Profesori de comunicare și jurnaliști premiați la CelebriTime Awards 2025

Cele mai importante personalități ale anului 2025, profesioniști în domeniile lor de activitate, cu o carieră impresionantă, au fost premiate la Gala CelebriTime Awards 2025.

Profesorul universitar, Antonio Momoc, analist politic, autor și coordonator de cărți de comunicare la Editura Revistei Timpul și Meridiane Publishing, fost decan al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București (2020-2024), a primit premiul pentru Excelență în Educație Media și Comunicare Publică.

Antonio Momoc a fost premiat pentru rolul său inspirational în formarea unor generații de studenți care, astăzi, sunt nume importante în presă și în industriile comunicării. Îndrăgit și apreciat de tineri, a fost premiat de asociațiile studențești cu distincția „Profesor Tare”, la ediția a X-a a Galei Profesorului Bologna. Ca decan, a reformat FJSC, a modernizat sălile de curs și laboratoarele prin sponsorizări și a încheiat - pentu facultate - multiple parteneriate cu organizații media și companii private. A câștigat o bursă Fulbright și a ținut cursuri și conferințe la Universități din Statele Unite ale Americii.

„Într-o societate în care știrile despre profesori și jurnaliști care predomină spațiul mediatic sunt negative, gestul dumneavoastră de a premia dascăli și ziariști este unul de eleganță. Știrile despre profesori care hărțuiesc, jignesc sau abuzează nu sunt reprezentative pentru sistemul românesc de învățământ, chiar dacă dau această impresie. Cei mai mulți profesori își fac treaba cu responsabilitate, pe bani puțini, cu implicare, demnintate și din vocație. Profesorii care inspiră și influențează destine în școala românească nu sunt cei autoritari, aroganți sau duri, ci cei mai eleganți, mai competenți și mai generoși. Iar cei mai mulți dascăli sunt așa, deși nu vedem asta la televisor sau pe social media”, a spus Antonio Momoc în discursul său de acceptare al premiului pentru Excelență în Educație Media și Comunicare Publică.

În cadrul galei de premiere CelebriTime Awards 2025 au fost nominalizate 30 de personalități din diferite arii, care au o carieră remarcabilă. Vedete de televiziune, jurnaliști, regizori, actori, profesori universitari, medici, personalități din diferite domenii ale vieții publice au contribuit la succesul celui mai așteptat moment al verii, desfășurat în centrul Capitalei, la Sala Luceafărul, gazda multor evenimente de elită.

Câștigătorii CelebriTime AWARDS 2025:

Carmen Tănase a primit premiul pentru întreaga sa carieră în domeniul cinematografic.

Irina Margareta Nistor a fost premiată pentru întreaga sa contribuție de critic de film.

Antonio Momoc a fost premiat pentru Excelență în Educație Media și Comunicare.

Echipa Radio România 3net Florian Pittiș a fost premiată pentru cel mai longeviv și mai îndrăgit radio online din România.

Cristina Manea a fost premiată pentru întreaga sa carieră jurnalistică.

Florentina Opriș a fost premiată pentru promovarea unui stil de viață sănatos în cadrul emisiunii ,,Sport, dietă și o vedetă!”, difuzată pe Kanal D.

Echipa Vorbește Lumea, de la Pro TV, a fost premiată pentru succesul și parcursul emisiunii.

Lili Apostol a fost premiată pentru întreaga carieră în domeniul sportiv și media.

Mădălina Lambrinoc a fost premiată pentru întregul său parcurs în domeniul jurnalistic.

,,Prin cadrul galei CelebriTime Awards 2025 am dorit să premiem performanța din carieră a diferitelor personalități din România care au o carieră notabilă în domeniul profesat. De la regizori de film, producători, jurnaliști. până la profesori universitari, profesioniști din diferite domenii, am nominalizat în baza criteriului carieră de success și parcurs professional remarcabil", a declarat Daniela Sala Fofiu, owner CelebriTime Magazine și organizatoarea Galei CelebriTime Awards 2025.

Fotografiile de la eveniment au fost realizate de: Remus Nicolaescu, Gabriel Eftime, Florin Oreviceanu.

Publicat în Actualitate

Nicio persoană nu a recomandat încă

Recomandă acest articol

Categorii: Actualitate

Etichete: contribuitori

Răspunsuri

Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.

Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.

După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.

Autentifică-te