Folclorul este format din operele artistice orale, create sau însușite de masele largi

Ce este folclorul?

În decursul istoriei, poporul român, ca și celelalte popoare a creat și continuă să creeze o bogată și interesantă poezie orală: basme, balade, doine, cântece în legătură cu rituri legate de anotimp sau de viața familială, lucrări cu caracter dramatic, ghicitori, proverbe, zicători etc. Operele acestea se transmit din generație în generație și circulă de la unul la altul, nu în scris, ci pe cale orală, pe bază de memorizare. Cuvântul folclor (folc - popor și lore - înțelepciune, cunoaștere), înseamnă "înțelepciunea poporului", deci în general, tot ceea ce a creat poporul și în special creațiile sale literare.

Caracterele generale ale folclorului

Din definiția dată rezultă următoarele caractere generale ale folclorului: caracterul său popular, care privește în primul rând conținutul folclorului; caracterul său artistic, care constă în unitatea dintre conținutul și forma operelor folclorice; plămădirea lui în masele largi, caracter care indică faptul că folclorul izvorăște din viața poporului; caracterul său oral care indică mijloacele și modul de manifestare al operelor folclorice.

Deosebiri dintre folclor și literatura scrisă

Există cazuri în care creațiile literare scrise ajung să pătrundă în popor. Se poate întâmpla ca o operă literară scrisă să fie învățată pe de rost și comunicată oral, dar poate fi și invers, ca o operă folclorică să fie culeasă și tipărită. Dar, pentru literatura scrisă nu sunt esențiale memorizarea și transmiterea orală, iar pentru folclor transcrierea sau tipărirea constituie simple accidente, nu decurg din proprietățile esențiale ale operei folclorice.

Însemnătatea folclorului

Folclorul are o întreită însemnătate: științifică, educativă și artistică. Oglindind direct și foarte clar viața și năzuințele, interesele progresiste ale poporului, folclorul constituie un prețios document istoric. Valoarea ideologică și educativă a folclorului este deasemeni foarte mare. Căci folclorul nu este numai o moștenire culturală a trecutului, ci și o realitate vie a zilelor noastre. Valoarea artistică a folclorului este indisolubil legată de cea științifică și educativă, căci ea se bazează pe unitatea dintre conținut și formă, pe oglindirea în imagini artistice a vieții și năzuințelor poporului.

Folclorul românesc

Folclorul românesc este foarte bogat și îl întâlnim în toate zonele țării noastre. Descântecele și vrăjile, prezicerile și ghicitul au apărut încă înaintea împărțirii societații omenești în clase și reprezintă acele creații populare, cărora li se acordă proprietatea de magie. Cântecele legate de rituri calendaristice sunt cele legate de anotimp. Cântecele în legătură cu rituri privitoare la viața de familie sunt: bocetele (deplângerea unui membru din familie), orație de nuntă (povestea miresei și a mirelui). Ghicitoarea este un joc secret, descrierea se face cu ajutorul diferitelor obiecte asemănătoare sau fenomene care l-ar putea caracteriza. Proverbele și zicătorile sunt expresii artistice concise, invariabile, care, sub forma imaginii, caută să adâncească înțelesul ideii la care se referă. Basmele sau poveștile sunt denumite acele creații artistice orale în proză care au un subiect închipuit și au scopul de a distra sau a îndruma pe ascultători. Baladele populare sunt niște cântece epice cu conținut eroic, fantastic sau din viața de toate zilele. Poezia lirică populară exprimă frământările, sentimentele, starea de spirit, în diferite cântece ale poporului nostru. Strigăturile și horele pun accentul pe satiră socială. Operele dramatice populare au drept scop interpretarea lor teatrală, cu sau fără scenă. A existat și un folclor muncitoresc, dar nu a fost studiat niciodată în țara noastră, era socotit drept un produs al mahalalei. Doina înfățișează condițiile de viață ale țărănimii, cumplita ei exploatare și lupta împotriva naturii. Exemplu de doină:

Cântecul doinei

Doină, doină, cântec dulce!/Când te-aud, nu m-aș mai duce;/Doină, Doină, viers cu foc!/Când răsuni, eu stau pe loc.

Vine iarna viscoloasă;/Ei cânt doina-nchis în casă./De-mi mai mângâi zilele,/Zilele și nopțile./Bate vânt de primăvară:/Eu cânt doina pe afară,/De mă-ngân cu florile/Și privighetorile.

Frunza-n codru cât învie,/Doina cânt de voinicie:/Cade frunza jos în vale/Eu cânt doina cea de jale.

Categorie: Folclor-Cultură