Înger al vieții

Se așterne seara pe ochii mamei mele Azi buzele-i șoptesc o rugă cu putere, Mâinile prinse în mreaja vremurilor de ceară Dac-ar putea și-acum ar alerga copiii să-i adoarmă.

Se așterne ploaia în ochii mamei mele Cu lacrimi argintii durerea azi și-o cerne, Căci timpul se imprimă pe fața-i umilă Ca un dușman al tinereții ei fără de vină.

Iar gândurile fugare prin gara depărtată Se rătăcesc în amintiri ce nu pot fi spălate, Un tremur blând îi spune: Copilul, uite-l vine! Se întoarce azi acasă, nu a uitat de tine!

Cu cearcăne sub ochi, cu vocea ei senină Își aranjează părul într-o cosiță plină, Și iese pe cărare în primăvară nouă Ca să privească cerul din care nu mai plouă.

Își deapănă năframă pe păru-i de smarald, Își vede iar feciorul ce i-a venit în prag Și se cufundă-n lacrimi de bucurie pline, Și noaptea îi găsește îmbrățișați pe veșnicie.