Medici - scriitori sau scriitori - medici (7) Axel Munthe și paradisul de la San Michele

Norii strânși de pe mare crează un văl diafan aruncat peste partea de sus a insulei Capri, numită, de aceea, și Anacapri. Deasupra lor plutește, ruptă de pământ, o grădină multicoloră și înmiresmată, zămislită parcă din ceruri, cea mai frumoasă grădină a Italiei. O alee flancată de chiparoși ne introduce într-o simfonie de culori orchestrată de plante care de care mai sofisticate și mai atrăgătoare, amestec dintre natură și grija omului. La margine de ape veghează un sfinx în miniatură. În mijlocul grădinii se ridică o clădire cu pereții albi, fără o arhitectură bine definită, cu amprentă locală, dar și cu influențe vechi romane, o confruntare dintre alb și negru.  Este în întregine opera proprietarului ei, om fără studii de specialitate în construcții, dar cu o deosebită imaginație creativă. Un om al paradoxurilor, ca și casa visurilor sale. Un eden azvârlit într-un alt colț de rai – insula Capri. De peste tot privirea alunecă spre turcoazul tulburător al mării ce foșnește la picioarele stâncii. În zare se pierde fumul Vezuviului, veghind de milenii asupra golfului Neapole. Casa, care a fost la început un capriciu extravagant al unui străin aciuat aici, atras de lumina și căldura sudului, a devenit sursa de inspirație pentru un roman celebru al secolului XX și este astăzi una dintre cele mai importante atracții turistice. Construcția se numește Vila San Michele, romanul este intitulat Cartea de la San Michele, iar părintele casei și al cărții este medicul și scriitorul suedez Axel Munthe. „Vreau ca locuința mea să fie deschisă soarelui și vântului și vocii mării, ca un templu grecesc, și lumină, lumină, lumină peste tot” a scris el în cartea sa.

Axel Martin Fredrik Munthe s-a născut pe 31 octombrie 1857 la Oskarshamn, un orășel liniștit din partea meridională a Suediei, așa cum sunt mai toate așezările scandinave. Și-a început studiile medicale la Universitatea Uppsala din Suedia, în 1874, dar le-a întrerupt pentru a călători în Italia un an mai târziu. Așa a descoperit insula Capri, un tărâm aproape virgin atunci, lipsită de faima de azi. A urcat cele 777 de trepte feniciene situate în vârful stâncii și a găsit ruinele unei vechi capele medievale închinate Sfântului Mihail (San Michel), pierdute sub căsuța umilă a unui tâmplar. A decis că acesta va fi locul visurilor sale. A revenit, însă, la medicină, mai întâi în Suedia, apoi în Franța, la Montpellier și Paris. La celebra Sorbona l-a avut ca profesor pe Jean-Martin Charcot, pionier al neurologiei, de aici și înclinația pentru neuropsihiatrie. A absolvit universitatea de la Sorbona la vârsta de 22 de ani și s-a dedicat imediat practicii medicale.

Și-a deschis un cabinet în capitala Franței, formându-și o clientelă, mai ales, din diaspora artistică suedeză și, în curând, a căpătat notorietate, dar și sume importante de bani. Este atras de prima sa dragoste, insula Capri, și în 1884 revine la Napoli pentru a se implica în combaterea unei epidemii de holeră. În 1887, se stabilește în insula Capri, reușind să cumpere proprietatea de la San Michele și poate trece acum la împlinirea visului său. Drumul nu-i va fi, însă, lin, vor fi perioade de stagnare a lucrărilor din cauza lipsurilor financiare. De aceea, în 1890, se vede nevoit să-și deschidă un cabinet la Roma, împărțindu-și viața între Cetatea Eternă și Capri. Își selectează clientela din rândul bogătașilor englezi și americani, dobândind astfel o faimă deosebită, relații în înalta societate, dar și sume considerabile de bani. Munthe și-a criticat colegii care practicau medicina pe bani grei, numindu-i șarlatani și a pledat pentru un sistem în care doctorul să fie plătit de către stat și nu direct de pacienții săi. Cu toate acestea, nu s-a sfiit să încaseze el însuși sume mari de bani de la clientela sa aristocratică, iar activitatea sa nu era întotdeauna deontologică și nici măcar științifică. Trata boli închipuite cu medicamente scumpe, profitând de lipsa de cunoștințe ale pacienților, nu a citit nici măcar un articol de specialitate, nu a participat la nicio reuniune medicală, așa după cum avea să scrie în propria lui carte. Credea că interacțiunea directă dintre medic și pacient este calea de a vindeca multe dintre tulburările psihosomatice. Axel Munthe s-a arătat a fi plin de controverse de-a lungul întregii sale vieți. Cu toate că ajunsese un doctor monden, a participat benevol la îngrijirea victimelor cutremurului de la Messina din 1908 și a tratat gratuit pe locuitorii săraci ai insulei Capri, ceea i-a adus o deosebită popularitate. Deși avea o avere impresionantă, ducea un trai obișnuit, îmbrăcându-se simplu și evitând mâncărurile sofisticate. În această perioadă nici nu se gândea la scris, având ca preocupări doar medicina și construcția de la San Michele.

Un episod particular al vieții lui Munthe l-a reprezentat relația îndelungată cu prințesa Victoria de Baden, regină a Suediei din 1907 alături de soțul său, Gustav al V-lea. Datorită celebrității sale, Munthe a devenit medicul casei regale suedeze în 1892, ajungând în scurt timp un apropiat al prințesei moștenitoare care se pare că suferea de o afecțiune pulmonară. Boala sa a iscat destule controverse, dar medicul său personal, Axel Munthe, i-a recomandat un climat mai călduros, așa încât prințesa a început să-și petreacă iernile la vila San Michele din insula Capri. Munthe i-a fost mai mult decât medic, a ajuns confidentul și chiar amantul prințesei, speculând neînțelegerile conjugale din familia regală. Și-a asigurat astfel o poziție privilegiată în societate, atât în Suedia, cât și în Europa. Munthe i-a fost alături până la moartea reginei în 1930.

Construcția reședinței trece prin multe chinuri și se întinde pe o perioadă lungă de timp. Peste ruinele vechii capele medievale s-au ridicat zidurile clădirii moderne, iar pereții au fost înconjurați de grădini, logii și pergole. S-au adunat obiecte antice, descoperite pe loc, dar și alte lucruri de artă achiziționate de-a lungul vieții de proprietar, așa încât vila a devenit un adevărat muzeu. Lângă balustradă, privind marea, la loc de cinste se găsește un sfinx în miniatură. Munthe a fost îndrumat de pictorul Aristide Sartorio și a fost ajutat de muncitori locali pentru a căra în spate materialele de construcție în vârful stâncii. Axel Munthe a fost un luptător pentru protecția animalelor și de aceea, ca o nouă extravaganță, a cumpărat muntele Barbarossa în apropierea vilei de la San Michele pentru a-l popula cu păsări, câini, ba chiar și un babuin și o bufniță. Era nemulțumit de faptul că localnicii vânau păsările cântătoare pentru a le mânca.

Pergola îmbrățișează conturul rotunjit al stâncii într-o spirală fără de sfârșit. Sculptorul suedez Carl Milles scria că „pergola a fost cea mai frumoasă expresie a infinitului pe care a întâlnit-o vreodată”.

Pentru a urca în ceruri ca să realizezi un paradis trebuie mai întâi să cobori în infern pentru a încheia un pact cu diavolul într-o manieră faustiană. Un preț greu trebuia plătit pentru o dublă creație: în piatră și în scris. O realizare în piatră va duce la o capodoperă literară, iar întâlnirea ipotetică cu Mefisto este redată chiar în paginile unei cărți, Cartea de la San Michele. O voce dulce pătrunde în urechile și mintea tânărului doctor, cunoscându-i visurile și ducându-l în ispită. Muntele, capela, grădinile și casa pot deveni realitate în schimbul unui târg, de renunțare la ambițiile profesionale medicale și la sacrificarea viitorului. „Ce voi ajunge în viață?” întreabă contrariat doctorul. „Un ratat”, îi răspunde nepăsător spiritul întunericului, lăsându-l să se afunde în catranul îndoielii. Doctorul va cunoaște consacrarea într-un domeniu de neimaginat în acel moment: literatura, dar va rămâne cu regretul neîmplinirii în domeniul medicinii.

Cartea de la San Michele a apărut în 1929, adică atunci când autorul se apropia de 72 de ani, vârstă la care alți scriitori aveau de mult un nume. A fost scrisă în limba engleză și, ulterior, tradusă în suedeză, dar și în alte multe limbi, printre care și româna. Au mai fost câteva lucrări, prea puțin cunoscute azi: Scrisori dintr-un oraș îndoliat (1884), ce cuprinde relatări din timpul epidemiei de holeră de la Napoli, Ciudățenii (1898), Crucea roșie, crucea de fier (1916), ce relatează întâmplări trăite ca medic militar în timpul Primului război mondial.

Ciudățeniile din viața lui Munthe se reflectă și în Cartea de la San Michele, plină de elemente antagonice. Se vrea a fi un roman cu un caracter autobiografic, dar mult romanțat, amestec dintre realitate și fantastic, ce se întinde de-a lungul a 32 de capitole. Autorul îmbină, deopotrivă, maniera tragică, dar și comică în descrierea evenimentelor. Munthe s-a folosit de activitatea sa medicală pentru a scrie despre experiențele trăite ca doctor la Paris și la Roma. A satirizat slăbiciunile și bizareriile omenești, atât ale bogaților, cât și ale săracilor, luându-se în derâdere chiar și pe el însuși. A surprins în lungi porțiuni și viața animalelor, printr-o serie de discuții închipuite cu animale, dar și cu ființe supranaturale. În carte apar și personalități ale medicinii și literaturii, cum ar fi Jean-Martin Charcot, Louis Pasteur, Guy de Maupassant ori Henry James pe care Axel Munthe i-a cunoscut direct. În ultimul capitol, autorul relatează despre propria-i moarte și despre înfățișarea lui la porțile raiului pentru a conversa cu Sfântul Petru. În schimb, episoade importante ale vieții sale, ca de exemplu cele două căsătorii, dar mai ales relația cu regina Victoria a Suediei sunt trecute într-o umbră inexplicabilă. Cartea de la San Michele apare astfel ca fiind esența vieții sale, împlinirea visului unui paradis terestru, dar și de obținere a unui loc în panteonul civilizației umane.

O altă ironie a vieții sale pigmentată de curiozități a fost boala de ochi apărută pe măsura înaintării în vârstă. Maladia îl făcea să nu mai poată suporta lumina puternică a sudului, atât de dorită, astfel încât a fost silit să se întoarcă în Suedia. Deși s-a operat și a mai revenit uneori în insula Capri, Munthe s-a stabilit definitiv în țara de origine începând cu 1942. S-a stins din viață în friguroasa și înnegurata Suedie pe 11 februarie 1949. A fost incinerat, iar cenușa i-a fost aruncată în mare.

Dorința lui Munthe a fost ca vila de la San Michele să treacă în proprietatea statului suedez după moartea sa. A apărut o fundație care a realizat aici un consulat suedez, un sanctuar pentru păsări, un centru cultural și un muzeu. Vila și grădinile adiacente reprezintă astăzi zona cea mai vizitată de turiști din insula Capri.