Timpul sacru. Sărbătorile de altădată - Coacerea grâului și Sfinții...mărunți ( 10-19 iunie)

MOTTO:  „ Toate sărbătorile îngrașă.”

 În fiecare an, în perioada 10-19 iunie, mai ales în Moldova, erau ținute o seamă de sărbători pentru împârguirea (datul în pârg!) și coacerea grâului și orzului. Astfel pe 10 iunie poporul îl serba pe Timotei, pe 11 iunie pe Vartolomei, pe 12 iunie pe Onufrie, pe 13 iunie pe  Elisei, iar uneori, pe 19 iunie pe Iuda. În timp, acești sfinți au ajuns să fie numiți „mărunți”, explicația ținând de reformarea calendarului, prin trecerea la stilul nou în anul 1924; în aceste condiții, importanța sfinților aminti mai sus a scăzut foarte mult, vremea efectivă a coacerii grâului „deplasându-se” brusc cu circa două săptămâni mai târziu.

Sute de ani „sarcina” principală a acestor sfinți era aceea de a „băga” bob spicului de grâu și orz și de a fertiliza holdele semănate. Bineînțeles, zilele consacrate „sfinților mărunți” trebuiau cinstite prin nelucrare, altfel grâu nu se  mai coace. Oamenii știau că dacă îndrăznesc să lucreze îi așteaptă hale (furtuni mari însoțite de piatră și grindină, la secerat văzând că grâul are spicul sec). Cei care nu voiau ca viermii să le strice curechiul aveau grijă să păzească mai ales ziua Sfântului Onufrie, această zi numită și  Sărbătoarea Șoarecilor se ținea pe 12 iunie, oameni considerau că sărbătorind această zi va fi „belșug în câmp”. La Sfântul Onufrie, încheind-se practic  primăvara.

Cea mai importantă zi din acest ciclu era cea a Sfântului Vartolomei, zi numită și Vârtolomei. Pe stil vechi,  în această zi cade solstițiu de vară, ziua fiind socotită prag sau hotar între anotimpuri. Se spune că acum vara se întoarce cu fața spre iarnă, lumina zilei și căldura scăzând puțin câte puțin, în pădure frunza se răsucește pe alun, plop și tei, pregătindu-se să cadă, în timp ce cucul, la exact trei luni de la echinocțiul de primăvară, se zice că se îneacă cu un bob de  orz, indicând astfel timpul bun pentru începerea cositului. De la Vartolomei porumbul crește ca „smuls din pământ”, tot de acum începându-se numărarea zilelor pentru a afla vremea favorabilă semănatului grâului de toamnă.

Ziua de 11 iunie mai era numită și Sărbătoarea Grâului,  crezându-se că din această zi începe să se usuce sau să pocnească rădăcina grâului ș să se coacă bobul în spic. Prin sate se auzea des  spunându-se că „grâul are și el o sărbătoare” și ar fi mare păcat să lucrezi acum.  Această sărbătoare era anunțată și pe cer, prin răsăritul Găinușei cu pui (Pleiadele, sau Cloșca cu pui, sau 7 surori, un roi stelar cu  7 stele mai mari), ciobanii mai ales, ținând tare mult să o vadă răsărind prima oară, crezând că le va merge bine la oi.

 Așadar, aceste cinci zile au fost sărbători importante până la începutul veacului trecut, comunitățile arhaice românești socotindu-le „barometrele” care anunțau în special coacerea grâului și a orzului. O dată cu rămânerea în urmă a calendarului iulian (stilul vechi) față de timpul astronomic exact,  aceste sărbători au devenit zile aproape obișnuite, sfinții care le patronau începând să fie socotiți ... mărunți!

 DRAGOMIR  VLONGA           -   ALBA  IULIA -             07. 06. 2023.