REALITATE SAU ILUZIE ÎN PICTURA LUI ȘTEFAN COMAN

Nud fumând de Ștefan Coman. Senzația pe care o ai uitându-te la acest tablou e că femeia dezbrăcată ar fi învăluită, acoperită, ocrotită de propriul ei fum. Fumul de țigară ar fi noua ei haină. Plecând de aici, am putea vorbi și despre iluzii, fumul de țigară semnificând iluziile, iar de aici până la a spune că femeia din tablou e îmbrăcată în propriile ei iluzii și vise nu e decât un pas. Ceea ce te izbește în această lucrare e caracterul ei simbolic. Or, anume asta e una dintre mizele majore ale pictorului, pe care o decriptăm și în alte lucrări. 

Un puternic caracter simbolic are și acea lucrare în care o femeie fără chip și corp ține în mână o creangă, ale cărei frunze multicolore seamănă cu niște pene de păun. Din acea femeie ( noi presupunem că e o femeie, dar ar putea fi și un pictor) fără trăsături se mai vede doar mâna cu care ține creanga înverzită. Iar tocmai asta ne face să credem că și în această lucrare pictorul dezbate raportul dintre realitate și iluzii. 

De fapt, ce mai la deal, la vale, raportul dintre realitate și iluzii este una dintre temele centrale ale picturii lui Ștefan Coman.

 Pictorul ne zice explicit în multe dintre lucrările sale că omul este un produs al ciocnirii (sau întâlnirii) dintre realitate și iluzii. Același băiat – primul adolescent și al doilea copil - ne vorbește despre curgerea timpului, iar curgerea timpului amestecă realitatea cu iluzia, încât nu mai știm unde se termină una și unde începe cealaltă. Sau, altfel spus, unde se termină văzutul și unde începe nevăzutul.

 Are pictorul o lucrare unde o femeie care stă cu spatele la privitori, pe buza unui deal (sau pe marginea unei mese), este îmbrățișată de un înger. Un înger pe care nu-l vedem. Îi ghicim doar conturul vag și șters al aripilor și îi zărim mâinile albe pe spatele gol al fetei. De unde și tragem concluzia că o îmbrățișează. Iar aripile albe ne duc cu gândul la faptul că e un înger. Totuși, între cele două mâini ale sale există un puternic contrast: una e fioroasă și alta e delicată, una pare a fi al unui demon și alta a îngerului. Respectiv și această îmbrățișare pare a fi la granița dintre o îmbrățișare, o încleștare și o luptă. Veșnica luptă dintre realitate și iluzie, dintre văzut și nevăzut, dintre taină și cotidian, dintre lumea de aici și lumea de dincolo, dintre naivitate și sofisticărie, dintre inocență și raționalism. 

Tablourile acelea ale lui Ștefan Coman în care fețele unor femei sunt ascunse după niște frunze uriașe ilustrează aceeași temă, care dă unitate artei sale: contrastul (sau ciocnirea) dintre realitate și iluzie. Această temă pictorul o redă și prin culorile pe care le folosește: calde și reci, aspre și delicate, violente și moi, acestea susținând și întărind caracterul simbolic al artei sale. Fiecare tablou al său conține o surpriză, ceva ce nu te așteptai să vezi. Iar toate aceste lucruri luate împreună fac ca Ștefan Coman să fie unul dintre cei mai importanți pictori de azi. Nu doar din Chișinău!