Evocări despre Timpul care nu mai este

Nicolae Roibu: „TIMPUL a fost la vremea sa o școală bună de junalism. Când am venit la „Timpul” aveam o șoală de jurnalism de mai bine de două decenii. Eram jurnalist deja format. La „Timpul” am activat pe domeniul cultural. Am primit premiul „Mărul de aur”. Am avut colegi buni: Gheorghe Budeanu, Sorina Ștefârță ș.a. Constantin Tănase a fost un ziarist talentat, dar care a avut și multe păcate lumești. Mai mult nu pot spune nimic spre el”.

Gheorghe Budeanu: „În acele vremuri sărace, dar și vitrege din punct de vedere politic, noi, ziariștii activi încă din anii de mișcare națională, lucram mult pentru democratizarea societății și promovarea adevărului istoric despre soarta românilor din stânga Prutului. Știm că acest lucru poate fi făcut doar cu ajutorul unei prese libere, ceea ce ne-a înaripat mereu, ne-a făcut să muncim zilnic, inclusiv duminica, până seara târziu. Puneam accentul pe știrea zilei, pe subiecte care prezintă interes pentru masele largi de cititori, inclusiv cei din zonele rurale îndepărtate. Astf, el, în scurt timp, am făcut ca publicația TIMPUL să fie cea mai vestită în societate, dar și cea mai influentă. Lumea se abona sau cumpăra TIMPUL, știind că numai din paginile lui poți afla adevărul. Anume promovarea adevărului, democratizarea societății și statornicirea presei libere au fost idealurile ziariștilor de la TIMPUL”.
Publicat în Fără categorie
Nicio persoană nu a recomandat încă
Recomandă acest articolCategorii: Fără categorie
Răspunsuri
Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.
Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.
După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.