măreţiile Romei antice şi moderne). Apreciată drept o culme şi un referenţial esenţial al producţiei grafice vasiene, lucrarea respectivă, un real bestseller al epocii, a fost concretizată în zece volume, publicate între anii 1747-1761, care reunesc între coperţile lor un număr total de 200 de ilustraţii gravate. Acestea din urmă înfăţişează atât farmecul monumentalităţii oraşului clasic, foarte în vogă între clienţii publici şi privaţi ai vremii, cât şi latura modernă a Cetăţii Eterne, expresie a ambiţioaselor întreprinderi urbanistice şi arhitecturale patronate de suveranii pontifi, care i-au adus, de altfel, faimoasei Urbis şi sonorul renume de a fi un autentic „leagăn al barocului”. Fiecare volum este dedicat tematic unui sector specific al arhitecturii romane, întreaga operă izbutind să imortalizeze convingător, sub forma unei încântătoare cronici vizuale, identitatea şi spaţialitatea arhitecturală a Romei, întocmai cum se înfăţişa ea în secolul al XVIII-lea. „Într-o proporţie copleşitoare, planşele gravate ale lui Giuseppe Vasi surprind partea modernă a imortalei citadele cosmopolite pontificale. Astfel, în contrast cu opera ilustrului său contemporan, Giovanni Battista Piranesi (1720-1778), căruia i-a fost, un timp, chiar maestru, excursul său vizual nu privilegiază antichităţile clasice sau legendarele ruine imperiale, sub seducţia impulsului de a imagina şi evoca străvechea grandoare pierdută a unui veritabil «tezaur de memorie tangibilă», ci acordă preeminenţă instituţiilor laice şi religioase, locale sau străine, spaţiilor publice şi private, care modelau şi structurau, în mod activ, viaţa politică, socială şi religioasă a urbei papale în secolul al XVIII-lea”, a precizat Alexandra Sârbu, curatorul expoziţiei, aducând în completare şi următoarele sublinieri: „Privite în ansamblu, ele constituie un admirabil caleidoscop monografic, o înregistrare autentică şi cuprinzătoare a aspectului antic și modern a mult aclamatei ambianțe citadine papale, cu o excelentă acoperire topografică. Practic, acest monumental demers editorial, catalogat de posteritate drept o indiscutabilă capodoperă vasiană dedicată consemnării temeinice şi minuţioase a «măreţiilor» Romei timpului vieţii sale, ne oferă, în esenţă, o extraordinară arhivă imagistică, de o acuratețe și utilitate a informației vizuale absolut remarcabile”. În ceea ce priveşte cele cinci gravuri care au făcut acum obiectul unei prime expuneri publice, Alexandra Sârbu a mai evidențiat faptul că ele „au servit în epocă la ilustrarea a patru dintre cele zece volume ale memorabilei întreprinderi calcografice vasiene, și anume volumele VI, VII, VIII şi IX, care au văzut lumina tiparului la Roma, în anii 1756, 1758 şi 1759, graţie implicării fraţilor Niccolò (1717-1795) şi Marco Pagliarini (1723-1791), unii dintre cei mai importanţi exponenţi ai pieţei editoriale romane din secolul al XVIII-lea şi, implicit, a comerţului local cu cărţi şi stampe. Celebra lor tipografie era localizată în Piazza Pasquino”. Iar ca o benefică şi necesară concluzie, care a marcat şi diferenţa de substanţă sub aspectul viziunii dintre Giuseppe Vasi şi ilustrul său contemporan, Giovanni Battista Piranesi, textul de prezentare al expoziţiei, sub vocea auctorială a curatorului, reliefa: „Dacă Piranesi a fost poetul «ruinelor vorbitoare», Giuseppe Vasi a pus în plină lumină înfăţişarea Romei moderne, sensibilitatea sa consonând cu spaţiul viu, funcţional şi fremătător al aglomeraţiei urbane din timpul vieţii sale. Din acest motiv, sub aspect strict istorico-documentar, gravurile vasiene, concepute cu o măiestrie tehnică absolut notabilă, dublată de impresionanta fidelitate şi exactitate scrupuloasă în surprinderea şi documentarea organismului pulsant complex al oraşului contemporan, învăluit în extraordinare efecte de lumină şi atmosferă, constituie un corpus imagistic de neegalat în epocă, care reuşeşte să evoce cu o pregnanţă convingătoare acea mult iubită şi visată Caput Mundi (Capitala lumii), în toată splendoarea în care au cunoscut-o şi explorat-o cu mare aviditate peregrinii «Marelui Tur».... cuceriţi de promisiunea unei experienţe irepetabile, prin excelență, o extraordinară aventură a cunoaşterii și un mare «laborator» facilitat de imensul muzeu în aer liber care este Peninsula Italică, dar nu mai puțin important, o veritabilă modă intelectuală care a modelat gustul şi cultura uneia dintre cele mai înfloritoare perioade ale gândirii europene”. O parte cu totul impresionantă a expoziţiei, dincolo de surpriza şi reala bucurie vizuală rezervate de proximitatea imediată a celor cinci gravuri etalate pe simeze, a reprezentat-o aşa-numita „cameră imersivă”, gândită într-un sugestiv şi de mare impact dialog deschis cu lucrările originale, un tip de abordare deloc sau aproape deloc întâlnit în producţia expoziţiilor imersive întâlnite destul de frecvent în spaţiul occidental. Purtând sensibila şi rafinata marcă regizorală a artistului Andrei Budescu, instalaţia audiovizuală imersivă special proiectată pentru acest medalion expoziţional, articulată pe marginea unui fir narativ captivant şi de un intens efect emoţional-expresiv, a facilitat, practic, o scufundare ad litteram a vizitatorilor în structura compoziţională a stampelor, pe care le-au redescoperit, la doar câţiva paşi distanţă faţă de prezenţa lor fizică, la o scară şi readucere la viaţă (prin animaţii proiectate) complet neaşteptate, fapt care le-a permis să le examineze în cele mai mici detalii, multe dintre ele imperceptibile cu ochiul liber. Liantul şi, deopotrivă, pasajul de trecere dintre cele două registre interpretative l-a asigurat a altă remarcabilă planşă gravată din 1765, prezentată în expoziţie sub forma unei proiecţii digitale, care a oferit o panoramă spectaculoasă, „în zbor de pasăre”, asupra „binecuvântatei cetăţi a Romei, văzută de pe muntele Janiculum”. Vederea perspectivică, care măsoară, în realitate, 2,65 x 1 m, a fost realizată prin juxtapunerea a 12 coli de hârtie manuală cu vergeturi, în urma imprimării suprafeţei acestora cu 12 plăci gravate în tehnica acvaforte, păstrate, astăzi, la Calcografia Naţională din Roma. Dispunând şi de o solidă formaţie de arhitect, Giuseppe Vasi reuşeşte, în acest caz, o admirabilă descriere vizuală detaliată a unuia dintre cele mai atractive şi căutate oraşe din Europa acelor vremuri, socotit ani de-a rândul un punct de oprire esenţial pe traseul „Marelui Tur”, oferind, în esenţă, după cum evidenţia şi curatorul expoziţiei, „o sinteză grandioasă a celor 200 de planşe gravate care compun ilustraţia monumentalului demers editorial al «Măreţiilor Romei antice şi moderne», operă capitală în biografia artistică a parmelitanului Giuseppe Vasi”. Ca activităţi conexe, expoziţia a beneficiat şi de un atractiv program de prezentări ghidate interactive, conceput şi susţinut de curatorul expoziţiei, Alexandra Sârbu, ghidaje care au reuşit să-i reîntoarcă în timp şi spaţiu pe participanţi, purtându-i, potrivit ideatorului lor, „într-un nostalgic itinerariu virtual prin remarcabila moştenire istorică şi arhitecturală a Romei secolului al XVIII-lea, descoperind-o prin ochii călătorilor înstăriţi proveniţi din întreaga Europă, care considerau Cetatea Eternă o chintesenţă a «Visului Italiei» şi un punct vital de oprire pe tradiţionalul traseu al explorării bătrânului continent, cunoscut sub numele de «Marele Tur»”.

Material: Alexandra Sârbu, Cosmina Marcela Oltean

Credit fotografii: Andrei Budescu