Modelul nordic: între mituri și realizări

Pe lângă A-ha, ABBA și Minecraft, țările scandinave au dăruit lumii și modelul nordic. Cu toții am auzit de el. Fie că este aclamat sau blamat, un lucru este cert: merită studiat. Țările scandinave (Suedia, Norvegia și Danemarca) au un model economic de dezvoltare aparte, iar aceste țări se găsesc mereu în topul clasamentelor internaționale, fie că vorbim despre nivel de trai sau fericire. Un model asemănător este implementat (cu mici particularități) și în țările vecine („vecini” atât din punct de vedere geografic cât și cultural) cum ar fi în Finlanda sau Islanda. Totuși, în ce constau aceste politici economice? Și mai mult decât atât, sunt așa de socialiste pe cât credem?

Mitul ajutoarelor sociale

Cu toții am auzit povești (cu un grad îndoielnic de adevăr) despre „gratuitatea” general prezentă în societățile nordice; de la tratamente medicale, locuințe și chirie până la rechizite pentru școlari. Cu toate acestea, nimic nu este gratis, ci plătit de cetățenii țării prin taxe și impozite. Mai mult decât atât, aceste „gratuități” nu sunt exclusive spațiului scandinav. De fapt, ele sunt mult mai comune decât am crede. Cele trei țări cheltuie anual în jur de 10% din Produsul Intern Brut pe sănătate. Totuși, Statele Unite, mult ironizate pentru sistemul lor de sănătate „primitiv” și pe alocuri „avar”, cheltuie 17% din Produsul Intern Brut pe acest sector. În domeniul educației situația este ceva mai diferită (dar nu excesiv), țările nordice cheltuind aproape de 8% din PIB, media europeană fiind de 4,7%, în timp ce americanii cheltuie 5%. În domeniul educației țările nordice conduc clasamentele mondiale, totuși, sistemul lor nu este atât de etatist pe cât s-ar crede. De exemplu, în Suedia, familiile primesc vouchere ce pot fi folosite atât în școlile publice cât și în cele private, garantând astfel compețitie în interiorul sistemului. De fapt, multe programe sociale din nordul Europei nu sunt realizate cu banii contribuabililor, cum ar fi în Danemarca, unde indemnizația de șomaj este plătită de mai multe firme private din domeniul asigurărilor. Cu toate acestea, cheltuielile publice nu sunt deloc de subestimat. De unde se strâng aceste fonduri?

Taxe și alte constante ale vieților noastre

Primul reflex pe care îl avem atunci când vorbim despre modelul scandinav este să ne gândim la cele două cuvinte care ne influențează direct viețile oriunde am fi în lume: taxe și impozite. Majoritatea oamenilor consideră că Scandinavia este opusul unui paradis fiscal, având cele mai mari taxe din rândul țărilor dezvoltate. Chiar dacă este adevărat într-o oarecare măsură, situația este ceva mai complexă. De exemplu, impozitul pe profit al companiilor este considerabil mai mic față de multe țări europene. Danemarca și Norvegia impozitează profitul companiilor cu 22%, iar Suedia cu 21,4%, în țări precum Franța, Portugalia, Germania sau Grecia impozitul fiind în zona de 30%. Modelul nordic este de multe ori aclamat ca fiind un paradis al egalității și al politicilor fiscale de stânga care înlesnesc acest aspect. Cu toate acestea, mediul antreprenorial nu suferă de pe urma impozitării. Ba chiar acesta este încurajat pe cât se poate, în Danemarca fiind posibil să-ți deschizi o afacere în doar trei zile (în România ai nevoie de 20). Mai mult decât atât, Scandinavia reprezintă „casa” multor companii deja celebre cum ar fi Ikea, Carlsberg, H&M, Maersk, Volvo, Scania sau Spotify. Tot n-am răspuns la întrebarea „de unde vin banii?”.

Două cuvinte: muncă și consum. Asta înseamnă că cele două mari surse de venit ale guvernelor scandinave sunt TVA-ul (taxa pe valoare adăugată) și impozitul pe venit. TVA-ul în cele trei țări este de 25%, peste media europeană de 21,5%. În ceea ce privește impozitul pe venit, în Danemarca acesta poate ajunge și la 55,8%, iar în Suedia la 52%, aflându-se printre cele mai mari din lume.

Este eficient?

Până aici putem trage o concluzie, și anume că modelul nordic este bazat pe cheltuieli mari ale aparatului bugetar (chiar dacă nu sunt așa de mari pe cât am crede), pe încurajarea mediului de afaceri și pe taxarea „generoasă” a salariatului și a modului în care acesta își cheltuie banii. Modelul nordic ține să fie puternic romantizat și arătat de multe ori ca fiind exemplul perfect de urmat pentru a obține o bună guvernare. Problema tinde să fie ceva mai complexă.

Pe scurt, companiile sunt ușor „ferite” de a contribui excesiv la bugetul de stat, în timp ce responsabilitatea cade pe indivizi, așa cum am văzut mai sus, prin muncă și consum. Asta face ca, din punct de vedere fiscal, modelul să fie susceptibil schimbărilor ce țin de natalitate, sistemul funcționând la putere maximă atunci când populația țării crește. Totuși, la fel ca în restul civilizației vestice, populația Europei de Nord stagnează sau crește ușor, creștere oferită în principal de numărul mare de migranți. De fapt, migrația este încurajată, în special în Suedia, tocmai pentru a susține modelul lor specific de dezvoltare care funcționează cel mai bine în condiții demografice bune. Ca punct de referință, în 2020, 25,9% din populația Suediei provenea din alte țări. Asta ne arată că modelul nordic este mult mai fragil decât am crede, în special când vine vorba de populație, iar viitorul pare incert.

Îl putem replica?

Chiar dacă pe termen lung politicile economice și fiscale ale Scandinaviei pot avea slăbiciuni, nu acesta este principalul motiv pentru care restul lumii nu a putut să implementeze ceva asemănător. În realitate motivele țin mai degrabă de factori culturali și istorici, nu economici. În țările nordice se regăsesc multe particularități, cum ar fi corupția scăzută (aproape absentă ca să fim sinceri). Nu este o surpriză că cetățenii acceptă să plătească taxe exorbitante atunci când au încredere că banii nu vor ajunge în buzunarele unui om politic sau în contul unei firme care „trebuia” să realizeze un ambițios proiect de infrastructură.

Mai mult decât atât, țările nordice prezintă o populație mică (Danemarca și Norvegia având în jur de 5 milioane și Suedia 10) care, combinată cu un simț al unității (care a luat amploare când Scandinavia se vedea prinsă între Germania și Uniunea Sovietică), rezultă într-o societate caritabilă și tolerantă care poate fi descrisă chiar drept o „familie”.

Asta face ca modelul nordic să nu fie neapărat despre socialism și capitalism, sau despre taxe, legi și reglementări. În fapt, acest model reprezintă o portretizare a unei culturi aparte, a unei mentalități unice și a unui stil de viață diferit regăsite în societatea nordică. Putem învăța și studia, ne putem inspira, dar nu putem copia.