Simboluri arhetipale în designul contemporan ieșean

O expoziție personală intitulată ARHETIP a designerului Loredana Gașpar – UNAGE Iași însoțită sugestiv de lansarea propriei cărți „Simboluri românești decodificări și interpretări” a avut loc în perioada 3-10 martie 2023 la ” a UAPR- Filiala Iași, din str. Lăpușneanu. Lucrările expuse sunt prezentate într-un context contemporan, îmbogățite cu o puternică pledoarie pentru simbolistica românească. Exponatele aduc în atenția tuturor bogăția inepuizabilă a simbolurilor românești ce conțin în sine o putere deosebită de comunicare. Diversitatea obiectelor decorative, mobilier, corpuri de iluminat, panou luminos interactiv, jocuri și suveniruri dovedește creativitatea, profesionalismul și preocuparea designerului de peste un deceniu pentru acest subiect . Printre exponate se remarcă panourile care conțin o mostră textilă reprezentând reperul de grafică și tema cromatică utilizate în procesul de serigrafie a produselor textile pentru care sunt destinate (tricourile variate ca forme dar și pentru trăistuțe tradiționale sau alte articole vestimentare precum cardigane). Acestea sunt structurate astfel încât privitorul să ia contact vizual cu mostra textilă care ne prezintă un simbol stilizat, să vadă un obiect unde acest simbol a fost folosit în vechime apoi să observe varietatea de multiplicări a aceluiași simbol pe diferite piese vestimentare dar și reprezentări grafice diverse ale aceluiași simbol. Astfel motivele sunt actualizate și racordate spațiului vizual contemporan. Pe panouri sunt reprezentate simbolurile: pasărea, copacul vieții, păsări afrontate copacului vieții, floarea vieții, vârtelnița și inima. Obiectele de mobilier sunt creații formate din trei tipuri de exponate „Setul TIHNA Vieții”, „Setul DOR”, și „Masa NATIV”. De asemenea acestea sunt decorate cu simboluri românești reinterpretate. „Setul Tihna Vieții” este format dintr-un blat ce se rotește pe un cadru triunghiular și trei scăunele triunghiulare. Ea face trimitere la mesele rotunde cu trei picioare din gospodăria tradițional românească atât prin formă cât și prin dimensiune. Materialele folosite sunt lemn și MDF. Cromatica este naturală, a lemnului de fag iar modelul este vopsit cu alb. Simbolul face trimitere la nodul sacru care prin forma sa exterioară, asemănătoare unei stele cu opt colțuri, sugerează ideea de mișcare și expansiune, de viață ce se propagă continuu. Designerul afirmă: „Omul care șade la masă în tihnă invită trinitatea să i se alăture pentru binecuvântare, ceea ce în viziunea noastră a născut forma ei albă, triunghiulară. Perfecțiunea unei forme materiale este dependentă de golul ei non material, spiritual, unde își are sălașul esența ființării. Un acord între plin și gol, între triunghi și cerc, între culoare și non culoare. Nodul sacru este simbolul central ce accentuează această împletire de elemente, legând planul material de cel sacru. Tihna se naște atunci când omul atinge armonia și reușește menținerea ei”.
Ansamblu mobilier, setul Tihna vieții și setul Dor

Asemănătoare ca formă și materiale utilizate dar mai mare ca dimensiuni este masa din „Setul DOR”. Simbolul existent face trimitere la trecerea timpului prin vârtelnița existentă în mijloc iar prin cele două seturi de axe în cruce informația se propagă în unde sau prin conștientizarea lui aici/acum în cazul X-urilor. „Masa NATIV” are înălțimea mai mare, asemeni unei mese obișnuite. Decorul este format de floarea vieții, un simbol potrivit pentru o astfel de piesă de mobilier deoarece hrana primește influxurile simbolului și astfel ea este restructurată la nivel molecular.

Corpuri de iluminat „Lampă TAINA”, „Lampă NOI”, „Lampă VĂZDUH”

Corpurile de iluminat pot lumina orice spațiu, dar aceste creații pot aduce lumina fizic, cât și spiritual omului. Ele sunt numite de către designer „Lampă NOI”, „Lampă TAINA”, „Lampă VAZDUH”. Lampa Noi este o trimitere la un alt obiect decorativ numit Familia divină însă, de această dată, principiul feminin și cel masculin stau spate în spate, antagonic iar aureola tubului de neon le potențează ideea de divin ducând cu gândul la aureola sfinților. Lampa Taina este o trimitere la pristolnic care, prin X-ul format pe mijloc, face privitorul să conștientizeze clipa prezentă, unică și nerepetabilă. Lampa Văzduh prin decorul creat sugerează ideea de urcare în planul divin conferit de abajur.

Imagine panoul interactiv Copacul vieții 
Familia DIVINĂ

Panoul decorativ „Copacul vieții” este realizat din placaj și benzi LED, oferind astfel posibilitatea de interacțiune a publicului cu acesta. Senzorii de prezență și cei tactili permit schimbarea cromaticii arborelui și a păsărilor. Designerul afirmă: „Prin acest panou decorativ publicul poate să conștientizeze că noi oamenii prin energia, gândurile și faptele noastre influențăm lumea din acest plan și fluxuri ale acestor energii trec și în planul divin creând noi posibilități”.

Obiectul decorativ „Familia DIVINĂ” vorbește de principiile masculin și feminin, din care fiecare din noi suntem formați, iar partea superioară este realizată din floarea și sămânța vieții ce prin principiile geometriei sacre acționează asupra celulei umane și o restructurează. Pasărea albă de pe cap simbolizează grația divină ce acționează și determină ca fluxuri energetice să ducă la acțiune și determinare. Designerul afirmă: „Principiul masculin și principiul feminin din care toate s-au născut, o alchimie divină din care omul a fost creat, învăluit în emoție și adâncă simțire. Familia divină era pusă de țăranul român la capul patului în semn de amintire a originii lui divine dar și ca protecție împotriva forțelor necurate care mai vizitează omul în timpul somnului”. Puzzle-ul magnetic „Traistă cu isprăvi” este prezent în patru variante diferite, fiecare oferind până la șaisprezece posibilități diferite de combinare și de formare a unor simboluri ce se regăsesc în motivele străbune. Suvenirurile din lemn sunt stilizări ale unor case din diverse zone ale țării, iar cele din placaj sunt stilizări de păsări diverse (cocoș, măiastră și ciocârlie).
Puzzle magnetic
Imagini obiecte decorative 
Cartea „Simboluri românești decodificări și interpretări”

Este important să accentuăm ideea de originalitate a expoziției, documentarea acesteia cât și apropierea față de spiritul publicului realizată de designerul Loredana Gașpar. Cartea lansată în cadrul expoziției evidențiază o plajă largă de simboluri românești, pe care aceasta le-a studiat în detaliu, creând un ansamblu de informații documentat, tratat ce poate fi util artiștilor, designerilor, arhitecților dar și tuturor pasionaților de această tematică. Cartea, prin conținutul ei, ne îndrumă spre redobândirea încrederii în tezaurul românesc și conștientizarea valorii inestimabile a acestuia. O astfel de abordare expozițională este remarcabilă în contextul artelor vizuale contemporane, subliniind ideea subliniind ideea că designul nu doar că devine o parte a vieții noastre, dar ne invită și la o examinare conștientă și preliminară a realității care ne înconjoară mereu.

Publicat în Cultură, Arte vizuale

Nicio persoană nu a recomandat încă

Recomandă acest articol

Categorii: Cultură, Arte vizuale

Etichete: contribuitori

Răspunsuri

Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.

Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.

După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.

Autentifică-te