Meditații fără înjurături

Sunt nimic!
Știu tot atât, (în paranteză) la pătrat.
Fac, ce face toată lumea:
Trăiesc dup-al cuiva stil și plac.
Fac ce fac, și tot ce fac devine... praf.
Exist? De cine sunt creată? Din adevăr?
Din ceară sau din lut?
Tot boschetez în lumea asta moartă,
Cerșind lumină de la orb, răspunsuri de la mut.
Devin sentință pentru mine însumi,
Când mă trezesc pe lume dimineața,
Dar, uneori, doar asta îmi mai rămâne de creat.
Și dacă mor, se mai oprește vîntul?
Atunci, care-i scopul c-am fost chemat?