Maria TOACĂ: ,,I-A UNIT LA CERNĂUȚI ”MICA UNIRE” DE LA IAȘI”

Dacă nu veneau aceste zile apocaliptice, niciodată nu mi-ar fi trecut prin cap să scriu despre prietenia dintre doi bărbați –românul Iurie Levcic, președintele Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti, și ucraineanul Ruslan Domnițak, președintele Consiliului raional Cernăuți. Alte subiecte mă obsedau, toate găsindu-și expresie în acele câteva rânduri din Scrisoarea III de Mihai Eminescu: ”Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul...”. Sărăcia, și nevoile țineau de pâinea pentru suflet, de limba maternă și valorile noastre identitare. Acum, în focul infernal ce ne amenință, a bătut ceasul unor povești ce aștern punți între neamuri. Și mă gândesc că altfel am fi trăit până acum dacă am fi avut mai multe sau măcar să fi fost mai intens popularizate cele care există... Dar în pofida a tot ce a fost, românii de aici și de dincolo de frontieră manifestă în aceste zile o deschidere extraordinară, compasiune și iubire creștină mișcătoare până la lacrimi față de refugiații din Kiev, din alte mari centre ale Ucrainei. Urmăresc afluxul lor prin vama de la Siret (câte 10 mii de persoane pe zi), impresionată de ospitalitatea, buna credință, dragostea de aproapele, calități care întotdeauna au fost ale românului. 

Ca preludiu la rândurile ce urmează voi reproduce un crâmpei din interviul acordat de Consulul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu Agenției AGERPRES. După evacuarea Ambasadei României din Kiev, rezolvarea tuturor problemelor au rămas în seama misiunii diplomatice de la Cernăuți:"Autorităţile române au răspuns extraordinar, sunt foarte impresionaţi ucrainenii de ceea ce a făcut România şi cum a putut să răspundă la toată problematica cu care se confruntă Ucraina. Oamenii au un respect deosebit pentru noi, am primit foarte multe aprecieri că am rămas în regiune. Consulatul General al României la Cernăuţi este activ 24 de ore din 24, având în vedere contextul în care se află Ucraina. Noi suntem cu toată misiunea diplomatică la datorie. Încercăm să facem faţă tuturor cererilor care ne sunt adresate de către români, de către autorităţile ucrainene, pentru că, în momentul de faţă, nu ne confruntăm numai cu problemele comunităţii româneşti şi ale etnicilor români, ci ne confruntăm cu o schimbare majoră la nivelul întregilor autorităţi ale Ucrainei. Aici, în regiune, dar şi în întreaga Ucraina s-a transformat Administraţia Regională de Stat în Comandament Militar, adică ea de fapt este numită Administraţia Militară din regiunea Cernăuţi. Aşa au fost făcute toate administraţiile regionale, iar ele au putere supremă în ceea ce priveşte deciziile la nivel regional. Primăria, Consiliul Regional, Consiliul Raional nu mai au putere, pentru că au fost preluate de Administraţia Militară. Noi încercăm să colaborăm cu această administraţie militară, colaborăm foarte bine, ţinem strâns legătura, tocmai pentru a rezolva toate problemele cu care se confruntă regiunea, mai ales că aici este cea mai mare comunitate românească de graniţă din Ucraina. Noi avem foarte mulţi etnici români care sună la consulat, sunt speriaţi, încearcă să treacă în România, foarte mulţi nu au avut documente şi încercăm să facem faţă. Am avut foarte multe întâlniri cu Administraţia Militară, am rezolvat problemele de la frontieră. Chiar astăzi (joi, 3 martie) am fost personal până în frontieră şi coada de maşini, rândul de maşini este de patru kilometri, oamenii nu mai trec pe jos. Ieri am avut o discuţie cu domnul Osaciuc (Serghei Osaciuc, şeful Administraţiei Militare de Stat Cernăuţi - n.r.) şi l-am rugat să organizeze refugiaţii din satele din regiune şi din satele româneşti. Sunt foarte mulţi refugiaţi veniţi din zonele afectate de bombardament şi sunt cazaţi o mare parte în comunitatea românească”.

Ce zile frumoase am avut la Cernăuți alături de doamna Consul General al României până la acest îngrozitor coșmar. Mă opresc la cea mai apropiată, 24 ianuarie, zi, unificatoare de spirite cu dragoste românească, sărbătorită al șaselea an la Centrul Bucovinean de Artă, condus de Iurie Levcic. Patria istorică a fost cu noi prin prezența Consulului General al României la Cernăuți, a unei delegații din județul Satu Mare în frunte cu primarul orașului Ardud Ovidiu Marius Duma. Pentru toți, dar mai mult pentru oaspeții ucraineni s-au revărsat din inimă cuvintele doamnei Irina Loredana Stănculescu: „Sunt încântată să fiu alături de dumneavoastră. Să ne bucurăm împreună de această sărbătoare, cu pace, liniște și dragoste frățească, așternând punți între România și Ucraina. Să dăm frumos mână cu mână, să mergem împreună mai departe, căci ne dorim să construim lucruri bune. Suntem alături de poporul ucrainean în pledoaria pentru pace, înțelegem teama fiecărui om în aceste zile tensionate pentru Ucraina, dar sperăm să avem un an binecuvântat, să fim cu Dumnezeu în suflet. Mulțumim pentru această zi minunată, dăruită de Dumneavoastră mie și României”. Aceste momente de la 24 ianuarie au arătat încă o dată abilitatea șefei misiunii diplomatice române de a găsi limbă comună cu autoritățile locale, îndeosebi cu președintele Consiliului raional Cernăuți, Ruslan Domnițac, prezent la sărbătoare. Cu un an în urmă, la 24 ianuarie 2021, dumneaei a pus temelia prieteniei primarului Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, cu ucraineanul Ruslan Domnițak. ”Ne-a unit Mica Unire”, astfel a rămas înscris în cronica frăției lor. Fiind de-o seamă şi având acelaşi certificat de botez (privilegiul domnitorului Alexandru cel Bun), aceste două orașe, atât de importante pentru români, nu puteau să nu fie împreună. Împreună sunt și în aceste zile de mare încercare pentru poporul ucrainean, Iașul fiind printre principalele orașe din România care primește valul de refugiați din Ucraina.

Dar să revin de unde am pornit. Iurie Levcic și Ruslan Domnițak sunt cam de aceeași vârstă. Îi unește și dragostea pentru muzică, ambii absolvind Liceul de artă din Cernăuți. S-au cunoscut la prima ședință a Consiliului raional Cernăuți, în decembrie 2020. Se știau din vedere de mai demult, din anii când Iurie era un simplu funcționar la vama de la Mămăliga, iar Ruslan lucra ca polițist la căile ferate. De atunci a curs multă apă pe Prut. De la simplu locotenent Ruslan Domnițak a avansat în gradul de colonel, și-a susținut teza de doctor în drept, iar acum, după reforma administrativă, conduce cel mai mare raion din regiune, cu un număr considerabil de etnici români. Născut într-o localitate din raionul Secureni, aproape de Moldova, limba română nu-i este străină. Iar relațiile cu Iașul, apropierea de consilierii români, îndeosebi atașamentul față de ”copiii” lui Iurie Levcic l-au determinat să învețe cu mult drag limba română. Când spun ”copiii lui Levcic” nu-i am în vedere pe fiul și fiica sa, ci pe cei mai mult de o sută de românași care frecventează Școala populară de Artă ”Ciprian Porumbescu”, de pe lângă centrul fondat și condus de el. Sufletul românesc e la el acasă în spațiul acestui centru prin cântările patriotice ale copiilor din ansamblul ”Perla”, și celor care și-au luat de aici zborul, cum sunt interpreții de muzică populară Grigore Gherman și Ilie Caraș, talentata discipolă Ana-Maria Calancea, deținătoarea de curând a Trofeului ”Palmierul de aur” la un concurs din Dubai. Pe unde numai nu au ajuns, devenind cunoscuți, copiii crescuți la această școală de artă! Dar mai important decât orice trofeu e simțul național ce se altoiește aici în inimile lor tinere. Or, cei care cântă ”Suntem urmașii Daciei creștine” sau ”Doamne, păzește-mi neamul, Doamne, păzește-mi Țara”, nu-și vor trăda nicicând valorile străbune, căci sămânța bună pretutindeni dă rod bun.

Anjagat în diverse proiecte transfrontaliere, Iurie Levcic își promovează și pe această cale tinerele talente crescute în pepiniera Școlii ”Ciprian Porumbescu”, facându-și cunoscuți discipolii departe de hotarele Ucrainei. Toate aceste, însă, au fost într-o altă viață, viața noastră de până la 24 februarie. Îndoliat ne-a găsit Mărțișorul, însângerate sunt aceste zile și nopți. N-a mai cântat ”Perla” lui Iurie Levcic Mărțișorului, așa cum întâmpinau micii artiști de fiecare dată primăvara, dăruind oamenilor întâlniți prin centrul Cernăuțiului simbolul românesc. Pe câțiva discipoli de-ai săi Iurie i-a îndreptat prin orașele din România, unde le ajută, ca translatori, refugiaților ucraineni. El face de gardă la gară, întâmpină trenurile cu lumea ce și-a părăsit casele, pe mulți îi ajută să-și găsească adăpost la prietenii și cunoscuții din România. În casa sa a primit o familie tânără cu un copilaș de 11 luni. N-are somn, nici odihnă, dar oricât i-ar fi de greu, durerea nu i se compară cu suferința prietenului Ruslan Domnițak, fiul căruia s-a înrolat în rândul apărătorilor, fără să aștepte ordinul de mobilizare. 

Publicat în Cultură, Literatură, Actualitate

Nicio persoană nu a recomandat încă

Recomandă acest articol

Răspunsuri

Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.

Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.

După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.

Autentifică-te