"REPLICI BRODATE LA MAEŞTRI"

Design-ul textil în dialog cu patrimoniul Muzeului de Artă din Cluj-Napoca

Miercuri, 25 mai 2022, „Galeria Naţională” a Muzeului de Artă din Cluj-Napoca (MACN), s-a transformat, timp de câteva ore, într-un veritabil teren de explorare artistică pentru un grup de studenţi din anul II ai Universităţii de Artă şi Design (UAD), care studiază şi aprofundează domeniul creaţiei de modă şi a design-ului vestimentar.

Sub coordonarea prof. univ. dr. Ioana Antoniu, cu sprijinul şi consultanţa de specialitate a muzeografului Alexandra Sârbu, tinerii studenţi au devenit protagoniştii unei iniţieri în cercetarea documentară şi valorificarea patrimoniului artistic, cu scopul instituirii unui dialog fertil între broderia artistică ca parte a procesului de design textil şi creaţia marilor maeştri ai artei româneşti, bazat pe exemplaritatea şi valorile plastice ale unor opere de artă iconice din colecţiile instituţiei muzeale clujene. Acestea din urmă au făcut obiectul unor (re)interpretări şi (re)semnificări în cheie contemporană prin tehnici specifice artelor textile, devenind, astfel, pretextul unui exerciţiu conceptual-creativ insolit.

„Un traseu captivant sau un alt tip de trăire, explorare şi (re)descoperire a ambientului şi a operelor de artă care definesc fizionomia „Galeriei Naţionale” a muzeului nostru, a oferit, astăzi, reali stimuli experimentali şi imbolduri creative pentru un grup de studenţi din anul II de la Universitatea de Artă şi Design (UAD), specializarea «Modă – Design vestimentar», care şi-au dedicat câteva ore realizării fazei de documentare a temei de studiu «Replici brodate la maeştri». Abordată în cadrul cursului de profil «Dezvoltare de concept pentru design textil şi obiect textil», tema pune accent pe utilizarea corespunzătoare a metodologiilor de creaţie artistică şi design, uzând de argumentaţii şi conexiuni interdisciplinare”, preciza Alexandra Sârbu, muzeograf în cadrul MACN.

Întregul „protocol” procesual al demersului i-a purtat pe tinerii studenţi printr-o etapă consistentă de documentare (inclusiv, schiţe realizate în faţa originalelor prezente pe simezele „Galeriei Naţionale”), analize şi evaluări preliminare, urmată de practica de atelier, unde au realizat lucrări şi aplicaţii în încercarea de a stabili corespondenţe şi opera translaţii din limbajul specific artelor plastice (în special, cel pictural) în cel al artelor decorative şi al design-ului textil, cu o atenţie particulară acordată broderiei artistice.

Dezvoltată la iniţiativa prof. univ. dr. Ioana Antoniu, tema de studiu vine în completarea ariei curriculare şi a specializării alese, propunând, în esenţă, un punct de întâlnire şi interferenţă între domenii artistice distincte, ocazie cu care se cultivă intens şi conştientizarea unei alte faţete a spaţiului muzeal, după cum sublinia Alexandra Sârbu, care se reliefează acum ca „un câmp de investigaţie deosebit de rodnic şi o fabuloasă resursă creativă”.

Credite foto: Muzeul de Artă Cluj-Napoca

Publicat în Cultură, Arte vizuale

Nicio persoană nu a recomandat încă

Recomandă acest articol

Categorii: Cultură, Arte vizuale

Etichete: contribuitori

Răspunsuri

Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.

Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.

După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.

Autentifică-te