O expoziție de pictură prinsă în flagrant

În interviul luat acum două săptămâni regizorului (permiteți-mi să zic) polonez, Ivan Vyrypaev - interviu care va apărea pe prima pagina a noului număr al Revistei tipărite - acesta ne spunea că, dacă dorim să avem o țară dezvoltată cultural, dacă vrem ca oamenii să gândească bine, potrivit timpurilor pe care le trăim (deși contextul spunea despre frica oamenilor de Occident din motivul atașării de trecutul sovietic), trebuie să le comunicăm despre cultura occidentală, trebuie să mergem cu spectacole în sate, în punctele raionale, să facem expoziție de artă și concerte muzicale nu doar în contexte politice, ci pur și simplu pentru culturalizarea societății.
Pe 11 Noiembrie, dintr-o simplă coincidență, deoarece nu a fost mediatizat, am prins în flagrant vernisarea unei expoziții de pictură a artistei Galina Vieru. Expoziție care are loc în Muzeul de Istorie și Etnografie din orașul Călărași. Și această expoziție, deci, ne-a amintit de acea culturalizare în masă, culturalizare care trebuie să fie proiect de guvern și în care să se investească mult buget și această cultură să ajungă la toți oamenii, din toate localitățile Republicii. Căci, întrucâtva, expoziția realizează deja, chiar dacă involuntar din partea organizatorilor, această culturalizare, aduc deja oamenilor din Călărași, cultura artistică mai aproape. Însă, până la o mișcare culturală în masă, nu ne rămâne decât să visăm la modul brumarian, cu: „de-aș avea o sumă fabuloasă…”.
Felul în care picturile Galinei Vieru au ajuns să fie expuse și disponibile tuturor călărășenilor, este destul de simplu în sine, părând chiar un gest demn de urmat. Dar până a ajunge la a da nume celor cărora se datorează aceasta, vrem să ne împărțim cu un scurt peisaj de la această vernisare.
Deci, spre mirarea noastră, unde la vernisări de expoziții de artă, în cele mai multe cazuri (vom face referință doar la cele din Chișinău), puteai vedea doar artiști (alții decât autorul expoziției), doi, trei jurnaliști și câte unu, doi amatori de artă, o seamă de hipsteri urbani și consumatori licențiați din bufetele mai mult sau mai puțin suedeze; aici, la muzeul din Călărași, primii vizitatori observați au fost (ce bine se potrivește aici acest „au fost”) fostul prim-ministru al Republicii Moldova - Ion Chicu, un alt fost prim-ministru - Ion Sturza, vice-primarul orașului Călărași, primarul satului Pârjolteni, Călărași, actualul președinte interimar al Partidului Național Moldovenesc - Dragoș Galbur, Tatiana Rotari, șef-adjunct al Oficiului teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat ș.a.
Așadar, acest nucleu politic ne-a făcut să credem că și discuțiile oficiale se vor plia politicului, ceea ce nu s-a întâmplat chiar așa. Cu toții au vorbit despre propriile nostalgii și doruri trezite de lucrările Galinei Vieru, despre „cultura care unește”, cultura care trebuie promovată și admirată, cultura care depășește politicul, porțile bătrânești, simbolismul floral al acestora, amintiri din vremea uratului de mici și multe, multe alte, așa-zis, evadări onirice.

Această serie de lucrări a fost realizată la comanda fostului prim-ministru, Ion Sturza, în vara anului 2022. Comanda cerea imortalizarea caselor bătrânești cu aspect artizanal din satul Pârjolteni (sat de baștină pentru ambii prim-miniștri). În această perioadă, așadar, Galina Vieru a mers și a colindat străzile satului și a realizat o serie de lucrări care depășește numărul celor expuse în muzeu și care urmează să fie puse definitiv în grija Primăriei satului Pârjolteni.
Seria de lucrări poate să încânte ușor pe oricine. Dacă nu întreaga serie de lucrări, 10 lucrări din toate pot, fără a ne lăsa duși de valul melanconismelor și cochetăriei, vrăji, dar mai mult decât să vrăjească, te pot ameți ușor într-o beție cromatică: între nuanțele de albastru al caselor tradiționale moldovenești și altele (prioritar) tomnatice ale copacilor.
Ion Sturza menționa faptul că acest gest i-a fost sugerat de temerea de a se pierde definitiv urma acestor case vechi, bătrânești, care poartă în ele o încărcătură istorică și culturală, case care generației lor le-au colorat copilăria, case care probabil nu vor fi nici într-un fel cunoscute altor, viitoare generații și astfel se vor pierde definitiv.

Tot dumnealui susține că a promovat mai multe proiecte ce țin de culturalizarea satului său natal, dar a ținut să stea sub anonimat. Acum - la început la rugăminte Galinei Vieru și mai apoi realizând că e momentul să mediatizeze cât de puțin acest gest - au hotărât să facă publică această „donație culturală”.
Lucrările vor fi expuse în nou-renovata Școală de Arte din Pârjolteni, după cum a ținut să enunțe primarul localității. Însă până a ajunge la locul care le este destinat, acestea vor fi expuse pentru un public mai larg în Muzeul de Etnografie și Istorie al orașului Călărași, până la 31 Decembrie.

Demnă de a fi menționată aici scurta cuvântare a Tatianei Rotari, întoarsă recent de la cel de-al 10-lea Forum Mondial al Democrației, organizat de Consiliul Europei, la Strasbourg:
„Mă bucur mult să mă aflu aici și să văd lucrările Galinei Vieru - lucrările căreia mi-au umplut inima de bucurie și mândrie atunci când am văzut arborat Drapelul Republicii Moldova în holul Consiliul Europei. La Strasbourg, expoziția prezenta orașele europene, astăzi, aici, vedem satele moldovenești - viitoare sate europene.”
Iar ultimul vorbitor de la vernisare a fost un meșter în lemn călărășean. Acesta nu a copilărit la Pârjolteni, ci în Siberia, alături de familia sa deportată. Toată viața, după întoarcere din Siberia, a lucrat lemnul. La rugămintea muzeografului și gazdei acestei zile, Mariana Iurcu, de a-și spune și acesta impresiile, bătrânul a răspuns scurt: Mi-a plăcut.
Publicat în Actualitate, Arte vizuale
Nicio persoană nu a recomandat încă
Recomandă acest articolCategorii: Actualitate, Arte vizuale
Etichete: #revistatimpulchișinău, Victor Fală, Galina Vieru, Expoziție de pictură
Răspunsuri
Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.
Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.
După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.