Pianul Casei „Joseph Zoller”

Din mahon și inscripționat „Casa Joseph Zoller 1912”, inundat în lumina ferestrelor înalte ale casei-monument istoric, pianul aduce mult farmec interiorului clasic.
În consonanță cu mobila, pianul devine centrul atenție și inima „salonului mare” din Casa „Joseph Zoller”.
Cel care îi va face „botezul” și va cânta cu măiestrie la el este domnul Călin Humă, ieșeanul nostru aristocrat, consulul onorific al României la Winchester. Călin Humă este diplomat și este autorul Simfoniei „Carpatica”.
Îmi este prieten și el va avea privilegiul să cânte pentru prima dată la acest pian.
Casa „Joseph Zoller” este un monument istoric situat în Iași, pe strada „Elena Doamna” și este supranumit „Palatul Alb”.
Construit în anul 1900, în stil neoclasic francez, casa a aparținut industriașului evreu Joseph Zoller, cofetar vestit al vremii și fabricant de ciocolată fină.
În fabuloasa sa istorie de peste 100 de ani, Casa „Joseph Zoller” a fost, rând pe rând, locul unde a stat, în Primul Război Mondial șeful diplomației franceze, conducând de aici destinele României aflate în război. Ulterior, în al Doilea Război Mondial, a fost sediul Ministrului Muncii, apoi fabrică de săpun, casă de conspirație, iar în final, pe vremea comunismului, a fost împărțită celor patru familii care au locuit-o până la cumpărarea ei de către actualul proprietar, doamna avocat Gianina-Vera Poroșnicu.
Astăzi, casa este restaurată și face parte din monumentele istorice ale Iașului, fiind introdusă în circuitul turistic național.
Flancată în partea dreaptă de fosta Garnizoană Germană, iar în stânga de un conac boieresc de secol al XVIII-lea, Casa „Zoller” este parte a „liniei de aur în monografia ieșeană”: Cuza-Vodă-Târgu Cucului-Elena Doamna.
Sub „platoul acesta de case-monument istoric”, patru la număr de pe strada „Elena Doamna”, se află zidurile cetății lui Ștefan cel Mare.

Se cerea a fi un pian în Casa „Joseph Zoller” pentru că este prea multă istorie de jur împrejurul ei, iar una dintre locatarele casei, Elsa Zoller, fiica cea mică a familiei de industriași, era pianistă și despre ea se învață la Școala de Arte „George Enescu”, chiar dacă ea a vut o carieră foarte scurtă, întrucât în anul 1941, toată familia Zoller fuge din fața diavolicescului fenomen- Progromul de la Iași.
În Casa „Joseph Zoller”, monument istoric de la 1912, casă aparținând unui evreu bogat, industriaș, ciocolatier, lipsea pianul- nimic altceva decât „trupul și mecanismul” unui pian adevărat, la care să se poată cânta.
Erau două motive pentru care musafirii mei, persoane educate, îmi reproșau lipsa pianului.
Casa cere un pian! Are o sonoritate de palat. Sunetul se duce de jos în sus cu repeziciune și cu amplitudine.
Un pian, într-o astfel de casă, devine inima ei vitală și e „bijuteria Coroanei”.
Dintr-un alt motiv, de data aceasta istoric, casa era văduvită fără un pian.
Elsa Zoller, fiica cea mică a industriașului cofetar, Joseph Zoller, era pianistă. Elsa era cea care avea să se căsătorească cu fiul cel mic al familiei Braunstein, cea mai bogată familie din Moldova. Distinsă, educată și talentată, Elsa Zoller cânta la pian ca o profesionistă și despre ea se învață la Școala de Arte „George Enescu” din Iași.
Progromul a alungat aceste două familii de burghezi și abia și-au salvat viața, dar în „Casa Albă” de pe Strada „Albă” (astăzi Strada „Elena Doamna”) a rămas, vibrând la peste un secol, ecoul melodiilor interpretate în familia burgheză.
Elsa Zoller a fugit din Iași la București, iar de acolo în Franța. Astfel, ea a avut puterea de a lua viață de la capăt de două ori, iar pianul a rămas, mai mult ca sigur, în casa părintească, furat sau vandalizat probabil de comuniști.
Tot ceea ce înseamnă pian într-o casă, adică armonie, reunire în spirit, bucurie, a fost astăzi, la nu mai mult de 100 de ani, realitate.
Casa are pianul ei, un pian cu coadă, un pian de mahon, cu suport elegant pentru portative (împletitură fină de lemn), cu suport de lumânării late pentru a împrăștia puternica lumină pe partitura măruntă.
Pianul este unul clasic, chiar așa comandat: cu picioare rotunde, cu suporți arcuiți, trandafirați în sculptură, cu parfumul de epocă clasică.
Toate accesoriile pianului sunt aurii și pielea scaunului este un maro cu mov rafinat, culoare neutră care parcă ar spune că este așteptat să șadă și să cânte la pian: domnișoara Elsa sau poate chiar domnul Joseph Zoller, industriașul evreu.

Plecați săraci de la ei de acasă, din Ținutul Herței, cei doi soți, Adela și Joseph, își educă copiii la universități din străinătate, la facultăți grele de medicină, îi cultivă și îi duc până în vârful ierarhic superior al unei societăți de elită, care știa să își respecte bine locul.
Deși venit de câteva luni din fabrică, pianul parcă are o istorie și parcă este de acolo, de la începutul secolului al XIX-lea, cu coada fixată în bățul întins și auriu la culoare, cu clape sidefate, cu pedale aurii și late ca pianul, dând confortul burghez al plăcerii de a recita la pianul de familie.
Brandul „Perzina” a fost adus în România în 2016 de către „Casa Pianelor”, unde tronează concerte de anvergură și este cumpărat pentru case cu saloane clasice și conace. Fiind un brand premium, folosește doar lemnul, nu și plasticul, iar materialele care îl compun sunt din Germania, Austria sau Franța. Pianul Casei „Zoller” a călătorit din Olanda. Acolo a fost fabricat cu ștanța „Casa Joseph Zoller”, în foiță de aur, fixată pe mahonul în ape, tăiat în unduire de culori pământii.
Cea care a urmărit producția pianului este doamna Claudia Atănăsoae, director al „Casei Pianelor”, cea care s-a preocupat ca în Casa „Joseph Zoller” din Iași să vină un pian pe comandă, pian parcă coborât dintr-un pod unde a stat în perfectă așteptare peste un secol.
Pianul este din însăși povestea familiei și, chiar așa închis și în lipsa Elsei Zoller, trecută pe Tărâmul Veșnic de un secol, i se aud sunetul și trepidațiile notelor pentru că…acesta este adevărul…casa are spiritul ei și acest spirit cântă acum la pian!