Nestor Heck, celebrul fotograf al Iașului de odinioară

Nestor Heck este celebrul fotograf al Iașilor de odinioară, care i-a imortalizat pe mulți dintre intelectualii vremii. În atelierul său, de pe strada Lăpușneanu, au fost imortalizate personalitățile vremii – scriitori, intelectuali, oameni politici importanți (deputații din divanul Ad-Hoc), dar și ieșeni obișnuiți, cu familiile lor.

Atelierul lui Nestor Heck, înființat în 1850 nu avea rival, fiind considerat „cel mai bun din oraşul Iaşi, atât sub raportul execuțiunei, cât şi al artei”. După moartea neîntrecutului artist (în iunie 1913), atelierul a fost preluat de artistul plastic Salvator Scutari, care i-a păstrat numele.

Prin 1921, pe fiecare fotografie se ştampila emblema: „Nestor Heck, Atelier fondat în 1850, cu diploma de onoare la Expoziția de la Paris, 1889 şi alte atestate de merite pentru lucrări artistice. Strada Lăpușneanu No. 42. Salvador Scutari, Proprietar, Iași”.

A fost unul dintre cei mai importanți fotografi din Iași, capitala Moldovei, unde a realizat numeroase fotografii cu personalitățile vremii și cu exterioarele orașului și astăzi este considerat unul dintre cei mai importanți fotografi români, din trecut.

Rămâne o referință în arta fotografică de la noi (aflată la începuturi) pentru că este unul dintre cei patru fotografi care l-au imortalizat pe Mihai Eminescu, astfel încât avem în patrimoniul național imaginea Eminescului, la 34 de ani, când revenea la Iași, după plecarea la București din 1877.

În cele ce urmează vă prezentăm informații furnizate de Liviu Apetroaie, scriitor și muzeograf literar la Muzeul Literaturii Române Iași.

„Nestor Heck era, cu siguranță, cel mai important fotograf al Iașului, la serviciile sale apelând personalitățile vremii, dacă ar fi să ne amintim de instantaneele Veronicăi Micle, I. L. Caragiale, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Gavriil Musicescu și mulți alții.

Și tot el a imortalizat și figurile deputaților adunării Ad-Hoc din octombrie 1857, o fotografie foarte importantă pentru istoria noastră.”

Și-a deschis atelierul în jurul anului 1850, pe Strada Spiridon-Casa Reincke Chethner, apoi pe stradă Cuza Vodă, fostă Golia nr. 83. În 1890 are loc un incendiu și casa este distrusă iar atelierul se mută în strada Lăpușneanu, în casele Elenei Pastia (Rudolf Şuţu).

La începutul erei fotografice toate atelierele aveau tavanul vitrat cu geamuri asemănătoare unei sere, iar lumina naturală lumina zona unde era amplasat decorul și era folosită pentru expunerea și imprimarea imaginii fotografice.

Orele cu lumină naturală, prielnică pentru fotografiere, se anunţau prin ziarele din Iași, și astfel posibilii mușterii erau anunțați când era perioada potrivită de a vizita atelierul. Mai târziu când a apărut sursa de lumina artificială, cu petromax, magneziu și cu lămpi electrice, Nestor Heck s-a adaptat, a preluat și folosit și aceste procede.

Fotografiile erau impresionate pe plăci de sticlă, care, după prelucrarea cu subtanțe chimice, deveneau negative, puse pe hârtie sensibilă și subțire, devenind fotografii.

Se folosea un un clişeu de sticla drept suport dat în prealabil colodiu umed. Colodiul, amestecat cu iodură de potasiu sau iodură de amoniu, se răspândea omogen pe suprafaţa plăcii de sticlă ce fusese bine spălată în prealabil şi degresată cu alcool. Surplusul de colodiu era returnat în recipientul în care era păstrat. Placa (sticla)astfel tratată era lăsată să se usuce în laborator, la lumină galbenă. Apoi era scufundată într-o soluţie de nitrat de argint și după 3 minute, când placa devenea albicioasă, însemna că este pregătită.

Se aştepta să se usuce puţin apoi, încă umedă, era plasată în aparatul de fotografiat şi expusă timp de câteva secunde. Dacă stratul pregătit s-ar fi uscat placa îşi pierdea calităţile fotosensibile. Developarea plăcii expuse se făcea în sulfat feros sau în acid pirogalic.

Urma spălarea şi fixarea în hiposulfit de sodiu. Copierea pentru fotografia finală se făcea prin contact cu o hârtie sensibilă. Hârtia era tratată în prealabil cu albuş de ou amestecat cu clorură de amoniu şi sensibilizată cu nitrat de argint. Faţă de cea tratată cu sare, folosită inițial, care era mată, aceasta era lucioasă şi strălucitoare, pretându-se perfect la copierea clişeelor de sticlă.

Fotografia finală care ajungea la client era realizată astfel: se lipea fotografia rezultată pe hârtia subțire (imaginea pozitivă), pe un carton. Acesta avea două dimensiuni: carte de vizită (adică dimensiunea unei cărți de vizită) sau dimensiunea photo-cabinet (Cabinet Glace) (3/4 cărti de vizită). Aceste cartoane erau făcute la comandă de tipografii renumite și aveau o grafică și elemente de reclamă pentru atelier și fotograf (în funcție de valoarea fotografului, acestea erau mai complexe sau mai simple). Și astfel pe fotografia finală (hârtie subțire lipită pe carton) se aplica un timbru sec sau stampila cu numele fotografului - aceasta era de fapt semnătura fotografului (autorului).

Pe fiecare fotografie realizată în atelierul lui Nestor Heck se găsea ştampila emblema (timbru sec): Nestor Heck, și textul: „Atelieru artisticu de Photography și Pictură a lui Nestor Heck Jassi, str Strada Spiridon- Casa Reincke Chethner’’, sau “Atelier fondat în 1850, cu diploma de onoare la Expoziţia de la Paris, 1889 şi alte atestate de merite pentru lucrări artistice” sau Nestor Heck Jassi .

Nestor Heck moare în iunie 1912, iar atelierul este preluat de Salvador Scutari, care a păstrat numele inițial al atelierului și al predecesorului său, până în anul 1921.

Cea de-a treia fotografie a lui Mihai Eminescu, realizată de Nestor Heck, se află astăzi, la loc de cinste în Casa Joseph Zoller din Iași, imobil de referință pentru arhitectura locală și națională, construit în anul 1912 și restaurat de avocat Gianina Vera Poroșnicu.

Surse: https://casaiosefzoller.porosnicugianina.ro, https://www.facebook.com/CasaJosephZoller.