Spiridon Vangheli, bunicul nostru cu poveștile la braț, împlinește 89 de ani

Vă mai amintiți amalgamul de emoții care ne copleșea atunci când deschideam cartea copilăriei? Da, cartea aceea specială, doldora de prieteni și năzdrăvănii, pentru a afla ce isprăvi a mai făcut Guguță, cât noi ne-am aflat în „Împărăția lui Ciuboțel”. Parcă și acum am vrea s-o recitim, dintr-o suflare, pentru a ne spori pofta de fapte năstrușnice, într-o lume mult prea îndoctrinată și smartphonizată, și virusată, și tristă, mult prea tristă!
Dragoste cu care povestește bunicul Vangheli e tămăduitoare, o face cu atâta grijă pentru noi, toți nepoții săi, că parcă nu ne mai vine să creștem și oricând îi auzim numele, ne cuprinde un dor de nedescris de copilărie și de căciula imensă a lui Guguță în care nu e loc de răutate.

Dintre toate amintirile legate de anii copilăriei, timpul petrecut cu poveștile lui Spiridon Vangheli ocupă cel mai important loc. Cu totul necondiționat, povestitorul face parte din lumea fantastică a celor mai frumoși ani din viață, la care ne întoarcem de fiecare dată cu drag, atunci când simțim nevoia de o refugiere mirifică.
Cu bucuria copilăriei întipărită iremediabil pe chip, bunicul Vangheli a pășit spre anii patriarhali ai senectuții. În universul său minunat, fantasmagoric și jovial, povestitorul copilăriei noastre ne va încânta întotdeauna cu scrierile sale de excepție.
La mulți ani, iubite bunic!

Publicat în Cultură, Literatură, Actualitate
Nicio persoană nu a recomandat încă
Recomandă acest articolCategorii: Cultură, Literatură, Actualitate
Etichete: revista-timpul-chisinau, revista-timpul-spiridon-vangheli, revista-timpul-felicitare
Răspunsuri
Nu există încă răspunsuri aprobate la acest articol.
Doar utilizatorii autentificați pot lăsa comentarii.
După trimitere, comentariul trebuie aprobat înainte să apară public.