Îmblânzirea inorogilor la Librăria din Centru

În data de 8 octobrie, Librăria din Centru a găzduit evenimentul de „îmblânzilre a inorogilor” lui Bogdan Crețu, moderat de Emilian Gălaicu-Păun. Cu două zile înainte de lansare, autorul anunța prietenii din mediul online despre faptul că urmează să îmblânzească, potcovească și nu doar, inogorogii împreună cu Emilian Gălaicu-Păun, Nina Corcinschi, Oxana Gherman, Silviu Tabet și Gheorghe Erizanu. Și s-a întâmplat întocmai.

Nina Corcinschi a vorbit, în cadrul lansării, dinspre literatura ca exegeză, spre literatura ca ficțiune. Un studiu, de obicei, te obligă la o lectură crispată, cu reveniri, nu așa a fost, însă, cu lucrarea lui Bogdan Crețu. Nina Corcinschi a mărturisit că a știut, de la bun început, că lectura studiului Inorogul la porțile orientului semnată de Bogdan Crețu va fi una desfătătoare, căci el este un prozator care știe să îmbrace masiva sa erudiție într-un limbaj care captivează. Cartea se citește ca un roman. Prima parte răspunde la întrebarea: Cum îl citim pe Dimitri Cantemir. Nina Corcinsci a vorbit, de asemenea, despre importanța indicațiilor date de autor. Căci, așa cum omul antic gândea în alte paradigme, acestea sunt foarte importante și a recunoscut că dacă ar fi avut această carte mai devreme, ar fi scris un doctorat despre Cantemir.

Oxana Gherman a vorbit despre romanul Cornul inorogului. Lectura acestei cărți a prezentat-o drept una savuroasă, impresionată fiind, mai ales, de personajul care trăiește multiple metamorfoze de pe urma morții tatălui său. Un fiu care încearcă să umple un gol. Oxana Gheraman a mărturisit că s-a regăsit la nivelul modului de percepție a morții - nimic nu modifică mai mult raportul față de viață, decât gândul la moarte, iar moartea tatălui reprezintă în romanul lui Bogdan Crețu un motiv de a regândi viața pentru personajul principal. Oxana Gherman a subliniat, de asemenea, că nu știe dacă a mai îtâlnit la altcineva atât de sublim arătată relația dintre tată și fiul său, poate doar la Kafka. Impresionante sunt și femeile, pe care Oxana Gherman și le-a reprezentat în cheia unor simboluri: Ana - viața simplă, fără gust, Diana - conștiința artistică, Iza - destinul de artist. Moartea și femeile sunt omniprezente în roman.

Silviu Tabet a citit cartea cu ochi de istoric. Potrivit istoricului, Dimitrie Cantemir a avut foarte mare încredere în el, căci de nu ar fi avut, nu ar fi scris atâtea istorii pe urma cărora scriu urmașii și bine a făcut, căci inorogul învins tot inorog rămâne. Cartea i-a fost aproape de suflet, fiindcă prin multiplele simboluri folosite, Bogdan Crețu se apropie de Michel Pastoureau, care a deschis numeroase perspective pentru neinițiați. În simbolistia medievală nimic nu funcționează în afara contextului. Cartea lui Bogdan Crețu face lumină în acest domeniu al simbolurilor. Pe final, istoricul l-a felicitat pe Bogdan Crețu pentru faptul că a înzestrat personajele cu simboluri proprii și și-a exprimat speranța de a vedea un spectacol în baza operei la Teatrul Național Eugen Ionesco și un desen animat pentru copii în loc de Mașa și Ursul.

Bogdan Crețu, la rându-i, a mărturisit că este pentru prima dată când ține un discurs la lansarea propriei cărți într-o librărie. A fugit de lansări ca liliacul de lumină. Interesul pentru Dimitrie Cantemir l-a luat prin surprindere. A fost un fel de încăpăținare: am înțeles că nu l-am înțeles până la capăt, apoi și prietenii mi-au aruncat o mănușă la un simpozion, spune Bogdan Crețu. Mintea lui Cantemir este un adevărat spectacol pentru autor, căci el muntă din contur reprezentările. În Evul Mediu, orice fenomen e privit ca un discurs al lui Dumnezeu, menit să îl ducă pe om spre mântuire. Azi nu mai înțelegem gândirea medievală care este foarte sofisticată. Or Dimitrie Cantemir are o relație de tip modernă cu simbolurile. De ce? Pentru că scrie literatură, cuvântul istorie este înselător. Cât despre romanul Cornul inorogului, spune că este o formă de bovarism. A venit de la sine. Cartea nu se potrivește cu un anumit CV al autorului.

Publicat în Literatură, Actualitate, Eveniment
Nicio persoană nu a recomandat încă
Recomandă acest articolCategorii: Literatură, Actualitate, Eveniment
Etichete: revista-timpul-chisinau, Bogdan Crețu, Librăria din Centru, Inorogul la porțile orientului, Cornul inorogului
Răspunsuri
Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.
Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.
După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.