Poezii (IV)

Fii liniştită...

Fii liniştită, moartea mea, mai este vreme Pînă dai voie fluturilor să mă cheme Şi roua s‑o pui veselă să zburde În zorii gri ai unei dimineţi absurde Ce duce spre‑ntuneric, nu spre raze Lungi şi subţiri, sărbătorind calde amiaze, Şi florilor şopteşti să zică psalmii Ţinuţi în miezuri ca‑n căuşul palmei. Tu odihneşte‑te, va trebui să fii frumoasă Şi‑acoperită toată cu mătasă Să nu‑ţi zăresc ca din greşeală sînii Ca să te‑ntorci, pe cît de mult te mînii, Şi să mă laşi să mai trăiesc o viaţă Ce ar începe iar c‑o dimineaţă, Cînd îngerii treziţi se spală trişti pe faţă... * Mi‑e frică. Dacă mor şi nu mai scriu Ce am mai blînd în mine şi mai viu, Mai fericit – copilăria mea, Tărîm ascuns ca după o perdea Trasă în jos, pîn’ la pămînt, de‑o zînă rea? Iau lucrurile‑n mînă şi le spun, Neauzit de nimeni, rugăciuni, Şi îngerii mi‑i chem să mă ajute, Făcîndu‑le prin aer semne mute, Şi mă gîndesc la tot ce am iubit, Femei cu ochii largi şi pas spăşit, Cînd îmi treceau pragul, privind frumos La patul cu‑aşternutul mătăsos Şi căutau să‑mi fie de folos... Mi‑e frică. Dacă mor şi nu mai scriu Ce am mai blînd în mine şi mai viu?

Pe urmă (Pastel casnic)

Pe urmă nu mai vine nici un gînd.
Mă văd pe mine însumi lin plutind
Deasupra patului, întins orizontal,
Cum liniştit citesc o carte de Hrabal,
Iar tu dintre cearceafuri îmi faci semne
Să vin iar jos, s‑aduc un braţ de lemne
Uscate pentru godinul răcit,
Surcele, gaz, cutia c‑un chibrit
Şi să aprind de dimineaţă focul,
Lăsînd deoparte levitaţia. Norocul
Mi‑e lîngă tine, caldă, goală‑n perne.
Unde m‑aştepţi cu coapsele‑ţi eterne
Şi sînii mari, tot surîzînd şi surîzînd...
Pe urmă nu mai vine nici un gînd!

(Fragment din volumul „Opere VI. Ne-ndepărtăm din ce în ce de viață… Opera postumă”, Ed. Polirom, 2019. https://www.polirom.ro/carti/-/carte/7175)