Rainer Maria Rilke

Ţi-am luat odată între palme 

faţa. Atunci a intrat și luna.

De nepătruns stau lucruri calme   

sub plânsul revărsat întruna.

Ca pe-un supus care stă liniștit

o țineam, și-aproape ca pe-un obiect

și totuși nu era nimic mai strâns la piept

care să-mi scape-atât de nesfârșit.

O, din inimile noastre, valuri

năvalnice împingem sus de tot,

către mici, superficiale maluri,

plăceri și istoviri – 

la urma urmei, cui le dăm cu tot?

Cuiva străin ce ne-a-nțeles greșit,

ah, celui care e de negăsit,

servilor lui ce ne-au înlănțuit,

ah, unor adieri care-au pierit,

și liniștii, care-a pierdut iar tot.

(din Poeme către noapte)

Traducere de Ioana Pârvulescu