Scenograful secolului XX

În luna mai a acestui an la Muzeul Național de Artă a Moldovei s-a organizat  expoziția comemorativă ,,Theodor Kiriakoff-Suruceanu – 125 de ani de la naștere’’, aniveresarea unui mare artist basarabean ce poseda un talent multilateral în domenii precum pictura, desenul, grafica, scenografia și care a activat și în calitate de ilustrator. Expoziția de față găzduiește peste 60 de lucrări, și care a putut fi posibilă datorită generozității colecționarului bucureștean Cristian-Ioan Ștefănescu care a împărtășit dragostea pentru artă cu publicul de la Chișinău împrumutând Muzeului Național lucrările semnate de acest autor al modernității europene. Un număr mai restrâns de lucrări făcând parte din colecția personală a muzeului. Curatorul expoziției este criticul și istoricul de artă Vladimir Bulat care a încununat activitatea artistului prin catalogul dedicat lui Theodor Kiriacoff-Suruceanu ce marchează formarea sa la Chișinău, influența profesorilor de la Școala de arte și activitatea sa de scenograf atât în țară cât și dincolo de hotarele ei. A doua zi după deschiderea oficială, pe data de 23 mai, în sala de conferință a muzeului s-a organizat o masă rotundă în memoria artistului care a reunit critici de artă din Chișinău, Iași și București.

Theodor Kiriakoff-Suruceanu (1900-1958) s-a născut la Chișinău într-o familie cu rădăcini nobile. O însemnătate puternică pentru viitorul artist au jucat-o următorii profesori: Auguste Baillayre, Gheorghe Pojedaeff și Alexandru Plămădeală. Kiriacoff a absorbit din profesionalismul fiecăruia în materie de libertate creatoare, autenticitatea estetismului și teatralitatea subiectelor.

Activ pe plan cultural pe ambele maluri ale Prutului, scenografia este domeniul care artistul și-a lăsat cel mai apăsat pecetea, în special la Teatrul Național din Chișinău, teatrele din Iași și București. O dovadă veridică a acestei activități atestă bibliografia timpului: ,,Până la venirea dlor Maican și Kiriacoff la Teatrul Național din Iași, oamenii se duceau și se întorceau la teatru liniștiți. Toate erau conforme cu concepția lor prestabilită. Pe scenă era ca și acasă. Mesele, scaunele, biblioteca artificială apăreau egal în Oscar Wilde și în Sorbul’’ (Ion Sava. Teatralitatea teatrului), ca după ,,ocuparea scenei’’ de către artist, ,,...Kiriacoff selectează, intensifică și combină culorile pentru pentru a le conferi noi posibilități de comunicare. Decorurile sale sunt mult apreciate pentru extraordinara sugestivitate a culorilor, de la cea locală la cea magică’’ (Ion Cazaban. La scene roumaine et l’ expressionisme (II). În: Studii și cercetări de istoria artei. Teatru, muzică, cinematografie).

Priveliștea pe care ți-o oferă expoziția ne teleportează în sec. XX, unde involuntar suntem martorii unei scenografii a epocii unde se atesta tendința spre exprimarea unei simbolici decorative. În lexiconul artistic al lui Kiriacoff în calitate de pictor-scenograf cuvântul de început ar fi forma. Forma care îl desemnnează prin excelență și care pentru unele lucrări căpătând caracter compozițional, pentru altele ornamental. Aceasta formă care pendulează între un geometrizm simplificat ,,Schiță de decor cu sarcofage’’ ,,Schiță cu coloane dorice’’ ,,Compoziție cu peisaj japonez’’ ,,Compoziție cu peisaj fantezist cu munți’’ ,,Arcă cu mască străbătută de fulger’’ și o abundență coloristică pedantă în lucrările: ,,Casa cu trei coloane’’, ,,Les Bohneurs’’ din spectacolul L’Oiseau bleu, ,,Compoziție fantezistă cu măștri’’ ,,Compoziție cu interior medieval rusesc’’ și altele.

Ne învăluie apoi impresionantele schițe de costume pe care le-am putea analiza după același raport dintre formă și culoare însă lipsite de noțiunea spațiului. Din cele observate, utilizarea formelor circulare, dreptunghiulare sau clepsidrale în duet cu simetria bilaterală duc spre un contur mai accentuat al caracterului personajelor, în cooperare cu liniile ondulate, drepte și circulare pentru configurarea detaliilor ornamentale care deja contribuie la șarmul lor.

Individul captivat de spectacol devine deosebit de supus influenței lui plastice, un personaj greșit îmbrăcat va distruge o piesă atminteri foarte bine jucată așa cum o scenografie respingătoare diminuează ambianța spectacolului. Expoziția respectivă este argumentul unei singure idei: un spectacol are nevoie nu doar de câțiva actori, un regizor și o scenă dar și de lumina reflectoarelor, costume, recuzită și decor, așa e și în cazul artistului. Este atât de important mediul în care te formezi, profesorii pe care îi ai și timpul istoric pe care îl trăiești, toate acestea pentru spectacolul propriei vieți, și suntem mândrii pentru un artist ca Theodor Kiriacoff-Suruceanu pentru ofranda adusă culturii naționale.