Timpul – 150 de ani de la fondare

Anul acesta se împlinesc 150 de ani de la înființarea ziarului Timpul. În 1876, un grup de importanți oameni de cultură, unii dintre ei și politicieni, cei mai mulți provenind din celebra Societate Junimea, au avut inițiativa lansării unei noi publicații: Titu Maiorescu, Lascăr Catargiu, Vasile Pogor, Th. Rosetti, Mihai Eminescu etc. Publicația s-a bucurat în epocă de cel mai înalt prestigiu, ea imprimînd, asemenea Junimii, o direcție nouă, modernă, întregii noastre culturi și societății în ansamblu, definindu-se prin spiritul ei critic apăsat și, în ceea ce privește literatura și artele, prin primatul valorii estetice. Din epocă, ne-a rămas una dintre cele mai importante polemici din cultura noastră, cea dintre Maiorescu și Gherea, primul promotor al artei pure, celălalt al celei cu tendință. Atunci a cîștigat Maiorescu, Gherea și-a luat revanșa, din păcate, în condițiile cenzurii și îndrumării ideologice de după al Doilea Război Mondial. Abia după '90, lucrurile au evoluat spre acceptarea unui pluralism valoric, opera fiind un cumul de valori, iar valoarea estetică deținînd primatul atunci cînd discutăm opera din punct de vedere artistic.

Dar să revenim la Timpul. Din 1876 pînă în 1883, conducătorul publicației, care pe atunci se numea prim-redactor, a fost marele poet Mihai Eminescu. Alături de el au mai lucrat și publicat alți mari oameni de cultură ai vremii, reprezentanți de seamă ai culturii române, unii dintre ei din grupul „marilor clasici”: Ioan Slavici, I. L. Caragiale, Titu Maiorescu, Vasile Alecsandri, Al. Odobescu, Al. Macedonski, I. Creangă, Iacob Negruzzi, Nicolae Gane (primar și prefect de Iași), Ion Ghica, Eugeniu Carada (fondatorul Băncii Naționale a României), Lascăr Catargiu, V. Pogor (primar și prefect de Iași), Duiliu Zamfirescu, Th. Rosetti etc.

În 1884, odată cu fuziunea conservatorilor cu „liberalii sinceri”, publicația dispare, apoi reapare, urmînd să fie iarăși abandonată pentru o lungă perioadă, începînd cu 1890. Dar titlul era atrăgător și cunoscut, astfel încît, în 1910, un grup de scriitori și intelectuali ieșeni, grupați în jurul marelui istoric A. D. Xenopol, l-au reluat pentru o revistă de atitudine culturală care a apărut pînă în 1916. Asemenea ziarului, revista s-a evidențiat ca o importantă tribună de exercitare a spiritului critic. O revistă foarte importantă în epocă, nu doar pentru ieșeni, pentru că era deschisă colaboratorilor și publicului din întreaga țară; aș spune că e regretabil faptul că în biblioteci nu se găsesc decît o parte din numerele apărute.

În interbelic au apărut cîteva serii ale ziarului Timpul care, fără a se bucura de gloria anilor de început, era o publicație serioasă, cîștigând aprecierea publicului. Ca un fapt divers, la una dintre ultimele serii, viitorul mare scriitor Marin Preda a fost corector și a publicat articole. În 1948, publicația a căzut victimă cenzurii comuniste.

În 1990, Timpul a fost relansat ca săptămînal cultural, devenit lunar în august 1993, cînd am sosit eu prima oară la conducerea revistei. M-am străduit în toți acești ani să respect, în linii mari, programul înaintașilor, desigur, adus la zi, pentru că nici vremurile nu au stat pe loc! Nu am gîndit prezența mea în redacție ca pe o funcție de conducere, nu m-am simțit nici „împăratul Japoniei”, nici un fel de guvernator, ci un coleg (probabil) cu mai multă experiență, care a muncit alături de ceilalți. Și mereu m-am gîndit că am două datorii, una față de prezent, de cultura și viața socială vie, alta față ce cei de dinaintea noastră. Din acest motiv cred că pot afirma că ne înscriem în această triplă tradiție – a Junimii, a ziarului Timpul și a revistei de la 1910... Prin toate trece firul roșu al spiritului critic și nădejdea mea este că acesta nu va dispărea odată cu noi...