Mihail Vakulovski
Contribuitor@mihail-vakulovskiÎnscris din septembrie 2026
Cronologie
A publicat un articol pe Blog-ul lui Mihail Vakulovski
Împărat şi proletarMihail Vakulovski & Mihai Eminescu Împărat şi proletar pe peretele lui Sandu de-asupra fotografiei Andreei Esca Ştirile PRO tv: EMYNESKU-KU-KU 2000 …
A publicat un articol pe Blog-ul lui Mihail Vakulovski
De ziua lui Andrei Gheorghe, textele lui AG din prima antologie Tiuk!Andrei GHEORGHE Andrei Gheorghe s-a născut în 14 ianuarie 1962 la Lipeţk, URSS. Autorul şi realizatorul multor emisiuni radiofonice & TV de mare succes: „13-14…
A publicat un articol pe Blog-ul lui Mihail Vakulovski
„Măștile lui Brejnev”„Măștile lui Brejnev” de Nicolae Spătaru (Editura Paralela 45, 2020) e o poveste umoristic-existenţială metonimică despre prăbuşirea URSS. Ocheanul este în mîinile lui Marcu Filipescu,…
A publicat un articol pe Blog-ul lui Mihail Vakulovski
Nişte români în „Manaraga” lui Vladimir SorokinRomânii apar tot mai des în cărţile celor mai buni scriitori contemporani, de la Ludmila Uliţkaia la Michel Houellebecq, iar romanul „Manaraga” de Vladimir Sorokin…
A publicat un articol pe Revista Timpul
La mulţi ani, Leo Butnaru!Leo Butnaru e unul din cei mai buni şi prolifici scriitori basarabeni, poet foarte bun, traducător neobosit. La un moment dat am adunat un nr.…
A publicat un articol pe Revista Timpul
Interviu cu Czernovitz Samuel, supraviețuitor al Holocaustului„Mulți au fost sfîșiați. Și de bombă, și de suflul exploziei. Și aici începea marea tragedie, trebuia să ne adunăm. Bucățelele corpului sfîșiat: mîna în…
Daniil Harms, „Iluzie optică” Daniil Harms (1905‑1942) este unul din cei mai populari scriitori ruşi, precursorul literaturii absurdului, un scriitor genial, conştient de genialitatea sa, aşa cum era şi Salvador Dali („Totuşi, sînt o figură extraordinară, chiar dacă nu-mi place să vorbesc prea des despre asta”), un scriitor care a publicat în timpul vieţii doar literatură pentru copii, fiind considerat anti-sistem, mort de inaniţie în spitalul unui lagăr comunist. Opera sa a circulat în samizdat şi a fost publicată doar după moartea scriitorului, abia în anii ’60 ai secolului trecut, acum fiind tradusă în foarte multe limbi. „Iluzie optică”, volumul pe care l-am tradus (alături de „Am uitat cum se numeşte (texte pentru copii, părinţi şi bunici)” şi „TIUK! (Scenete & proză dramatică)”), este compus din trei părţi: (I) Proză, (II) Scrisori şi (III) Anecdote atribuite lui Daniil Harms. Cu ocazia publicării acestui volum trebuie să recunosc că primele mele traduceri serioase din literatura rusă au fost din opera lui Daniil Harms, făcute de plăcere, dar şi pentru prietenii mei care nu ştiu rusa (deşi între timp au apărut multe traduceri de-ale mele, nu şi Harms – Victor Erofeev, Vladimir Sorokin, Nicoleta Esinencu, Venedikt Erofeev, Mihail Kononov, Zahar Prilepin, fraţii Presneakov etc.). Daniil Harms este unul din scriitorii mei preferaţi, aşa că atunci cînd am fost rugat să menţionez 10 scriitori de suflet în fruntea listei a fost Daniil Harms – un scriitor incredibil de original şi consistent. Iar revista pe care o fac – de 13 ani – împreună cu Alexandru & Carmina Vakulovski şi Dan Perjovschi se numeşte ca o proză de-a sa, TIUK, şi motoul revistei e textuleţul cu acelaşi nume, „tiuk” însemnînd sunetul care se aude în timpul loviturii/acţiunii. Citind orice carte de-a lui Daniil Harms, ai impresia că ai în faţă o antologie, o super selecţie. Harms avea o relaţie specială cu textele sale literare, dar asta… l-a costat enorm. Harms spunea că pentru el viaţa a fost mereu mai importantă decît arta, de aceea a insistat să facă din viaţa sa o artă, exact invers decît era la modă în epoca pe care o trăia. Iar asta pentru el nu era un act estetic, ci unul existenţialist. Harms înţelegea viaţa ca pe-o minune, de aceea în proza sa apar fel de fel de minuni sau de invocări ale vreunei minunăţii („Dumnezeule! Oare chiar nu există minuni pe lumea asta?!”), chiar dacă Harms simţea că e suficient să conştientizezi că poţi face minunea, nu trebuie neapărat s-o şi realizezi, exact ca în cazul personajului său care ştia că poate face minuni, dar n-a făcut nici una în toată viaţa sa („Voi scrie o nuvelă despre un magician care trăieşte în zilele noastre şi nu face nici o minune. Ştie că e făcător de minuni şi că poate să săvîrşească orice minune, dar nu face asta. E scos din apartament, ştie că ar putea doar să mişte din deget şi apartamentul îi va rămîne lui, dar nu face asta, ci iese liniştit din apartament şi se duce să trăiască într-un şopron din afara oraşului. El poate transforma acest şopron vechi într-o minunată casă de piatră, dar nu face asta, ci continuă să trăiască în şopron şi pînă la urmă moare, fără să facă vreo minune pe tot parcursul vieţii lui”). Daniil Harms este unul din pseudonimele-măşti pe care scriitorul şi le-a ales încă din timpul adolescenţei, cînd mai era elev, numele lui fiind Daniil Iuvacev. Harms considera că unicitatea numelui aduce nefericirea, aşa că îşi semna textele literare în mai multe feluri: Charms, Shardam, Horms, Hharms, Haarms, Harms-Dandan, Harms ş.a.m.d. Dar cel mai tare îi plăcea Harms, de la franţuzescul „charms” şi englezescul „harm”, care redau cel mai bine crezul său despre viaţă şi artă. Aşa îşi nota în jurnal, pe 23 decembrie 1936: „Aseară tata mi-a spus că atîta timp cît voi fi Harms voi fi urmărit de nevoi” şi semna… Daniil Charms. Harms e unul din autorii manifestului OBERIU (Asociaţia Artei Reale), mişcare foarte activă, dar care n-a rezistat prea mult (1927-1931), pentru că iniţiatorii ei au fost arestaţi, iar mişcarea interzisă oficial, OBERIU impunînd în cultură alogismul, absurdul şi grotescul, chestii intolerabile în acele vremuri teribile, cînd ţara sa era condusă de tovarăşul Stalin. Oricum, textele lui Harms sînt absurde şi abstracte, alogice şi dure (chiar dacă pline de umor şi ironie) pentru că aşa era viaţa pe care o descria (de aici şi acel „mai bine să nu mai vorbim despre asta”). După eliberare, Daniil Harms a lucrat la o revistă pentru copii, iar pe 23 august 1941 a fost arestat din nou şi pe 2 februarie 1942 a murit, iar numele lui a fost interzis. Daniil Harms a fost reabilitat abia în 1956, şi în anii ’60 manuscrisele sale au devenit, în sfîrşit, cărţi, fiind publicate şi traduse, iar piesa sa, „Elizaveta Bam”, a început să fie jucată iarăşi pe cele mai mari scene din Rusia. Textele lui Daniil Harms sînt perfecte din toate punctele de vedere – şi ca fond, şi ca formă, şi din punct de vedere stilistic, şi tematic, scurte, exacte, pline de viaţă, energie, originalitate şi substanţă, texte-bijuterii de care ar fi fost mîndru şi contemporanul său Salvador Dali, care era la fel de „modest” ca şi Harms, cînd era vorba de propria personalitate, spunînd că e bine să se vorbească despre el, chiar dacă se vorbeşte de bine. Daniil Harms a trăit, s-a îmbrăcat, s-a purtat şi a scris altfel, iar cititorii, după ce-l descoperă, îl citesc mereu cu aceeaşi satisfacție, mirare şi bucurie. Pentru că minunea din viaţa lui Harms este opera sa, care e – cum altfel? – minunată! Lectură plăcută şi utilă, prieteni! Mihail Vakulovski (Daniil Harms, autoportret)
La propunerea lui Mihai Vacariu, voi publica zilele astea cîteva fragmente din cea mai nouă carte a mea, \"Tata mă citeşte şi după moarte (poVeste 18+ despre copilăria sovietică & despre copilăria Uniunii Sovietice)\", Editura Humanitas, Colecţia 821.135.1 - Scriitori români contemporani, 2020. Deşi a apărut acum cîteva luni, cartea e stoc epuizat la editură şi doar foarte puţine exemplare mai pot fi găsite la librării. Astăzi - motoul: Paşii taţilor noştri Tatăl nostru care eşti pe pămînt Tatăl nostru care-ai fost pe pămînt Tatăl nostru care eşti în pămînt Taţii noştri Taţii noştri s-au născut în altă ţară în alt sistem pe altă lume au trăit Taţii noştri au avut alte vise au trăit altfel au trăit alte vise Taţii noştri au visat să ne fie nouă mai bine Taţii noştri au visat să ne fie nouă bine Taţii noştri au visat să ne fie bine Taţii noştri au visat Taţii noştri Tatăl nostru a fost născut în marginea asta de lume a trebuit să trăiască în ţara asta a fost împins închis întins respins în ţara asta să înveţe să muncească să slujească să iubească ţara asta ademenit urmărit jignit căutat ameninţat lovit tăiat ucis în ţara asta Tatăl nostru a învăţat cum e să fii tată ne-a învăţat cum e să fii fiu cum e să fii tată cum e să fim fii cum e să fim tată cum e să fim cum e să fiu cum să fiu SÎNT Tatăl nostru ne-a învăţat învăţat învăţat Tatăl nostru care-ai fost pe pămînt Tatăl nostru care eşti acolo Taţii noştri Taţii noştri Taţii noştri Taţii noştri
Minunata idee a Nicoletei Dabija de a aduna o antologie de amintiri despre super poetul Emil Brumaru a fost fructificată datorită Editurii Muzeelor Literare din Iași şi se numeşte „Să fim anonimi ca dovlecii. Povești cu Emil Brumaru”. O carte care i-ar fi plăcut – cu siguranţă – şi lui Emil Brumaru, cititor în…drăgostit (eram să scriu „înrăit”), chiar dacă de cîteva ori ar fi ridicat una din sprîncene, mai ales cînd unii autori ai textelor au grijă să-şi ridice mai întîi lor ode, povestind despre personajul principal (dar sunt convins că i-ar fi înţeles şi pe ei). O carte tare frumoasă, despre un poet imens şi un om veşnic viu, un om al cărţii şi al cărţilor – şi la propriu, şi la figurat. Mulţi prieteni menţionează că era omul librăriilor (avem şi mărturiile cîtorva librari), iar acasă avea doar cîteva cărăruşe, în rest cărţile ocupau tot locul – şi la verticală, şi la orizontală. Chiar în ultimul an al lui Brumaru pe-aici, Humanitas a premiat – cu cărţi, fireşte! – primii trei prieteni ai librăriilor Humanitas din ţară, adică pe primii trei care au cheltuit cel mai mult în librăriile noastre, ce mai la deal, la vale (bine, despre asta am ştiut doar noi şi ei, n-a fost… o ştire). Pe locul doi şi trei au fost doi braşoveni dragi mie, iar pe locul întîi era chiar prietenul Emil Brumaru! Cartea e foarte faină, uneori fascinantă, că despre Brumaru chiar ai ce să-ţi aminteşti şi să povesteşti. Istorii literare, culturale, civice, existenţiale, faze super haioase, unele de necitat într-un spaţiu public, unde-o să se scandalizeze pe loc gospodinele care n-au citit nici măcar o carte de bucate cu folos sau unii care au citit mult prea mult, dar cam degeaba (Ion Barbu, p. 25; G. Cheşcu, p. 59, B. Creţu, p. 75-76…). O carte pe care o recomand cu drag! Volumul poate fi comandat din magazinul online al site-ului www.muzeulliteraturiiiasi.ro.
A publicat un articol pe Revista Timpul
Poeziimai bine tuvăd tineri cu Che Guevara pe piepttatuaţi cu Che Guevaralideri politici cu Che Guevara pe tricourioligarhi cu Che Guevara pe portofelcîntăreţi Che Guevarapoeţi…
De Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului în România - un existem din \"Riduri\", scris după un interviu pe care l-am făcut pentru “ Holocaustul evreilor români (Din mărturiile supravieţuitorilor) ”. LASLAU GRUN spune: Şocul pe care nu pot să-l uit ţine de un caz din vara lui 1943, cînd am fost dat afară din ştrandul – un ştrand foarte frumos – din Reghin, oraşul în care m-am născut. Într-o zi de duminică, erau şi cîţiva Hitler-ugen acolo, ne-au scos afară din ştrand, eram mulţi, erau destul de mulţi evrei în Reghin, ne-au scos afară fiindcă, ne-au spus, este inadmisibil să se scalde în acelaşi bazin arienii cu evreii, ne-au spus. După aceea un alt şoc am primit cînd m-am dus la medicul şcolii. Trebuia să-mi dea scutire de la educaţia fizică, pentru că-mi fuseseră scoase amigdalele. Avea un cabinet medical în oraş şi pe uşa cabinetului era scris Nu consult cîini şi evrei. Astea sînt nişte lucruri care au intrat mult în sufletul meu şi au rămas pînă astăzi, mi le amintesc mereu. Dar astea erau numai nişte preludii pentru ceea ce a urmat. În 1944, în martie, partea Ardealului care era ocupată de unguri a fost ocupată şi de nemţi şi la sfîrşitul lui aprilie, într-o zi, s-a bătut toba. Era un oraş mic şi aşa se aducea la cunoştinţă populaţiei despre o lege sau o hotărîre a primăriei, s-a bătut toba şi s-a spus că a doua zi dimineaţa toţi evreii să fie în faţa casei lor. Deja de demult, de doi ani, purtam steaua galbenă, puteam să ieşim în stradă doar dacă purtam steaua galbenă pe haine – sau pe palton, sau pe cămaşă. Ne întreţineam din ceea ce am adus de acasă, mîncare nu s-a făcut în ghetou, s-a luat mîncare de acasă şi cel mai groaznic era faptul că s-a înfiinţat o cameră de tortură pentru cei care – s-au gîndit ei – s-ar putea să fi ascuns bijuterii. Noi nu eram bogaţi, dar tata a avut un serviciu foarte bun şi avea un salariu bun şi deci s-a presupus că şi noi am ascuns obiecte valoroase. Şi – pe tema asta – şi tata şi mama au fost duşi la camera de tortură şi au fost torturaţi, bătuţi în tălpi. Mama, săraca, după două şedinţe de tortură a albit complet şi n-a mai putut încălţa nici un pantof, aşa de tare i s-au umflat picioarele. Această situaţie a fost fatală mai tîrziu pentru ea, pentru că, deşi avea doar 45 de ani, cu părul alb şi cu picioarele umflate a fost considerată de către nazişti bătrînă şi inaptă de muncă şi chiar în prima zi de lagăr a fost trimisă direct la camera de gazare.
3 octombrie 2020 De ziua lui tata am cules strugurii de la bunica soției. Toată ziua, transpirat, pe scară, cu capu-n sus, spre ciorchinii din fața soarelui, nu ne-am oprit din muncă nici măcar pentru a ciuguli ceva, de dimineață pînă noaptea. La Brașov mă gîndisem să iau cu noi, în mașină, niște vin pentru diseară, dar e absurd să aduc vin într-o casă cu beciul plin de vin, apoi m-am gîndit că dacă se întîmplă să nu avem vin, iau niște sticle, după ce terminăm, de la non stopul din fața casei din Făgăraș a socrilor. Am ajuns acolo la 22 fix, în hainele de muncă, dar închideau exact la ora 22:00, cumnatu cu nevastă-sa plecaseră la un chef, deci rămăsesem doar eu cu Carmina, dar oricum tre să bem un pahar de vin de sufletul lui tătelu. Hai că mergem la veșnicul non stop din Făgăraș, ăla care nu s-a închis niciodată, fie comunism, fie covid, fie apocalipsă. Moaaamă, ăștia au ”Conu Alecu”, un vin de care am mai găsit o singură dată, tot întîmplător, tot de ziua lui tata. Tata Alexei, la prima lui lecție ca prof de română, a predat atît de entuziast opera lui Alecu Russo, încît s-a pricopsit cu poreclă pe loc – Alecu. Ajungînd acasă, m-am minunat ce vechi e vinul – din 2006. - Nu-i din anul în care... a murit? zice Carmina.
