Mina Decu: „ai continuat să păstrezi tăcerea”

***

ai continuat să păstrezi tăcerea

când ţi-am vorbit

despre zeiţa pierderii de sine

şi despre atingerea uşoară

a piciorului ei înaripat

ai învăţat şi tu

de ceva vreme

să-ţi arunci oasele ca pe rune

scoţându-ţi pantofii

atunci când intri într-un templu

sau într-o casă de la ţară

bine măturată

vederea ţi se opreşte în tavan

femurul ţi se alungeşte şi-ţi devine pernă

poroasă calcaroasă şi călduţă

iar, când te întinzi

ştii bine

că la sfârşitul celei de-a treia zi

niciun templu nu va mai putea fi ridicat

***

chiştocul ăsta

de sub piatră

e ultimul semn

pe care ţi-l mai las

înainte de a pleca

***

apoi mi-am amintit de mâna statuii

vena de pe dosul palmei

voiam să-mi lipesc obrazul de ea

să o mângâi cu genele

până când i se domoleşte pulsul

nu mă interesa

cât de frumos

sau dimpotrivă

ar fi putut să-i fie trupul

numai să ştiu cum se aude sângele curgând

prin liniştea de marmură

şi cum ar putea cineva noaptea să doarmă lângă ea

mâinile oamenilor mi se par cea mai reală mărturie de credinţă a cuiva faţă de orice

i-ar putea sta în cale şi ar putea considera că-i stă în faţă

***

îţi plac

lucrurile fine

îmi spui

şi-mi atingi

în treacăt

genunchiul

îţi doreşti

să înţeleg

de aici

tot

arşiţa

şi

ropotul

unghiilor

pe umeri

tot

ce ar trebui

mai degrabă

uitat

şi

îmi stă

agăţat

la 2 mm

de piele

***

azi-noapte am visat focuri mici

presărate din loc în loc

ardeau fără să se unească

şi îmi era într-un fel teamă

dar ştiam că nu poate fi vorba

de un incendiu

când m-am trezit

perna şi cearşaful erau netede şi reci

fără urmă sau pată

de parcă fuseseră călcate minuţios

cu câteva ore în urmă

de cineva care îmi veghease atent somnul

din altă parte