Romeo Aurelian Ilie: „În sufletul meu am rămas poet”

Interviu cu poetul și cronicarul Romeo Aurelian Ilie.

Cum se definește Romeo Aurelian Ilie mai întâi de toate, ca poet sau ca și cronicar?

Bună, Maria! Sincer să fiu, mi-e greu să răspund foarte exact la această întrebare. În mod normal, în străfunduri, mă simt mai degrabă poet. Am și început să scriu poezie încă din copilărie și atunci, în inocența mea, visam să devin cândva cel mai mare poet roman. Apoi, în anii facultății, am început să scriu și cronică de carte, lumea a început să mă aprecieze și din această perspectivă, iar de aproximativ doi ani, de când am și blogul Cronicile RAI, și scriu cronică cu o frecvență mai mare decât scriu poezie, simt uneori că sunt perceput mai degrabă ca și cronicar, decât ca poet, și îmi vine și mie să zic: „poate că așa și sunt”. Dar cred că în sufletul meu am rămas poet.

• 

Îți mai amintești de prima poezie? Dar de prima cronică?

Oh, da. Sigur că da. Se întâmpla în luna octombrie 1996, aveam opt ani pe atunci, și experimentam prima mea carantină, fiind bolnav de „vărsat de vânt”. Și deși era toamnă în calendar, am scris o poezie despre primăvară: șase versuri, trei distihuri, rimă împerechiată J Alor mei le-a plăcut, m-au încurajat și am continuat. Cronică am început să scriu în anul 2008. Terminasem liceul, mai exact, Seminarul Teologic din Slobozia, intrasem la Facultatea de Teologie din Constanța și îmi apăruseră primele poezii în revista Helis din Slobozia, coordonată de poetul Gheorghe Dobre, iar mentorul meu de atunci, poetul Costel Bunoaica, mi-a lansat provocarea de a scrie și cronică de carte. Am acceptat provocarea și am scris despre volumul de poezie Mersul pe nori al poetului Dan Elias. A fost o cronică bine primită și apoi mi-am făcut mână, cum se spune, pe cărților altor poeți din cercul de la Slobozia: Costel Bunoaica, Gheorghe Dobre, Nicolae Teoharie, Florin Ciocea, Florentina Loredana Dalian etc. 

Ai debutat, în volum de autor,  în 2018, cu Patruzeci și unu. Eu, surdo – mutul. Ce bucurii ți-a adus acest volum?

Debutul în sine a fost o bucurie imensă. Momentul acela în care ții pentru prima oară în mână cartea pe care apare numele tău este unul foarte emoționant. În plus, a reprezentat împlinirea unui vis. Îmi doream de mult să public un volum de poezie. Dar cumva eram conștient că nu este momentul. Iar în 2017, când am aflat de Concursul de Debut „Traian T. Coșovei”, am trimis și eu un grupaj de poezii, pe care le-am considerat cele mai bune, cel mai bine legate între ele, și se pare că a fost un moment prielnic, întrucât am câștigat Premiul „1, 2, 3 și”. Apoi, firește că au venit și celelalte bucurii: cronici, lansări, invitații la festivaluri, semnale de la cititori, m-am bucurat de fiecare în parte cu aceeași intensitate și mă bucur în continuare atunci când se mai ivește câte un semn legat de cărțulia mea.  

• 

Lucrezi la un nou volum acum?

Volumul cel nou este deja finisat, trimis la editură, urmează să apară anul acesta la Casa de pariuri literare. Se va numi Lacrima Tatălui. Sunt foarte nerăbdător să apară și sper să se bucure cel puțin de aceeași primire ca cel de debut.

Citești, în special, autori contemporani sau revii și la clasici?

Statistic vorbind, citesc mai mult autori contemporani, poate și pentru că îmi doresc să fiu cât mai conectat la viața literară de astăzi. Glumind, aș spune că statutul meu de cronicar mi-o cere J Dar am grijă ca, din când în când, să mai citesc și câte un clasic, pentru că bogăția literară regăsită în cărțile care au trecut testul timpului, se regăsește mai rar în cele de astăzi. Nu zic prin aceasta că literatura contemporană nu este una valoroasă. Doar că, parcă tot mai mult te atașezi de un clasic. Poate că este vorba strict de ideea aceea că valoarea unei cărți se vede în timp. 

Pe blogul tău se regăsesc preponderent cronici ale cărților semnate de autori români. Ți-ai propus să promovezi literatura autohtonă?

Da, într-adevăr, în ultimul timp, mai exact de când scriu pe blog, am preferat să scriu despre cărțile autorilor români. Tocmai pentru a scoate în evidență că avem și noi scriitori valoroși, atât în poezie cât și în proză. Și da, am găsit natural, fără a-mi propune în mod expres, să promovez literatura autohtonă. Chiar consider că merită.

Care este cel mai mare vis al tău?

Oh, cel mai mare vis al meu? Destul de complicat. În mod surprinzător, nu mai are legătură cu literatura. Aș zice cumva că visul literar mi-l trăiesc zi de zi, cu fiecare moment în care mă simt apreciat și simt că ceea ce scriu eu, fie poezie sau cronică de carte, contează pentru cineva. În schimb, cel mai mare vis al meu este acela de a-mi întemeia o familie, de a avea unul sau mai mulți copii și dacă va fi posibil, să devin și preot, pentru că uneori simt că a mai rămas acolo, o fărâmă de vocație preoțească.