Timpul care prinde formă în 3daysofdesign, Copenhaga 2025

               3daysofdesign nu e un festival. E o pulsație colectivă, o stare extinsă a orașului care învață să respire altfel. În iunie 2025, Copenhaga n-a fost doar gazda unui eveniment, ci partenerul viu al unui ritual contemporan în care designul devine mod de a gândi, simți, locui. Timp de trei zile, piețele, podurile, vitrinele și interioarele au vibrat într-un registru comun, unde obiectul nu mai era produs, ci propoziție. Trecerea de la edițiile inițiale (restrânse, intime, aproape tăcute) la efervescența de acum e un indicator al modului în care designul scandinav s-a globalizat fără a-și pierde rădăcinile. Lansat în 2013, 3daysofdesign a crescut dintr-un eveniment de nișă într-o platformă internațională, ajungând în 2025 la peste 470 de expozanți și 730 de evenimente. Iar această creștere nu s-a tradus în aglomerație, ci în coerență.

                    Tema „Keep It Real” a fost mai mult decât o deviză a fost o exigență. Într-un prezent dominat de simulări, promisiuni vizuale și estetici decorative, acest apel la real s-a simțit aproape radical. Realul a fost privit ca relație sinceră cu materialul, cu mediul, cu utilizatorul. Nu o revenire la „tradiție”, ci o întoarcere la esență: la rost, la intenție, la durabil. Dar poate că adevărata temă n-a fost declarată, ci simțită: intimitatea. Designul a devenit confesiune tăcută, un mod de a apropia lucrurile de oameni, nu doar în termeni funcționali, ci emoționali. Spațiile nu au fost gândite să impresioneze, ci să aline. Obiectele nu au strigat, ci au șoptit. Fiecare vitrină părea o poezie a simplității cu rime din lemn, liniște, sticlă mată și umbre delicate.

                Identitatea vizuală semnată de Andreas Samuelsson (tema vizuală din acest an este a artistului suedez care folosește linii, forme și suprafețe pentru a surprinde esența ideilor) a fost o prelungire naturală a acestei idei. Grafica lui cu linii clare, forme organice, accente naive a păstrat aerul de copilărie lucidă, făcându-și loc discret dar hotărât în spațiul urban. A funcționat nu doar ca ghid vizual, ci ca o poveste care lega între ele punctele de pe hartă. Festivalul nu s-a desfășurat într-un singur loc, ci în întreaga capitală daneză. De la showroom-uri din port și galerii ascunse în clădiri industriale, până la poduri, piețe, hoteluri și cafenele care deveneau temporar scene pentru obiecte gândite cu responsabilitate. Orașul nu a fost decor, ci co-autor. În el, designul a fost trăit, nu doar vizitat.

                       Designul nu s-a lăsat fotografiat ușor. Nu a fost despre contururi spectaculoase, ci despre întâlniri lente. Tekla a învelit spațiul în țesături moi, lumină caldă și tăcere, cădeau ca o amintire bună. MycoWorks a adus în scenă un material viu, pielea din miceliu („o piele care respiră”) se regenerează și povestește viitoruri, spunând fără vorbe că altfel e posibil. Kvadrat a construit punți între natural și artificial cu texturi stratificate, culori neutre, naturale și detalii care chemau la atingere, nu doar la privit. Materialul era poezie: strat peste strat, ca o carte pe care o parcurgi nu cu ochiul, ci cu palma. DAC a oferit o experiență de arhitectură în care granițele dintre învățare și emoție se dizolvau. Acolo, podeaua devenea discurs, iar lumina interogație, un eseu vizual despre viitor nu linear, ci circular, intuitiv, viu. Designul nu s-a lăsat prins în fotografie. Nu s-a arătat dintr-o dată, ci s-a apropiat încet, ca o respirație în spatele ușii. A fost despre atingere, despre miros, despre cum se schimbă lumina când un material e așezat cu grijă în spațiu. A fost despre detaliu, nu despre spectacol, unele spații s-au deschis ca niște pagini de jurnal iar altele au cerut tăcere. Obiectele nu mai erau centre, erau pretexte. Declanșatoare de gânduri, senzații, întrebări. Atingerea devenise gest politic, textura formă de memorie, liniștea o alegere.

       Marimekko x Vaarnii a adus laolaltă forța brută și culoarea viscerală, într-o geometrie care dansa. Colaborările au fost momente de sinteză. Marimekko x Vaarnii a îmbinat forța lemnului brut cu ludicul grafic, într-un dialog între Nordul tăcut și Sudul decorativ.

           Gubi a reușit să creeze o reverberație a memoriei: piese clasice nu expuse ca relicve, ci reinterpretate cu delicatețea unei amintiri reale. Astfel a oferit o lecție de memorie stilizată piese clasice aduse în prezent cu o reverență subtilă, fără nostalgie forțată.

            Spațiile alternative, precum Other Circle, au funcționat ca ateliere deschise ale viitorului. Acolo, fragilitatea era o resursă, tinerii designeri nu promiteau produse, ci ipoteze: despre cum locuim, despre cum ne întâlnim, despre cum putem construi fără a epuiza. Vocile emergente și-au făcut auzită prezența cu gesturi curajoase, adesea fragile, dar pline de substanță. Obiectele nu își cereau locul, ci propuneau alte reguli de a locui, a consuma, a fi împreună.

           O echipă din România a trăit această experiență care a însemnat mai mult decât o simplă prezență într-un context internațional, a fost o călătorie prin sensuri, forme și valori. Reprezentanții Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, din cadrul Facultății de Arte Vizuale și Design, specializarea Design Grafic, Conf. univ. dr. Silviu Buraga, Conf. univ. dr. Loredana Gașpar, Lector univ. dr. Alexandra Ghioc, Lector univ. dr. Radu Carnariu, asistent univ. Andrei Lazăr și asistent univ. Mihai Gâdei împreună cu studenții, au trăit o reconectare profundă cu valorile reale ale designului. Empatia, claritatea și sustenabilitatea nu au fost doar concepte rostite, ci trăite în mod direct, în spații care au deschis dialoguri sincere și vii. A fost o întâlnire între generații, dar și între ritmuri diferite de a simți și înțelege lumea, toate puse în mișcare de un context care a vorbit nu doar despre design, ci despre umanitate.

                  Ce a rămas după? Nu o selecție de obiecte preferate, ci o dispoziție interioară. 3daysofdesign 2025 nu a fost despre ce s-a văzut, ci despre cum a fost simțit. Despre spațiile unde nimeni nu vindea, ci doar arăta, invita, lăsa lucrurile să respire. „Keep It Real” s-a tradus în gesturi, nu în concepte. În materiale tăcute, în texturi care îți rămâneau pe piele, în conversații începute între pereți și continuate pe stradă. A fost, dincolo de toate, o formă de empatie materializată, un festival care nu s-a încheiat când s-au stins luminile, ci continuă să pulseze în modurile în care ne uităm acum la lucruri, la forme, la ceilalți.

               A fost design? Da. Dar mai ales, a fost viață gândită altfel.

https://www.3daysofdesign.dk/exhibitions