Principesa româncă prin „cele Europe”

Un rafinat scriitor român de expresie franceză, o figură omniprezentă a cercurilor mondene europene din prima jumătate a secolului al XX-lea, remarcată pentru cosmopolitismul cult, conversația vioaie și privirea violetă ori, pur și simplu - Martha Bibescu.

S-a născut la București, pe 28 ianuarie, cel mai probabil în anul 1886, căci, dintr-o elegantă cochetărie, mărturisea audienței doar data și luna. Este fiica lui Ion Lahovari – deputat, ministru al Afacerilor Externe, președinte al Senatului și ambasador al României în Franța S-ar putea spune că familia Lahovari s-a impus pe scena politică românească de la sfârșitul veacului al XIX-lea, unchii scriitoarei, Alexandru și Iacob, ocupând în repetate rânduri funcții în cadrul Guvernului. Pe linie maternă, ies la iveală origini grecești – Smaranda-Emma Lahovari, născută Mavrocordat, având rădăcini fanariote. Este formată din fragedă copilărie în spiritul romantic al binecunoscutei Belle-Époque, citindu-i pe clasici, vorbind mai multe limbi străine (se spune că româna a succedat franceza) și călătorind mult.

Se căsătorește timpuriu, cu prințul George-Valentin Bibescu, nepotul domnitorului valah de la 1848 – Gheorghe Bibescu, născut la 22 martie 1880, în capitala Principatelor Unite. Pe filieră paternă, era descendent direct de-al Brâncovenilor; cât despre mamă, sursele istorice atestă legăturile de rudenie ale contesei Valentine de Riquet de Caraman-Chimay cu primul împărat al Franței, Napoleon Bonaparte. Creșterea, formarea, activitatea profesională și chiar mariajul se regăsesc sub auspiciile unui impunător arbore genealogic, ale cărui ramuri constituiau un pilon de sprijin pentru o mentalitate aparte; o mentalitate de care cuplul George-Valentin și Martha Bibescu s-a dezis cu nonșalanță, sfidând mediul exclusiv aristocratic căruia îi aparțineau. Prin căsătoria cu grația feminină a familiei Lahovari, mezinul Bibeștilor și-a ales o coechipieră de încredere, o prietenă cultă, frumoasă și mândră de noblețea originilor lui. Vor avea o singură fiică, Valentina. Primind titlul de principesă, Martha Bibescu se va înrudi cu alte două nume feminine ale culturii românești, Elena Văcărescu, respectiv, Anna de Noailles.

Își urmează soțul în călătorii, devenind una dintre primele femei care au traversat Atlanticul cu avionul. De altfel, în perioada interbelică, George Bibecu fost unul dintre piloții români de elită, un om minunat în mașina lui zburătoare, recunoscut la nivel mondial; era interesat de toate mijloacele de transport de mare viteză, iubind adrenalina. S-a deosebit de alți mari călători ai secolului XX prin spiritul întreprinzător: a preferat să nu se conformeze tradiției livrești și jurnalelor de călătorie, lăsând moștenire poporului român Automobil Clubul Român (ACR), Clubul Aviatic Român, Liga Națională Aeriană și Aeroportul Băneasa (Aeroportul Internațional Aurel Vlaicu) din București. La polul opus, ca urmare a unui voiaj cu automobilul în Persia, Martha Bibescu publică, în 1908, volumul Les Huit Paradis (Cele opt raiuri), care îi aduce dinstincția Academiei Franceze.

Punctul culminant al carierei sale scriitoricești va fi reprezentat de romanul Le Perroquet Vert (Papagalul verde), publicat în 1924: povestea exilului unei familii de ruși, în timpul Primului Război Mondial, are un puternic substrat autobiografic. Scriitoarea va rememora atât moartea fratelui mai mare, cât și refuzul tatălui de a-i cumpăra un papagal verde, considerat simbol al bucuriei și al speranței.

Elementul autobiografic se află la mare cinste în opera Marthei Bibescu: întâlnirile repetate cu scriitorul francez Marcel Proust sunt povestite în volumul Au bal avec M. Proust (La bal cu Marcel Proust), din 1928. Corespondența cu abatele Mugnier o publică în La Vie d’une amitié (Viața unei prietenii…), evocă personalități ale caselor regale și imperiale din România, Anglia, Rusia și Germania. Le dedică monografii lui Winston Churchill și generalului de Gaulle. Scrie versuri, eseuri și însemnări de călătorie, iar în publicațiile de tip foileton semnează cu pseudonimul Lucile Decaux. De-a lungul vieții, se va impune atât prin ținuta distinsă, cât și prin inteligența vie în cercurile și saloanele frecventate de monarhi, conducători de stat, oameni politici, de știință și artiști.

Primește în dar de la soțul său conacul de la Posada și palatul de la Mogoșoaia, ctitorit de Constantin Brâncoveanu; se va implica trup și suflet în restaurarea acestuia din urmă, pentru ca apoi, să-i populeze salonul cu personalități precum Cella Delavrancea, Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Paul Boncour, Louis Barthou sau Paul Reynaud.

Distanța Paris-București este străbătută adesea din vagoanele Orient-Expresului, până în 1945, când se va stabili definitiv în capitala franceză, după moartea soțului său (2 iulie 1941). Ea va înceta din viață zece ani mai târziu. Va fi însă mereu cu sufletul alături de români, după cum ea însăși mărturisește în romanul Izvor, Țara sălciilor: Vreau să pun în cartea mea oamenii și ținutul meu natal pentru a-i face cunoscuți și altora. Vreau să surprind conturul și valoarea acestor lucruri care mi-au aparținut numai pentru că le-am iubit. 

Surse: Arllfb.be, Gerflint.fr, Noblesseetroyautes.com

Martha Bibescu, Jurnal politic, ianuarie 1939 - ianuarie 1941, Editura Politică, București, 1979.

Sursă fotografie: https://adevarul.ro