Otilia Cazimir, „poeta sufletelor simple"

Astăzi se împlinesc 129 de ani de la nașterea Otiliei Cazimir, „poeta sufletelor simple".

Casa modestă din Iași în care a locuit aproape toată viața este muzeu din 1972. Aici a scris primele poezii, ca de altfel întreaga operă.

Destinul i s-a schimbat la 18 ani când i-a întâlnit pe Mihail Sadoveanu și pe Garabet Ibrăileanu. Ei i-au ales numele artistic atunci când Alexandrina Gavrilescu, pe numele ei real, a trimis o poezie la revista „Viața Românească”, ce a și fost publicată.

Marea ei iubire a fost poetul George Topîrceanu. Pasiunea pentru scris le-a unit destinele timp de aproape un sfert de veac, până la moartea poetului și a creat controverse în epocă. Multe dintre obiectele din casa memorială amintesc de George Topîrceanu.

În amintirea acestei povești de dragoste vă aducem în atenție un fragment realizat de domnul Liviu Apetroaie, scriitor și muzeograf la Muzeul „Mihai Eminescu” din Iași:

„Destinul Otiliei Cazimir şi cel a lui George Topîrceanu se vor uni atât literar, cât şi sentimental. Într-o epistolă aflată în posesia criticului şi istoricului literar Nicolae Scurtu şi publicată de către revista online a Uniunii Scriitorilor din România, adresată uneia dintre prietenele şi confidentele sale, prozatoarea Sandra Cotovu (1898–1987), care a primit îndrumări şi lecţii de stilistică literară, încă de la debut, de la George Topîrceanu, Otilia Cazimir îşi exprimă sentimentele, angoasele şi dorul pe care le înfruntă după moartea poetului George Topîrceanu. «Epistola conţine o tulburătoare mărturie privitoare la posteritatea lui George Topîrceanu. Confesiunile Otiliei Cazimir, transcrise la doar nouă zile de la moartea lui G. Topîrceanu, deloc subiective, evocă o lume croită strâmb, care continuă să existe până azi în spaţiul cultural şi literar de la noi. Mărturii de o asemenea încărcătură faptică şi emoţională se cuvin a fi cunoscute şi integrate în biografia celor doi scriitori», explică istoricul şi criticul literar Nicolae Scurtu, cel în a cărei bibliotecă se află originalul acestei scrisori.

Scrisoarea integrală a Otiliei Cazimir:

«Draga mea prietenă, bună şi dulce, te-a întristat scrisoarea mea? Ţi-a făcut impresia că resping prietenia matale? Nu ştiu ce o să mai iasă şi din scrisoarea mea din seara asta.Sunt ostenită. Din ce în ce mai ostenită.

Azi am fost la cimitir, întâia oară de atunci. I-am dus şi din partea matale garoafe (nu terminasem încă banii de flori). Mormântul lui, înţelege mata cuvintele astea absurde? Mormântul lui! Dar... nu l-am simţit pe el acolo, dedesubt. El e în altă parte. O să-l caut şi o să-l găsesc. Prea mi-e dor de el ca să nu mai fie nicăieri.

În noaptea când dragul meu se odihnea pentru întâia oară, s-au scotocit, înainte de sosirea băiatului, toate saltarele, toate dulapurile. Ce-am putut salva eu înainte, a fost salvat. Restul... Iartă-mă, n-am putut face mai mult. C-o zi înainte luasem, cu complicitatea unui doctor, a nevestei lui Demostene Botez, a surorii mele, scrisorile mele intime, fotografiile noastre, scrisorile intime de la trecătoarele lui prietene şi câteva manuscrise (un capitol din Sisoe, câteva caiete) şi le pusesem în casa de fier (cu cheia la mine) a proprietarei (soacra lui Demostene Botez). Făcusem aşa pentru că îmi ceruse el asta. S-a observat. Am fost ameninţată cu parchetul, mi s-au luat cheile şi am fost ţinută sub strictă observaţie. Nu puteam pleca: el trăia încă, şi mă striga cu deznădejde. Din ce a rămas acolo a mai salvat, a doua zi, ce-a mai găsit, domnul Sadoveanu.»”

Otilia Cazimir și-a dat obștescul sfârșit la 8 iunie 1967. Mormântul ei din Cimitirul Eternitatea din Iași a fost restaurat în anul 2021 de avocat Gianina Vera Poroșnicu (proprietar Casa Joseph Zoller).

https://www.casaiosefzoller.porosnicugianina.ro, https://www.facebook.com/CasaJosephZoller.